Ciclul de poezii al lui Miklós Benedek

Prima etichetă de diapozitive

Nulla vitae elit libero, a pharetra augue mollis interdum.

Prima etichetă de diapozitive

Nulla vitae elit libero, a pharetra augue mollis interdum.

Prima etichetă de diapozitive

Nulla vitae elit libero, a pharetra augue mollis interdum.

Prima etichetă de diapozitive

Nulla vitae elit libero, a pharetra augue mollis interdum.

Prima etichetă de diapozitive

Nulla vitae elit libero, a pharetra augue mollis interdum.

Ciclul de poezii al lui Miklós Benedek

Miklós Benedek S-a născut în 1984 în Topolya, Iugoslavia. Poet, critic, câștigător al Premiului Sinkó, în prezent membru al Cuvântului maghiar, membru al Híd Kör. Al doilea volum de poezii al său, Ca și cum ar fi făcut din oameni, a fost publicat de Forum Publishing în 2014.

Anna în parc

Ne-am întâlnit mai întâi într-un parc.

Lumina soarelui din luna mai strălucea pe iarba udă.

Anna stătea pe o bancă.

Ținea o carte în fața lui.

Un bărbat îmbrăcat în negru de fiecare parte și-a urmărit cuvintele.

Când a tăcut lângă mine, a tăcut.

Mi-a întins brațele spre mine.

Ținându-ne de mână, ne-am îndreptat spre gară.

Anna

Atunci au început să cadă dinții Anna.

Săruturile i-au făcut ochii să lacrimeze.

El a spus că a fost așa de când s-a întâlnit.

Înainte de asta, el doar se împrietenea cu muștele.

Am fost prima care a tratat-o ca pe o femeie.

Îi citeam poezii în fiecare zi.

Vorbește despre război doar de ceva vreme.

Dacă întrebi, nu-ți răspund, îi mângâi doar capul.

Uneori îl plantez în fereastră, făcând semn către trecători de acolo.

Strângeți ferm rama ferestrei cu mâna stângă.

Se uită fix la cactuși și le dă un nume.

Nu mă va lăsa să o sărut atunci.

Îi șterg lacrimile.

I-am dat Anna un nume.

A spus că și mamei sale i se spunea așa.

Mama ei a dispărut acum jumătate de an.

Anna a pierdut de atunci douăzeci și trei de lire sterline.

Anna și sălbăticia

Pădurea a fost inundată de animale sălbatice în acel an.

Anna s-a dus printre ei și a spus că vrea să le studieze modul de viață.

Două luni mai târziu, m-am trezit când Anna sforăia lângă pat.

Am făcut o baie, i-am curățat unghiile și i-am tuns părul.

Între timp, nu a spus niciun cuvânt și nici nu a cerut mâncare.

Mi-a sărutat fruntea și s-a închis în camera lui.

Bunica Annei

Când am pornit într-o călătorie lungă,

Anna mi-a desenat o cruce pe frunte.

A spus că a învățat asta de la bunica ei.

Bunica ei apare într-o formă diferită în fiecare zi.

Stă întotdeauna într-un fotoliu în fața televizorului.

Pleacă de acasă după închiderea spectacolului.

O trezește pe Anna să-i deschidă poarta.

Anna va fi nervoasă.

Din asta mă trezesc.

Deschid ușa și apoi poarta.

Bunica Annei merge încet pe trotuarul întunecat.

Anna este înaltă

Anna a fost ridicată de ceața de miercuri dimineață.

De atunci, se mișcă vizibil în sus la fiecare milimetru.

El a tânjit mereu după nori.

Când era mică, porumbeii erau cei mai buni prieteni ai ei.

I-a eliberat de pe cea mai înaltă ramură a dudului, dar întotdeauna se întorceau la el când plângea.

A dormit la mansardă.

Pisicile vecinilor zăceau lângă el noaptea.

Porumbeii au zburat pe firele electrice în acest moment.

Anna tânjea.

Voia să se legene pe firul mat.

Porumbeii au aterizat pe umerii lui.

Anna devine din ce în ce mai mică.

Norii o înghițesc pe Anna.

Cerul răcnește.

Picăturile de ploaie cad oblic pe pământ.

Anna în închisoare

Anna a fost în cușcă în august

a stat în tăcere în primele zile

cu picioarele sub el

bâjbâi paiul umed cu degetele

a trimis prima scrisoare după o săptămână

cu un porumbel gri

care este peste tot de ani buni

apoi mesaj zilnic

mi-a cerut să-l eliberez

în schimb, pot face cu el ceea ce vreau

pe atunci lucram pentru dulgheri

Văzusem deja pasărea de la distanță

m-a pus pe mâini și am putut să-i scot hârtia din picioare

semnătura se schimba zilnic

Vocea Annei dispăruse la începutul lunii septembrie

puseră deja mai puține sedative în micul dejun