Este îndrăgostită de Sevilla

Comedia de aventuri spaniole a ajuns în cinematografele maghiare cu puternicul vânt de coadă că a fost iubită de publicul spaniol, anul trecut a fost cel mai urmărit film de cinema maghiar din Peninsula Iberică. Este bine să știm acest lucru, deși, într-adevăr, aroma reală a acestei limonade vesele și mici de Anul Nou în rândul spectatorilor maghiari nu va fi degustată cu greu de nimeni altcineva decât cei care pot vorbi spaniola și basca în același timp.

Inițial, există probabil mult mai mult umor în particularitățile și diferențele lingvistice, în accentul încrucișat al actorilor care vorbesc cele două limbi, decât ceea ce urechea maghiară poate percepe sau ceea ce pot transmite subtitrările maghiare. Comedia nu atât de proeminentă, dar amabilă și prostească este probabil motivul teribilului succes al casei, care este cheia succesului, așa că cercetăm în zadar aici, cu greu îl înțelegem cu adevărat.

Situația de bază ascunde neînțelegerile distractive, surprizele amuzante. O frumoasă fată bască întâlnește un băiat cu limba capcana în Sevilla, Andaluzia, dar dispare fără o nenorocită după o noapte împreună. Băiatul merge după el în micul oraș basc, unde cade într-o situație neașteptată.

Tatăl fetei, întorcându-se acasă dintr-o călătorie pe mare de câțiva ani, așteaptă marele eveniment de familie, neștiind că fiica și logodnicul său s-au despărțit. Noul venit din Sevilla își asumă rolul de sângeros mire basc pentru câteva zile de dragul fetei și, desigur, există o mulțime de conflicte amuzante, neînțelegeri și constrângeri certătoare.

Răsucirile sale codificate internațional și, prin urmare, omniprezente ale comediilor de dragoste acționează acum ca limonadă de iarnă. Lucrul bun al comediilor europene care își păstrează europenitatea este că chiar și în obscenitățile lor există un fel de abordare centrată pe oameni, chiar și înclinațiile lor „vin” pe ecran ca gesturi naturale. Cu alte cuvinte, să simțim că nu dramaturgia, lustruită până la extrem, ci emoțiile care pot fi trăite în viața noastră de zi cu zi.

Așa este cazul afacerii spaniole, al cărui ritm uneori oscilant, surprize previzibile și poveste neîndemânatică poate fi simțit întotdeauna într-un fel de lume emoțională caldă de om. Cu atât mai mult cu cât acest film spaniol este batjocorit de prejudecățile spaniolilor față de basci, de concepțiile greșite ale lor și viceversa: mândria bască care este supărată pe el primește, în schimb, niște părți hilar.

Dacă dintr-un anumit motiv, din cauza înțelegerii exacte a acestei ironii militare, mai degrabă iubitoare, putem regreta că nu toate tantrele pe care le oferă jocurile în limba spaniolă-bască cad în mod bogat.

Îmi amintesc că nu am fi putut admira peisaje basche atât de frumoase pe un ecran de lung metraj ca aici. Adevărat, nu atât lanțul Pirineilor își arată fața maiestuoasă, ci mai degrabă seninătatea și frumusețea uimitoare a jocului de soare și apă din Golful Vizcaya. Orașul, care reprezintă o priveliște interesantă din punct de vedere arhitectural, unde are loc o mare parte din comedie, ne spune puțin despre modul în care trăiesc de fapt oamenii, care își păstrează cu mândrie izolarea și autonomia, adică nu știm prea multe despre ceea ce bascii arată într-adevăr, dar oferă un fundal plăcut poveștii.

Regizorul Emilió Martínez Lázaro, un maestru al comediilor spaniole populare în patria sa, chiar se joacă cu prejudecăți în acest mediu frumos și calm. Să spunem doar că el ciupe naționalizarea excesivă a actorilor andaluzi și basci care se privesc reciproc. În timpul poveștii, el glumește de câteva ori cu privire la opinia spaniolă că, dacă cineva este basc, scoate imediat un cocktail molotov, îl aprinde și îl aruncă, indiferent dacă există sau nu un motiv. Sau scanează imediat parolele gata de luptat dacă pot fi demonstrate pentru ceva.

Una dintre cele mai amuzante scene din film este atunci când băiatul din Sevilla este trimis în prim-plan de către oamenii din satul basc care scandează lozinci, ascultând sloganurile brusc fictive ca adevăratul său lider. Dar glumește, de asemenea, că bascii înșiși nici măcar nu observă cine este cu adevărat unul dintre ei și cine este celălalt care trebuie să privească cu un ochi înclinat. Doar preotul care înjură vede prin contradicțiile lucrurilor, dar într-o scenă zâmbitoare de comedie, se pare că nu poate face nimic în legătură cu condamnarea.

Filmul este surprinzător de timid, cu câteva sărutări care abia scot glume mai sexy. Sevila oarecum neîndemânatică nu este vehement, ci mai degrabă introdusă cu amabilitate de Dani Rovira, cu fața amuzantă, în timp ce în Laguna Clara, care interpretează fata bască, vom cunoaște frumusețea reală.