O mică Thailanda pentru gurmanzi (Paolo Bacigalupi: Fata retractabilă)

Locatia curenta

„Este o prostie să crezi că totul durează pentru totdeauna. Poate că și budismul este temporar. ”

Acest roman este atât de dens încât merită un studiu, sau studii, cu multitudinea de subiecte preocupate, mai degrabă decât simple critici care nu prezintă bogăția fetei retractabile. Scrierea actuală nu depășește fulgerul unor calități literare și estetice.

Romanul, care este de obicei definit ca un biopunk, își ia locul în lumea viitorului nu prea îndepărtat. Acest Pământ nu este nici măcar un loc atât de vesel pe cât îl cunoaștem astăzi. Câteva exemple:

Combustibilii fosili sunt doar un indicator.

Culturile pot fi cultivate numai cu un efort enorm. Nu există nicio mențiune a plantelor cultivate în roman, cititorul are sentimentul că locuitorii acestei lumi nici măcar nu cunosc conceptul.

Animalele de fermă modificate genetic lucrează în plante, deoarece energia este cea mai ieftină de a produce mecanic. În afară de unele animale modificate genetic „echipate” cu o supraviețuire extrem de bună, astfel de forme de viață nu mai există.

Datorită biotehnologiei, bolile care mută rapid, sunt extrem de virulente și au o rată de mortalitate atât de mare și-au lovit și ele capul, ceea ce face ca Ebola să pară o glumă insipidă lângă ele.

Foametele distrug, puterea este concentrată în mâinile câtorva companii de calorii, sunt monopoliste în agricultură și industria alimentară. Acestea sunt cele mai profitabile industrii din acest viitor imaginat. Companiile au nevoie de cei mai buni genetici și tehnologii avansate de laborator pentru a-și face produsele rezistente la boli pe de o parte și pentru a preveni propagarea infertilității pe de altă parte, deoarece dacă cineva este capabil să înmulțească cultura din semințe, magazinul ar merge mult mai puțin bine. În cele din urmă, avem nevoie de altceva: un stoc genetic care poate fi modificat - pe scurt, o sămânță.

Undeva în Bangkok există un loc în care sunt depozitate milioane de semințe. Tot în Bangkok, există undeva un genetician în vârstă care înțelege profesia mai bine decât oricine. Una dintre cele mai mari companii occidentale de calorii - AgriGen - trimite unul dintre oamenii săi în Thailanda doar pentru aceste lucruri.

Viziunea lui Bacigalupi - merită menționat numele - poate fi citită ca un avertisment, dar romanul nu este deloc didactic. Lumea din fața noastră este extrem de detaliată, imaginativă și credibilă. O concluzie bine gândită și logică dintr-o observație sensibilă a timpului nostru. Nu este o exagerare să citez din coperta volumului că viziunea scriitorului este aproape la fel de puternică ca și cea a lui William Gibson în Neuromance. Rolul emfatic, dar cu două tăișuri al tehnologiei - economisitor, dar și distructiv - leagă și operele celor doi autori. Bacigalupi nu este un luddit și nici nu este un tehnocrat - nu face nici o judecată, ci mai degrabă ocolește problema dezvoltării tehnologice din mai multe părți, arătând principalele sale aspecte, apoi lasă cititorul să-și tragă propriile concluzii.

Personajul titlu - Emiko - este realizat în Japonia. Deși numele este ambiguu. „Tragerile” nu sunt cu adevărat mașini, ci persoane modificate genetic. Japonezii sunt mari pionieri în aplicarea tehnologiei la oameni. Nu numai din motive culturale, ci și din motive demografice: societatea japoneză îmbătrânită este dotată cu „oameni noi” care compensează descendenții lipsă și preiau anumite sarcini sociale. Aceste realizări de ultimă generație sunt foarte apreciate în națiunea insulară. Ele sunt ilegale în Thailanda și sunt împământate dacă intră cumva în țară. Datorită mișcării lor fragmentare, pe care producătorii le-au plantat în genele lor pentru a le deosebi de „oamenii tradiționali”, sunt ușor de observat. Emiko este un pull-up uitat în Bangkok. Este folosit ca jucărie sexuală și încearcă să tolereze toate nedreptățile, doar pentru a supraviețui.

Aplicarea ingineriei genetice la oameni este astăzi o problemă medicală, legală și, nu în ultimul rând, etică. Includerea acestei probleme în istoria romanului lustruiește în continuare problema utilizabilității și dezvoltării tehnice, care, așa cum am indicat mai sus, a menținut textul oricum sub presiune.

S-ar putea enumera, de asemenea, actorii care se află în centrul unei probleme și care schimbă Bangkokul și poate mediul lor puțin mai mare într-un fel. Corupția, situația refugiaților din cultura gazdă, paradoxurile legale ale revoluțiilor și loviturilor de stat, atitudinea de stat și socială față de capital, care nu este nicidecum o problemă recentă, dar totuși interesantă și conține elemente noi - toate elementele care organizează povestea, în plus, fără vânătoare de impact.

Povestea care se desfășoară între timp nu este nicidecum doar o scuză. Acest roman nu este un basm. Firele evenimentelor încep relativ la distanță, se ating aproape imperceptibil și apoi se împletesc. De aceea aceasta este o carte lentă. Dar este în regulă: istoria bogată și fundalul lumii, natura diversă a personajelor dictează ritmul. Cu un ritm mai strâns, aceste delicatese s-ar pierde. În plus, trecutul lumii fetei, care este viitorul nostru, nu este pe deplin dezvăluit. Nu știm exact ce a dus la formarea lumii prezentate. Dintre cele două modalități de a furniza informații, autorul american a ales cel mai elegant: cititorul poate modifica de la firimituri la firimituri, de la conversațiile personajelor, la jumătăți de propoziții. Nu există o scenă mare în care povestea evenimentelor care transformă lumea să fie dezvăluită frumos, liniar - pusă în gura, să zicem, a unui personaj. Este evident pentru toate personajele ce s-a întâmplat în lumea lor, deci nu este nevoie să ne acordăm lecții de istorie. Chiar dacă cititorul nu obține toate informațiile pe care le dorește.

Proza romanului este fără ornamente. Nu este dominat de propoziții bune în sens clasic și acest lucru este bun pentru dispoziție. Acest lucru se datorează faptului că dispozitivele stilistice sunt suficient de gri pentru a nu distrage atenția de la povestea fictivă și de la lumea în care se desfășoară. Acesta este un instrument excelent pentru a suporta tensiunea până la ultima pagină. Cuvintele în limba thailandeză au, de asemenea, o putere de creare a atmosferei și sunt infiltrate în text relativ des. Deși își îndeplinesc funcția, la început au fost puțin confuzi. Un glosar de la sfârșitul volumului ar fi fost util.

Există, totuși, o stângăcie deosebit de enervantă în formalitatea lingvistică a romanului: toate personajele „fac grimasă”. Aproape nu există nicio pagină în care să nu citim acest lucru. Uneori termenul apare de mai multe ori pe o pagină. Într-un roman de această amploare, acest lucru este cu atât mai confuz. Nu există nicio îndoială că acest text este decisiv în literatura SF. Ceva s-a întâmplat aici.

Cu acest roman, Ad Astra a adus o mare favoare culturii maghiare SF. Aceasta este o carte bine aleasă pe care îndrăznesc să o recomand cu căldură oricui este interesat de distopii sau de literatura modernă de știință-ficțiune. Fata atractivă - și, desigur, Bacigalupi - a devenit o parte inevitabilă a culturii literare (nu doar sci-fi). De aceea nu merită să se strâmbe de mica stângăcie.

(O recenzie a celuilalt roman al editorului, Zoo City, este disponibilă făcând clic aici.)