Rossa mela

măr, măr, măr roșu, bang

rossa

Duminică, 25 februarie 2007

Lintea picantă

Îmi place lentila. Nici nu a schimbat felul în care a fost făcută în cantină: era teribil de zahăr, înăbușit într-o smucitură groasă și nefiresc de sălbatic, „dându-i gust” cu oțet industrial.

După cum mă gândesc înapoi, în zorii dragostei noastre, primul fel de mâncare pe care l-am gătit pentru noi doi într-un weekend de cămin a fost doar o tocană de linte cu lapte, muștar, Eva Monspart, Magda Solomon: Să gătim diferit după cartea ei ( rezervați noua ediție, ar merita să ne uitați).
Chiar înainte ca dragul cititor să creadă că nu mi-am dat seama pentru mine, aș dori să menționez că partenerul meu este un consumator de carne greu. Nu aș numi-o vegetariană, deoarece pot apărea tot felul de animale acvatice, până la nivelul de dezvoltare al broaștei, inclusiv. În orice caz, la acea vreme, am adăugat și o colorare serioasă dietei mele destul de monotone cu această legumă fără făină.

Astăzi am reușit astfel:

4 dl linte (am uitat să le cântăresc înainte de a le înmuia, cântăresc diferit când sunt umede, deci volumul)
1 ceapa cap mare
3 căței de usturoi
ulei
1 frunza de dafin
1 linguriță semințe de muștar
10 boabe de ienibahar
nucșoară proaspăt rasă (ai grijă, nu ai nevoie de multă!)
busuioc uscat
menta uscata
sare
cel puțin 4 dl de apă

Spăl și înmoaie obiectivul (este suficientă una sau două ore).
Ceapa ușor tăiată în ulei o înăbușim până la sticloasă, adaug usturoiul feliat, dacă și el începe să miroasă, pun linte. Adaug condimentele si apoi turn apa cat sa o acopere. Gatesc moale, dacă este necesar, în timp ce completez apă. Înainte de servire, arunc frunza de dafin și ienibaharul (de aceea număr de obicei câte boabe am pus în el, nu este plăcut să muște cineva pe el).