Samuel Taylor Coleridge: The Nightingale - Traducere de Adrienn Góz

Un boschet spațios
Știu, lângă castel, bătând,
Ce nu trăiește domn; de aici acest boschet
Ramă-bogă acoperită cu tufișuri în sălbăticie,
Promenadele sale cosit nu mai sunt, iar iarba,
Pe trasee cresc iarbă și berze rare.
Dar nu am știut niciodată altundeva într-un singur loc
Atât de privighetoare; în depărtare și în apropiere,
În tufiș, în pădure, deasupra unui berek larg,
Răspunzând la cântecele celuilalt, toți apelează fiecare melodie,
În luptă, cu un duel capricios,
Ce însoțește o melodie șoptește și faceți clic,
Și o voce slabă, pătrunzătoare, mai dulce decât orice
Vibrează piciorul cu o astfel de armonie,
Că aproape ai uita când te uiți la el,
Nu într-o zi! Pe tufișurile luminate de lună,
Frunza rouă a lui Mike nu era pe jumătate deschisă,
Aleatoriu le puteți vedea pe ramuri,
Ochii lor strălucitori, ochii plini de lumină,
Ele strălucesc și există multe gândaci în întuneric
Aprinde o torță de dragoste.

O fată blândă,
Cine locuiește în casa lui prietenoasă
Aproape de castel, aseară a fost
(Ca o amantă care a depus jurământ și a fost hirotonită
Superior decât natura și crângul)
Alunecă pe cărări, știe fiecare cuib de aici,
Fata gentila! și adesea, un moment trecător,
Când luna se pierde în spatele unui nor,
Avea să audă o pauză în tăcere în timp ce se ridica
Luna a trezit pământul și cerul
Cu un singur sentiment și păsările alerte
Întregul său refren alerga la trubadur,
Este ca o furtună bruscă pe o sută de harpe ușoare
s-ar fi strecurat imediat! Și s-a uitat la ea,
Cum să amețiți cu multe privighetoare
Până la ramura înflorită și înflorită,
Și acordați-vă cântecul luxuriant în această mișcare,
Ca o bucurie beată, vomităm.

Dumnezeu să fie cu tine, pasăre! Până mâine seară,
Iar lui Dumnezeu, prietenii mei, rămas bun este scurt!
Am stat aici împreună mult timp și am fost fericiți,
Și acum la scumpa noastră casă. - Piesa asta din nou!
Condamnând fericit! Dragul meu copil,
Cine înțelege, incapabil de o voce umană,
Fulgerile imitate confundă totul,
Cum și-ar pune mâna lângă ureche,
Aruncă mâna, degetul mic arătător în sus,
Și liniște! Și consider că este înțelept să
Pentru a-l face prieten cu natura. Știe bine
Steaua dimineții; s-a trezit o dată
dureros (unele dureri psihice
Născut din această ciudățenie, vis, copilăresc)
M-am repezit cu el la livadă,
Aruncă o privire spre lună și se liniști.
Suspinele ei se opresc, râde încet,
În timp ce ochii limpezi pluteau în lacrimi
Au strălucit în lumina galbenă a lunii! In regula, atunci,
Este povestea unui tată. Dar dacă Raiul
Mi-ar da viață, copilărie
Ar crește cu povești ca noaptea aceea,
Suntem fericiți că suntem înrudiți. - Încă o dată, la revedere,
Dulce privighetoare! Prietenii mei! Eu spun la revedere.