Blow (coloană sonoră)

(Cheeba Sound/Virgin/EMI)

Un film poreclit cocaină (în maghiară: Betйpve) comemorează cu succes succesul anilor șaptezeci, nu numai după imaginea sa, ci și în muzica sa, dintre care cel mai popular drog a fost personajul principal al filmului (în regia lui Johnny Depp) livrat în America de George Jung, dintre care unii sunt probabil cele de aici.

Pentru membrii Rolling Stones care sunt siguri că vor deschide blogul cu galeria Can't You Hear Me Knocking din 1971. În plus față de ele, există aici clasici precum Lynyrd Skynyrd cu That Smell la temă, Faces (doar o melodie cu care Rod Stewart nu cântă), Bob Dylan (doar o melodie cu care nu cântă, doar vocaliste), Manfred Mann's Earth Band cu adaptarea monumentală a lui Blinded By The Light cu Springsteen timpuriu, Ram Jam cu transcrierea Black Betty Ledbetter-blues („у-blek-bedi-bem-e-lem” etc.), funky-disco KC & The Sunshine Band cu Keep It Comin 'Love sau country-rock Marshall Trucker Band cu Can't You See în care Huey cântă că există supermodele pe coadă și ce zei cunoaștem și învățăm și de la el că modelele din gură trăiesc pe sloganul „cocaina slim”).

Oricine nu are vreo șaptezeci de ani are și el un motiv de a fi aici: formația Cream (sfârșitul anilor șaizeci, la urma urmei, povestea începe atunci), chitaristul Link Wray în pionier (auzit în 1958 Rumble pentru prima chitară ușor și amenințător distorsionată), japoneza J Girls (este o ascultare modernă, dar retro ușoară, ca și cum ar fi.) și Nikka Costa (albumul Everybody Got Their Something are efectul anilor șaptezeci, Push & Pull) și oricum, balada feminină preferată din acest an a colegei colegei, deci e bine și asta).