Un dependent de cușcă

Băiețelul de nouă ani a urcat în vârful dealului de gunoi de grajd. S-a scufundat până la brâu în masă, dar a reușit totuși să ajungă la cuibul păsării sub streașină. A scos niște foca din ea, a luat-o acasă, apoi a pus-o în borcane de zidărie. Și-a dat seama că face ceva prost când tatăl său a observat păsările mici care se zgâlțâiau repede și însetate. Tatăl era un om dur, rupând câteva fire de organe de-a lungul anilor pe spatele micuțului.

De data aceasta, însă, bătaia a eșuat. El i-a spus băiatului că, dacă crești puii, dacă poți avea grijă de ei, astfel încât să nu piară, păsările pot rămâne. Fi a devenit brusc un „părinte adoptiv”. A prins muște, a adunat păianjeni și apoi i-a hrănit puiilor de mai multe ori pe zi cu ajutorul unei mici perechi de pensete. A reușit să-i crească pe toți.

Au trecut cincizeci de ani de la incidentul din districtul petalelor din Miskolc. Béla Pócsi, care trăiește acum în Tapolca, își amintește încă fiecare mic detaliu al experienței sale din copilărie.

„Atunci s-a schimbat relația mea cu păsările”, spune el. „M-am simțit foarte atras de ei încă de la o vârstă fragedă, dar, în copilărie, am avut inconștient tendința de a le provoca durere. Uneori am legat un sclipitor de piciorul unui porumbel, l-am zburat și l-am admirat în timp ce scânteia în întuneric. Alteori, m-am despărțit ore în șir pe câmpul unde berzele își învățau puii să zboare, pândind să vadă care era cel mai slab dintre ei, care putea fi prins cu ușurință. Am mers chiar cu unul dintre ei urât, aproape orb orb, tăindu-mă cu ciocul său la doar câțiva milimetri de ochii mei. Urmele sunt vizibile și astăzi.

După prima creștere cu succes a ramurilor, nu a mai fost posibil să o oprim pe micuța Béla. Curtea familiei Pócsi este plină de cuști și muște, unde de-a lungul anilor au crescut zeci de vrăbii, balani, gerbili balcanici, bufnițe și porumbei.

A visat să devină pădurar, dar nu a studiat suficient de bine pentru a fi admis la facultate. Așadar, călătoria a fost puțin mai sinuoasă, ceea ce ia permis în cele din urmă să trăiască exclusiv pentru păsări. A lucrat pentru scurt timp în industria construcțiilor din Balatonfüred, unde a avut două experiențe definitorii: a obținut un loc de muncă ca îngrijitor de animale la grădina zoologică Veszprém și și-a întâlnit ulterior soția. La vârsta de douăzeci și unu de ani, s-a mutat la Tapolca prin căsătoria sa, unde a deschis primul magazin de animale de companie din oraș în 1983.

Se găsește norocoasă să poată, treptat, să se ocupe încet, timp de trei decenii, de ceea ce se pricepe cel mai bine și de ceea ce iubește cel mai mult. Magazinul este cu adevărat necesar pentru a trăi, zilele sale sunt petrecute în principal pe reproducere și studierea păsărilor ornamentale. Curtea casei orașului din Tapolca este căptușită cu muște și în ele locuiesc aproape două sute cincizeci de păsări tropicale. După prima sa soție, pe care a pierdut-o din cauza bolii în 1993, a găsit un al doilea partid dispus să suporte modul de viață neobișnuit al „părinților crescători de păsări”.

„Este cu adevărat adevărat pentru mine că sunt dependent de pasiunea mea”, spune el. „Sunt alături de păsările mele aproape toată ziua, de exemplu, hrănirea lor durează de la șapte dimineața până la una după-amiază, după care mă duc să lucrez în meserie. Eu și partenerul meu nu am putut niciodată să plecăm împreună în vacanță, unul dintre noi trebuie să fie întotdeauna acasă din cauza păsărilor. Trebuie să mărunțesc cincisprezece kilograme de fructe și legume pe zi înainte de a mă hrăni.

Béla Pócsi a fost mereu interesată de curiozitate, care este greu de crescut. Mai ales acele specii tropicale despre care nu exista nici o literatură în maghiară înainte. Soiurile exotice sunt oricum foarte pretențioase: există mâncători de fructe, semințe, ouă fierte, miere, insecte sau chiar ramuri de salcie. Muștele din Tapolca sunt căptușite cu papagali, canari, cintezi, porumbei ornamentali și, bineînțeles, broaște. Valoarea turaco este dată de faptul că este o pasăre africană foarte rară, în plus, doar Béla Pócsi a reușit să o reproducă în Ungaria până acum. În prezent, opt sau zece persoane au turiști aici în Ungaria, iar grădinile zoologice din Veszprém și Budapesta au obținut și exemplare proprii de la crescătorul din Tapolca.

Pentru o lungă perioadă de timp, nici nu i-a trecut prin cap să se măsoare printre crescătorii de reproducători, chiar dacă succesul său la Campionatele Mondiale de păsări este culmea profesiei. Crescătorii tind să înscrie mai mult de douăzeci de mii de exemplare pentru competițiile mondiale, iar în secțiunea păsărilor care mănâncă moale - care include și turiștii lui Béla Pócsi - de obicei mai mult de o mie de animale concurează între ele. Juriul profesionist clasează animalele în primul rând pe baza unor considerații estetice.

Béla Pócsi a participat la trei campionate mondiale de trei ori din 2008. În competiția din acest an - desfășurată la Tours, Franța - a câștigat deja al șaselea titlu de Cupă Mondială, colecția sa fiind completată de șase medalii de argint și trei de bronz.

„Un deceniu și jumătate de muncă grea s-a maturizat în aurul Cupei Mondiale”, spune el. „Primii ani au fost amari și, deși am cumpărat optsprezece exemplare din Ghana și de la un comerciant ceh, nu au vrut să se reproducă mult timp. Apoi, în 1995, s-au format primele două perechi, iar apoi micile ture s-au născut la rând. La început, în realitate, am fost tatăl lor pentru pui, deoarece părinții lor nu i-au crescut. Am zeci de tururi astăzi. Cred că am fost primul care le-am crescut aici, în Ungaria, pentru că am găsit cea mai ideală mâncare pentru ei, confortul muștelor și au simțit dragoste pentru mine. Încrederea, desigur, este reciprocă: pot chiar să-i hrănesc cu numărul, ei au grijă de mine și nu trebuie să-mi fie frică să nu fiu rănit de ciocurile lor ascuțite și acest lucru este valabil chiar și pentru imensul papagal macaw!

Béla Pócsi se consideră o pasăre născută genetic. Nu a fost niciodată interesat în mod special de alte lucruri din lume și, pe măsură ce îmbătrânea, a început să semene cu păsările sale.

„Acesta este cel mai bun mod de a-l vedea”, întoarce capul. - Încet, nasul meu este ca ciocul sturzului.

Cea mai mare aruncare din viața sa este încă să vină. El planifică un proiect de zeci de ani, iar acum câțiva ani a văzut implementarea acestuia: vrea să creeze un parc de păsări și plante.

„Una care s-ar potrivi cu cel puțin cinci sute de păsări, unde iubitorii de păsări amatori, novicii și crescătorii ornamentali avansați, ornitologii ar putea studia viața păsărilor tropicale”, spune el. - Vreau să transmit cumva altora cunoștințele acumulate de-a lungul deceniilor.

Crescătorul campion mondial de turism are și alte vise. Acum un an și jumătate, ambasadorul Angolei în Ungaria a participat la expoziția Béla Pócsi, unde a prezentat două sute șapte păsări. Datorită războiului civil de lungă durată și defrișărilor din țara africană, numărul de broaște roșii cu bob roșu a scăzut periculos. Béla Pócsi i-a indicat ambasadorului angolez că va oferi țării sale douăsprezece turnee în cadrul programului internațional de relocare.

- Am avut o singură stipulare: aș vrea să particip personal la acțiune. Dacă totul merge bine, voi putea în curând să stau acolo în pădurea tropicală și să-mi văd păsările dispărând printre copaci.