John Lennon - Yoko Ono and the Plastic Ono Band - Some Time in New York City 2CD - L - CD

Al treilea album solo al lui John Lennon (al cincilea cu Yoko Ono), Some Time in New York City, a fost lansat în SUA pe 12 iunie 1972 și în Marea Britanie pe 15 septembrie 1972.

În principal pentru că a devenit un album dublu comun „Lennon & Ono” și pentru că a fost precedat de un single extrem de controversat, Some Time in New York City nu a avut la fel de succes ca și cele două albume anterioare ale lui Lennon, nu a făcut faimă. Dar albumul a fost popular în Uniunea Sovietică.

Pentru o scurtă perioadă de timp, John și Yoko au crezut că un album ar trebui să fie ca un ziar (care explică și coperta): este rapid, brut și se ocupă de lucrurile actuale. Albumul a fost modelat de aceste idei - calitatea înregistrărilor este mult sub cea a albumelor anterioare precum Imagine.

Lennonii s-au mutat la New York în septembrie 1971 și s-au trezit imediat în focul dezbaterilor politice. În timp ce locuiau în Greenwich Village, au intrat rapid în contact cu activiști precum Jerry Rubin și Abbie Hoffman, au concertat la un concert pentru eliberarea unui anume John Siclair și și-au ridicat vocea împotriva represiunii împotriva Rebeliunii din închisoarea Attica și a închisorii Angela Davis. În ianuarie 1972, FBI a deschis un dosar asupra lui Lennon de teamă că îl va umili pe președintele Richard Nixon și pentru a găsi un motiv pentru expulzarea sa. El și Ono au fost urmăriți câteva luni și fiecare mișcare a fost înregistrată.

Albumul a fost însoțit de o formație din New York, numită Elephant’s Memory, cu ajutorul bateristului Jim Keltner. Agenda lor a constat în combaterea nedreptăților sociale cu cea mai puternică armă a lor: muzica. Pe înregistrările albumului din noiembrie 1971 până pe 20 martie 1972 (s-a încheiat la a treia aniversare de nuntă a lui John și Yoko), co-producătorul lor a fost Phil Spector. Deoarece majoritatea copertei exterioare a fost ocupată de versuri și fotografii, datele albumului au fost plasate pe coperta interioară a primului album.

Pentru ca totul să fie și mai atrăgător, John și Yoko au scos la lumină acțiunea din 15 decembrie 1969 la Lyceum Ballroom din Londra pentru a ajuta UNICEF. Piesele „Cold Turkey” și „Don't Worry Kyoko (Mummy Only Looking for a Hand in the Snow)” au fost interpretate aici, iar printre colaboratori s-au numărat Eric Clapton, George Harrison și Keith Moon. La aceasta s-au adăugat câteva detalii despre un concert susținut la 6 iunie 1971 în Fillmore East în compania lui Frank Zappa și The Mothers of Invention. Astfel, materialul pentru un alt album a fost colectat alături de originalul Lennon/Ono. Pe coperta interioară a celui de-al doilea album era o imagine a lui Lennon în timp ce își scria propriul comentariu la albumul lui Zappa Fillmore East - iunie 1971.

Prima piesă a albumului, „Woman is the Nigger of the World” (un termen inventat de Ono la sfârșitul anilor 1960) vorbește împotriva sexismului. A fost lansată și ca single în SUA, provocând mari controverse, în cele din urmă majoritatea celor de la The Lennon explicând în multe locuri (inclusiv o conferință de presă unde au fost prezenți și personalul revistelor Jet și Ebony) că cuvântul lansării melodiei a fost considerat un gest curajos, care a fost tabu în 1972. Atitudinea desconsiderată față de melodie a jucat un rol important în faptul că albumul nu s-a vândut la fel de bine ca și cele două anterioare.

Lennon prezintă încă două melodii pe album: „New York City” inspirat autobiografic, o melodie în stil Chuck Berry despre primele luni ale Lennon ca rezidenți ai orașului; „John Sinclair”, un discurs muzical de apărare pentru eliberarea lui Sinclair (condamnat la 10 ani de închisoare pentru vânzarea a două țigări de marijuana unui ofițer de poliție îmbrăcat civil).

Yoko Ono, o feministă hotărâtă, ia poziție în mișcare în piesa „Surori, surori”, în piesa „Născut într-o închisoare” discută despre lipsa unei educații adecvate, iar în „Suntem cu toții apa” celebrarea cultului personal. Se crede că talentul de compoziție al lui Ono a început să devină evident pe acest album.

Pe lângă acestea, au fost co-scrise încă patru melodii. În „Attica State”, brutalitatea poliției este tema, în „Sunday Bloody Sunday” (nu trebuie confundat cu cântecul lui U2) și „The Luck of the Irish”, luptele erau pline de dificultățile Irlandei; și în piesa „Angela”, îi aduc un omagiu Angelei Davis închisă.

Ambalajul Some Time in New York City este ca un ziar cu articole pe subiectele albumului. A existat o mică problemă cu coperta: avea un montaj de Richard Nixon și Mao Zedong dansând gol (în multe exemplare, părțile intime au fost înregistrate cu un autocolant de nedescris).

John Lennon - chitare, voce
Yoko Ono - voce
Jim Keltner - tobe, percuție
Memoria elefantului:
Stan Bronstein - saxofon, flaut
Wayne 'Tex' Gabriel - chitară
Richard Frank Jr. - tobe, percuție
Adam Ippolito - pian, orgă
John La Boosca - pian
Gary Van Scyoc - chitară bas

1. „Femeia este negrul lumii” (Lennon/Ono) - 5:15
2. „Surori, surori” (Ono) - 3:46
3. „Attica State” (Lennon/Ono) - 2:54
4. „Născut într-o închisoare” (Ono) - 4:03
5. „New York City” (Lennon) - 4:30
6. „Sunday Bloody Sunday” (Lennon/Ono) - 5:00
7. „Norocul irlandezilor” (Lennon/Ono) - 2:56
8. „John Sinclair” (Lennon) - 3:28
9. „Angela” (Lennon/Ono) - 4:06
10. „Toți suntem apă” (Ono) - 7:11

Cântat în direct la Lyceum Ballroom din Londra, Anglia, la 15 decembrie 1969, pentru un concert caritabil UNICEF
John Lennon - chitară, voce
Yoko Ono - sac, vocal

Pentru toată lumea, cu excepția lui și a lui Ono, Lennon a alcătuit pseudonime:
Eric Clapton („Derek Claptoe”) - chitară
Delaney & Bonnie („Bilanie & Donnie”) - chitară, percuție (și prieteni, alamă, percuție)
Jim Gordon („Jim Bordom”) - tobe
George Harrison („George Harrisong”) - chitară
Nicky Hopkins („Sticky Topkins”) - pian electric (suprasolicitat în N.Y., deoarece s-a pierdut organul)
Bobby Keyes („Robbie Knees”) - sax
Keith Moon („Kief Spoon”) - tobe
Billy Preston („Billy Presstud”) - organ
Klaus Voormann („Raus Doorman”) - bas
Alan White („Dallas White”) - tobe
Necreditat:
Jim Price - trompetă

1. „Turcia rece” (Lennon) - 8:35
2. „Don't Worry Kyoko” (Ono) - 16:01

Înregistrat live la Fillmore East din New York City cu Frank Zappa și The Mothers of Invention pe 6 iunie 1971
John Lennon - chitară, voce
Yoko Ono - sac, voce
Aynsley Dunbar - tobe
Bob Harris - tastaturi, voce
Howard Kaylan - voce
Jim Pons - chitară bas, voce
Don Preston - Mini-Moog
Ian Underwood - tastatură, voce, vânturi
Mark Volman - voce
Klaus Voormann - chitară bas, voce
Frank Zappa - chitară, voce

3. „Ei bine (Baby Please Don't Go)” (Walter Ward) - 4:41
4. „Jamrag” (Lennon/Ono) - 5:36
5. „Scumbag” (Lennon/Ono/Frank Zappa) - 4:27
6. „Au” (Lennon/Ono) - 8:04