Libia este un ecou al războiului „șapte luni”

ecou

NATO refuză să investigheze moartea rezidenților pașnici care și-au pierdut viața în timpul operațiunilor NATO din Libia anul trecut. Potrivit Amnesty International, peste cincizeci de libieni au murit în atacurile aeriene ale NATO, majoritatea femei și copii.

Raportul „Amnesty International” este programat pentru a marca aniversarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU asupra Libiei. La 17 martie 2011, Rusia s-a abținut. Mandatul ONU pentru operațiunea libiană a fost inițial de 90 de zile. În practică, operațiunea a durat șapte luni și s-a încheiat numai după ce liderul Jamahiriya a fost distrus fizic. Până în prezent, știm despre 55 de victime ale atacurilor aeriene ale NATO. Este posibil să fi existat multe altele: apărătorii drepturilor omului au colectat datele în haosul postbelic din Libia.

În același timp, NATO insistă asupra faptului că campania sa din Libia a fost „foarte precisă”. Potrivit lui Fogh Rasmussen, forțele alianței „au folosit proceduri sofisticate pentru a demonstra că atacurile lor aeriene erau îndreptate către ținte de natură militară”. Secretarul general a regretat „victimele accidentale”, dar ce să facă: „războiul este războiul”. Și oricum, mandatul NATO a expirat, iar acum alianța nu are nimic de-a face cu Libia.

Trebuie remarcat faptul că raportul „Amnesty International” se referă doar la libienii care au murit direct din bombele NATO. Dar „rebelii”, susținuți de alianța aeriană și înarmați pe uscat, au ucis mult mai mulți oameni. Nici colapsul țării, care a dus la episodul libian din „Primăvara Arabă”, nu va contribui la rezolvarea problemelor de sănătate. Cirenaica și-a declarat deja autonomia. Conflictele tribale devin un adevărat genocid, are loc un adevărat masacru în țară. În mediul rural, puterea este în mâinile soldaților, peste 100.000 de oameni au arme, iar activitățile „guvernului central” - Consiliul Național de Tranziție - sunt foarte vagi. Nu este încă clar cine este consiliul. Peste 10.000 de oameni au fost închiși și represaliile împotriva susținătorilor lui Gaddafi continuă. Toate încercările Curții Penale Internaționale (CPI) de a obține informații despre ceea ce se întâmplă în închisori au eșuat. Pe de altă parte, cei care au adus o astfel de „democrație” în Libia se spală pe mâini.

De asemenea, Curtea Penală Internațională merită o mențiune specială. Uciderea a peste cincizeci de locuitori pașnici este o crimă împotriva umanității și intră în sfera CPI. Dar Haga cu greu îndrăznește să dea în judecată vreun lider NATO.

La un an după atentatul libian, Occidentul recunoaște, de asemenea, că prețul „succesului” a fost prea mare. Analiștii politici spun că „războiul de șapte luni” va fi unic în istorie. În viitor, Consiliul de Securitate al ONU cu greu poate considera atacurile cu rachete drept un instrument adecvat pentru protejarea populației civile din orice țară.