Un exemplu de talent

Reflectând asupra învățăturii lui Isus

biserica

Domnul poveștii - Dumnezeu - nu le-a dat abilităților, talentelor slujitorilor săi, ci le-a încredințat toată averea sa, împuternicindu-i să-l gestioneze. Acesta era deja cazul în momentul creației, atât înainte, cât și după păcat: Dumnezeu ia încredințat omului să-și cultive pământul. Astfel Dumnezeu ne-a încredințat nouă, slujitorilor săi, tot ce este al lui: mediul neînsuflețit, natura vie și, bineînțeles, semenii noștri.

El ne-a împuternicit să gestionăm cu responsabilitate tot ce este al lui.

Slujitorii au început să gestioneze averea distribuită cu înțelepciune. Treaba lor nu era să-și piardă valoarea în timp, nici măcar să o mărească. De aceea, cu excepția celui de-al treilea, au început o afacere. Noi suntem cei care trebuie să avansăm într-un mod antreprenorial în domeniile în care responsabilitățile noastre (soție, părinți, prietenos, vecin, coleg de muncă, managerial, profesional etc.) trebuie să ne facă zonele mai dezvoltate, mai fructuoase, creştere.

După mult timp a venit domnul slujitorilor - Dumnezeu - care a apreciat activitatea pe rând. Nu i-a convocat împreună, nu și-a stabilit responsabilitatea comunității, ci le-a cerut pe toți unul câte unul. Această responsabilitate personală ne face mari și unici.

Cele cinci talente arată încă cinci talente pe care le-a dobândit. Oricine a primit două, celelalte două talente. Pentru că activitățile noastre trebuie să fie eficiente și fructuoase. Este o dovadă a fidelității adevărate atunci când căsătoria rezultată, copiii, comunitatea de prieteni, personalul, compania, orașul nostru sat se dezvoltă ca urmare a activităților noastre responsabile. Pentru că loialitatea nu este un simplu atașament pasiv, ci un efort care are ca rezultat creșterea. Dacă recunoaștem și acceptăm statutul nostru (soț, părinte, rudă, vecin, coleg, etc.) și profesiile alese (ocupație, serviciu voluntar, activitate de agrement etc.), le vom fi fideli numai dacă eforturile noastre fac alții mai buni, mai eficienți și exemplari, și pentru el.

La sfârșitul evaluării pozitive, stăpânul își împarte bucuria cu slujitorul său și împărtășește tot ce este al lui. După câteva sarcini, îl așteaptă o încredere uriașă. Dumnezeu împarte bunurile Sale cu slujitorii Săi, cu noi. Fiul Său, Iisus Hristos, ne face moștenitori. Singurul talent a îngropat bogăția care i-a fost încredințată, așa că stăpânul său condamnă de ce nu i-a încredințat pe cei care ar fi putut să se înmulțească în timp pentru a-l pune pe o traiectorie în creștere. Dacă nu putem crește în mandatul nostru, trebuie să predăm responsabilitatea, puterea, sarcina cuiva care o poate face eficient.

Pilda talentelor nu este deci în primul rând despre talentele personale, talentele și abilitățile, ci despre faptul că Dumnezeu ne-a încredințat totul din istorie în diferite domenii ale vieții: obiecte, natură și oameni. Toată lumea trebuie să recunoască unde își are locul în viață și în lume. Cine și cine sunt cine și cine îi sunt încredințați. El trebuie să creadă că Dumnezeu vede în misiunea Sa, în împuternicire, capacitatea sa de a-și îndeplini slujirea în mod eficient și rodnic. Acesta este modul în care slujim comunității umane, motiv pentru care am venit pe lume. De asemenea, vedem în Biblie oameni de seamă care se considerau improprii în momentul însărcinării, dar după o scurtă sau lungă perioadă de gândire și negociere, au acceptat responsabilitatea, munca. Așa a fost Moise, care a susținut că nu poate vorbi; Solomon, care s-a trezit nepotrivit să guverneze; Ghedeon, care era al celui mai mic trib din tribul lui Manase; Ieremia, care, din cauza tinereții sale, nu credea că va fi suficient pentru această sarcină. Dar pe cei pe care Dumnezeu îi încrede în ceva și îi acceptă, El îi pregătește și îi slăvește (Rom. 8:30).

Unii văd recunoașterea talentelor personale, a darurilor spirituale personale ca bază a activității. Pilda lui Isus infirmă exact acest lucru, susținând că fundamentul activității umane este ceea ce Dumnezeu îi încredințează omului. Și îi va adăuga talent, daruri spirituale, competență.

Deci nu trebuie să căutăm mai întâi daruri spirituale, ci locul nostru.

Pentru cine, de exemplu, Dumnezeu îi încredințează părinților, el va da darurile spirituale necesare pentru creșterea copiilor în timpul său, dacă va căuta și cere în mod responsabil. Și așa este în toate domeniile. Talentul determină rezultatul dorit doar în 10%, în timp ce practica asociată situației determină rezultatul dorit.

Malcolm Gladwell a făcut cercetări cu adevărat interesante în anii '90. A împărțit elevii școlilor de muzică în trei grupuri: talentați, buni, alții. Membrii celor trei grupuri au fost evaluați cât de mult au exercitat. Pe termen lung, cei mai buni nu sunt cei talentați, ci cei care și-au petrecut majoritatea timpului practicând.

Gladwell și-a formulat celebra teză în cartea sa Excepțională în limba maghiară: este nevoie de zece mii de ore de practică pentru ca cineva să fie o clasă în domeniul lor, fie că este o profesie, un sport sau arte.

Dar trebuie să crezi că este deja. La fel ca într-un film despre un potențial toreador, maestrul îi spune protagonistului ce este nevoie pentru a fi toreador. Protagonistul nostru răspunde: „Sunt deja un terorist, trebuie doar să exersez”.

Iată ce spune parabola lui Isus a talentelor: nu abilitățile, darurile spirituale decid, ci chemarea divină, recunoașterea, acceptarea și practicarea responsabilă.