Poezii de Zita Murányi

tocmai jos

Am avut încă o conversație bună cu securitatea lui
a spus că și pâinea este de 30%
urcarea și grâul erau bune
Nu ți-am spus să nu mănânci
pâine abia am început să mă plâng
pentru pensia mea datorată în treizeci de ani

a constatat că au existat din nou multe ore suplimentare
iar el mi-a dus coșul spre cealaltă parte
niște mere slabe s-au întors spre partea galbenă
iar jumătatea roșie a fost ștearsă de pe original
era încă un schilod în hârtia igienică
ciocolata mea era undeva, dar poate că nu ar fi fost
ieri am cumpărat-o pe bunica mea de la un alt magazin

apoi ne-am dat seama că amândoi erau foarte
suntem obosiți și nici măcar nu a început
dimineața stătea într-unul din colțele strânse pe spate
mâinile și și-a imaginat pisica neagră
cu ochi galbeni uriași ca o pisică
la fel ca omul acela în fiecare dimineață pentru prima dată
zeul care se trezește în mâinile sale poate fi și unul
dama de nailon acasă îl așteaptă un înger uriaș
buzunarul vestei este umplut cu ochi răsucitori
învierea conservei dimineața în coșul a două pumni
împrăștie praf de pământ și pleacă fără plată așa cum este acum
tocmai a sărit din cer.
fără sfârşit

în copilărie m-am gândit la unul
albă ca zăpada carte ilustrată a lumii dacă o țineam în mână
Am luat și foaia goală ca una nescrisă
Biblia în propria poveste rădăcina a fost îmbrățișată de
petale de flori s-ar putea să fi atârnat de cer în jos
copacii dacă tatăl ar intra sub el și l-ar fi întins
ambele brațe ajung la kobak-ul zeului și la
cel mai verde baldachin ajunge doar la soare.
soarele strălucește de sub pământ și apele Dunării mici
de cristale gri-albastre dimineața nu numai
umbrele zonei de locuințe strălucesc pe care nici nu le-am ști
ce să fac cu aceste reflexii fragile
sub apă trebuie să existe ceva care converge
cu infinit și atunci se poate vedea și ceva din el.
acum în capitolul despre rai îl ținem pe tatăl unu
bând dintr-un pahar care nu se poate epuiza niciodată
cuvintele tăcute i se ivesc pe gură și buzele i se potolesc
bate cristalele de sare de apă dulce mă gândesc la fundul albastru
și apa uitării în care moare se înmoaie
ca anihilare a sine.

dupa amiaza…

cu fața palidă pe plajă
ne-am întors cu fața spre prosop
umbra lui și-a brodat coloana de cărămidă neagră pe corpul nostru
gândiți-vă la mări și la mari cristale de sare
în care curcubeul se reasamblează aici târziu
vara Palatinus are în continuare numărul de clătite
gust presărat cu firimituri de zahăr pudră
bazinul de valuri tremură din proteina lentă de fracturare a spumei
luăm acasă cuvântul gong orar și diapozitivul
de la mijloc ne așteptăm la cea mai puternică îndoire până la 26
iar trandafirii cenușii mai întunecați îi sudează pe asfaltul de pe frunte
copilăria noastră se ascunde în canelurile anvelopelor grele
nori desenați pe bețișoare rupând vată de zahăr
încet cerul rămâne fără soarele apus
cauciucul său portocaliu se rostogolește peste Podul Margareta
această imensă pietricică galbenă trebuie aruncată în apă
în timp ce trecem la Pest acum 30 de ani pentru a privi în sus
la această lovitură blândă în timp ce soarele cade pe oglinda apei
de câte ori vibrează forța bătută blândă a Ungariei.