O operă de speranță

Jan Assmann: Flautul magic. Opera și misterul

Carte

De ce nu-și întreabă Pamina dragostea, Tamino, care vorbește după o lungă tăcere, care a fost motivul tăcerii ei și de ce s-ar întoarce împotriva pumnalului mamei sale pentru Sarastro? Cum este posibil ca actori pozitivi din operă precum Papageno sau cei trei copii ceresti să aparțină de fapt tărâmului malefic al Reginei Nopții? De ce chiar și Ingmar Bergman, regizorul operei memorabile, a fost serios confuz de tensiunile interne ale operei, de contradicțiile aparent insolubile?

narancs

În cartea sa din 2005, Jan Assmann, o icoană vie a științei culturale universale, respinge noțiunea că Libretul tulburător al flautului magic poate fi savurat doar de muzica perfectă a lui Mozart, pe care compozitorul, ca să spunem așa, a compus-o împotriva versurilor. Assmann ia în serios amintirea co-creatorului lui Mozart, Schikaneder, care a scris manualul operei și a fost considerat un geniu al teatrului: „Cu succesul Mozart, am gândit opera cu sârguință”. Care este motivul, se întreabă autorul cărții, „totuși legenda cu încăpățânare respinsă că autorii operei au renunțat brusc la conceptul lor original în mijlocul operei și au transformat drama muzicală dintr-o poveste magică într-o piesă de mister ? Cu metoda modernă a istoriei memoriei, Assmann reface în mod convingător contextul spiritual pierdut al operei, în care contradicțiile aparente se dizolvă și personajele, intriga și muzica intră în armonie ideală între ele.

Cu complotul de operă populară (Papageno-Papagena) care rulează în paralel cu povestea Tamino-Pamina, creatorii au extins mesajul piesei în universalitate universală. Caracterul ritual al operei a fost acoperit cu bun gust și previziune, asigurând astfel nemurirea operei. Fecioara inițierii a fost înfășurată în țesătura încărcată din punct de vedere muzical a mitului lui Orfeu, proclamând puterea iubirii. Povestea pseudo-egipteană a victoriei umanității în lumea anti-iluminismului postmodern oricum nu evocă decât un zâmbet și dispreț. Interpretarea lui Assmann Flautul magic este o amintire uitată, aproape lipsită de sens, a unei epoci trecute: hierogliful sunător al Iluminismului. Dar până când această voce nu dispare în cele din urmă, Hope trăiește (acesta era numele lojei masonice a lui Mozart) și întunericul orb are ceva de care să se teamă.

Editura Atlantis, 2012, 470 pagini, 4295 HUF