Arta de a auzi bătăile inimii

Învățăm despre noi înșine prin relații, prin relații, ne testăm, poate chiar fără să observăm. O relație în care ne mișcăm prin noi înșine pentru că simțim din suflet că vrem să fim mai buni. Mai bine și chiar mai bine. Sunt mai iubitori și chiar mai iubitori.

În ce fel de relație te afli acum?

Ești capabil să te dai fără roluri sau jocuri.

Fie că poți avea grijă de celălalt, fii un sprijin pentru partenerul tău.

Care este dragostea în care te afli acum. Cât de real? Cât de sincer? Cât de acceptabil?

Crezi în dragostea adevărată? Această relație este reală?

„Iubirea este ceea ce te învață să vezi orbii.

Crezi în iubirea adevărată?

Desigur, nu mă gândesc la acea pasiune copleșitoare:

pe care ne-o închipuim că va dura o viață și care adesea ne determină să facem sau să spunem lucruri pe care ulterior le regretăm,
adesea ne lăsăm înșelați de gândul că nu putem trăi fără o anumită persoană,
iar simplul gând la ceea ce se întâmplă odată ce ne pierdem iubitul tovarăș ne pune la îndoială,
iar acest sentiment ne sărăcește decât să ne îmbogățească,
întrucât vrem să cunoaștem pentru noi înșine pe cineva pe care nu îl putem deține, vrem să urmărim ceva neschimbat care nu poate fi.

Când vorbesc despre iubire, nu mă gândesc la dorința trupească și nici la închinarea la sine, care, învăluită în masca altruismului, uneori se apropie de celălalt ca un adevărat parazit.

Iubire care te învață să vezi orbii

Vorbesc despre o dragoste care mă învață să văd pe orbi.

Despre o iubire care este mai puternică decât orice îndoială.

Care umple inima cu viață la fiecare respirație și nu numai că poate sfida legea naturală eternă a dispariției, ci, aruncând o luptă asupra ei, ne eliberează de toate legăturile și ne reînnoiește prosperitatea din nou și din nou.

Mă gândesc la triumful pe care sufletul uman îl poate culege atât asupra egoismului, cât și asupra morții.

Iubirea este singura forță în care cred pe deplin.

Busola inimii

Elementele esențiale sunt oricum invizibile.

Simțurile noastre adoră să ne inducă în eroare, iar ochiul este cel mai nobil dintre toate. El ne încurajează să avem încredere deplină în el. Credem că cunoaștem lumea din jurul nostru, chiar dacă nu putem percepe decât suprafața.

Trebuie să învățăm să înțelegem substanța esențialului, dar ochiul tinde să ne împiedice.

Ne distrage atenția.

Să ne orbim și chiar să ne bucurăm. Cel care se bazează pe ochi își neglijează celelalte simțuri, iar acum nu mă gândesc doar la miros și auz.

Mă gândesc la organul de simț care se află în noi, chiar dacă nu are nume. Pentru simplitate, îl numim busola inimii.

(Fragmente din Jan-Philipp Sendker: Întoarcerea acasă sau arta de a auzi bătăile inimii.)