De ce îmbătrânim?

Chiar și acum 200 de ani, majoritatea femeilor au murit la douăzeci de ani din cauza unui fel de complicație la naștere. A XXI. la mijlocul secolului al XX-lea, însă, speranța de viață la naștere va ajunge la 100 de ani

Două treimi din omenire vor fi retrase - va fi, pe de o parte, un „triumf al civilizației umane” și, pe de altă parte, o sursă de greutăți imprevizibile. A devenit vital atât pentru societate, cât și pentru individ, să aibă o treime din durata de viață în creștere explozivă, care este locuibilă și valoroasă.

Teorii genetice ale îmbătrânirii

În lumea animalelor pre-umane, nu era nevoie de coduri care să definească îmbătrânirea, deoarece nu exista îmbătrânire. Animalele în vârstă sunt ucise în primul rând prin infecție sau de către dușmanii lor. O direcție în teoriile genetice ale îmbătrânirii este că există gene care sunt un avantaj la o vârstă fragedă, dar care sunt dezavantajoase mai târziu. Aceste gene nu pot fi eliminate deoarece își exercită efectele numai după vârsta reproductivă.

Conform celeilalte teorii ale moștenirii, materialul genetic moștenit în sine este în regulă, dar numărul modificărilor nefavorabile crește odată cu vârsta (teoria mutației cumulative).

Telometrele

S-a sugerat pentru prima dată la începutul anilor 1970 că diviziunile reduc cumva stocul de ADN din nucleu, care astfel, deși într-o mică măsură, pierde de la diviziune la diviziune. Acest lucru a susținut observația anterioară conform căreia celulele umane din cultura celulară aveau doar cca. 50 divizibil, apoi mor (limita lui Hayflick).

Mai târziu, a fost găsit un „ceas încorporat” pentru reproducere - un capac mic de ADN la capetele cromozomilor, telomerul. Telomerii se poartă din diviziune în diviziune, iar după uzura completă, celula moare la scurt timp. Cu toate acestea, există o enzimă (telomerază) care poate regenera piesele finale, dar funcționează numai în epoca embrionară sau în celulele canceroase, altfel este inactivă.

Metilarea ADN-ului

Informațiile stocate în materialul ereditar, ADN, sunt esențiale pentru funcționarea celulelor: permite ca toate componentele necesare să fie „fabricate” în orice moment. Pentru a-l face, segmentul de ADN adecvat trebuie „activat” de gruparea metil a unei molecule numite S-adenosilmetionină (poreclită SAM) fiind atașată la molecula de ADN corespunzătoare de către o enzimă numită metiltransferază. Metilarea ADN-ului devine din ce în ce mai imperfectă odată cu înaintarea în vârstă și este considerată a fi unul dintre factorii cheie ai îmbătrânirii și, printre altele, a tumorigenezei.

Rolul radicalilor liberi și al inflamației în timpul îmbătrânirii

Îmbătrânirea a fost urmărită pentru prima dată în pagubele radicalilor liberi în 1956 de către Denham Harman. De atunci, aceasta este cea mai acceptată teorie, confirmată de numeroase studii. Radicalii liberi se formează în principal în timpul producerii de energie. Pe de o parte, acestea sunt esențiale pentru multe funcții (celulele albe din sânge, de exemplu, sunt utilizate pentru a ucide agenții patogeni invadatori) și, pe de altă parte, atacă propriile molecule ale celulelor, deci un set separat de enzime (de exemplu, catalaza, dismutază, hidrogen peroxidază) sunt disponibile pentru eliminare. Radicalii reactivi nu se formează numai în organism, ci pot pătrunde și din exterior prin respirație și nutriție. Cu cât aportul caloric este mai mare, cu atât este mai mare cantitatea produsă. Efortul fizic, ca proces cu producție ridicată de energie, duce, de asemenea, la o producție crescută de radicali liberi, deci nu se recomandă supra-instruirea.

Funcția regulată a celulelor se caracterizează printr-un echilibru între radicalii liberi oxidanți și capacitatea antioxidantă. Cu toate acestea, acest echilibru poate fi supărat în două moduri: poate exista o capacitate antioxidantă insuficientă sau prea mulți radicali liberi, denumiți „stres oxidativ”, rezultând un proces distructiv multidirecțional în interiorul celulei care aproape caramelizează proteinele la niveluri mai ridicate de zahăr din sânge.

Rezultatul este o lipsă de energie în celule, o deteriorare a funcției acestora (în special funcții cu consum intensiv de energie, cum ar fi copierea ADN-ului, funcții de restaurare sau menținerea echilibrului osmotic). Inima și creierul sunt deosebit de sensibile la deteriorarea legată de vârstă a funcției mitocondriilor lor. Din câte știm, prin urmare, deteriorarea radicalilor liberi este asociată cu dezvoltarea bolilor degenerative ale sistemului cardiovascular și nervos (boala Parkinson și Alzheimer).

Există substanțe care reduc măsurabil stresul oxidativ celular. Acestea includ vitamine, substanțe asemănătoare vitaminelor, cum ar fi vitamina C, vitamina E, retinol, acid alfa lipoid, Q-10, elemente (seleniu) și derivați de aminoacizi (L-carnitină). Alimentele de origine vegetală sunt bogate în special în antioxidanți, acesta fiind unul dintre motivele efectului benefic de protecție a sănătății.

Inflamatie peste tot!

În prezent, inflamațiile cronice sunt considerate a fi principala cauză a scăderii performanței fizice și mentale asociate îmbătrânirii. Ateroscleroza este acum considerată în mod clar o boală inflamatorie, la fel ca boala Alzheimer, boala articulară legată de vârstă, cancerul și chiar depresia (!).

Odată cu vârsta, funcția imunitară în ansamblu slăbește, în special așa-numitele apărarea celulară (cantitatea de limfocite T-killer) scade, în timp ce cantitatea anumitor anticorpi, în special autoanticorpii care atacă componentele propriului corp, crește. Niveluri mai ridicate decât de obicei de proteine imune, cum ar fi proteina C-reactivă (CRP) produse în timpul inflamației, prezic apariția bolilor grave, cum ar fi boala Alzheimer.
Obezitatea este periculoasă, printre altele, deoarece implică o activitate inflamatorie constantă. Țesutul adipos abdominal în sine produce anticorpi și CRP. Un studiu a constatat că toate formele de întârziere mintală au apărut de trei ori mai des la cei cu niveluri mai ridicate de CRP care indică inflamație. După aceasta, nu este surprinzător faptul că utilizarea pe termen lung a AINS are un efect protector împotriva dezvoltării bolii Alzheimer.

Inflamațiile latente, cum ar fi atrofia gingivală, care este o boală frecventă la noi, mențin nivelurile serice de fibrinogen și CRP la un nivel constant, astfel că joacă un rol important în dezvoltarea aterosclerozei și a trombozei asociate. Inflamația necontrolată îmbunătățește îmbătrânirea prin creșterea cantității de anticorpi pe de o parte și accelerarea metabolismului celular pe de altă parte.

Se estimează, de exemplu, că trei sferturi dintre americani suferă de o infecție bacteriană, virală, parazitară sau fungică, cum ar fi un ulcer de stomac, herpes, infecție cu candida, boli ale tractului urinar, o infecție cu transmitere sexuală sau pur și simplu o durere gât. Avem motive întemeiate să presupunem că acest raport nu este mai bun decât al nostru. Aceste infecții accelerează bolile degenerative cronice legate de vârstă, ducând la îmbătrânirea însăși.