Numai dintr-o sursă pură

17.12.2019, 18:51 37 Citind 0 Evaluare

  • 0 share
  • Facebook
  • Pinterest
  • Viber
  • Mesager

sursă

„Doar dintr-o sursă pură”.

Béla Bartók: Cantata profana.

La sfârșitul anilor douăzeci și treizeci, Béla Bartók a proiectat o serie de cantate din folclorul popoarelor care trăiesc în bazinul carpatic, în care Bartók și-ar fi formulat principiul călăuzitor, ideea de frăție a popoarelor. Cu toate acestea, a fost realizată doar prima parte a seriei de trei sau patru părți: pe baza textului popular românesc al Kolindelor legat de zicala păgână de Crăciun. Textul românesc compus inițial (pe care Bartók l-a adunat în România înainte de primul război mondial) a fost tradus în limba maghiară și publicat în 1934.

Ascultă-l pe Béla Bartók!

Textul integral

Béla Bartók: Cantata profana

Cele nouă căprioare minune

Era un bătrân,
A avut-o, a avut-o
Fiul a nouă fire frumoase,
El a răsărit din trupul său
Drăguț fir nouă fii.
Nu i-a crescut
Nimic de făcut,
Pentru arat și însămânțat,
Pentru testarea armăsarului,
Herding;
Dar tocmai l-a crescut
Mergeți într-o vale de munte,
Să vâneze căprioare.

A umblat prin pădure, hei-păr!
Și a vânat sălbatic, hei!
Nouă băieți de fire frumoase.
Au vânat sălbăticia;
Au cutreierat atât de mult,
Și până atunci au vânat,
Până atunci, până
Au găsit un pod frumos,
Traseu de cerb miraculos.
Până atunci, investigau,
Si-au pierdut drumul,
În desișul pădurii
Au devenit căprioare;
Au devenit căprioare zvelte
În groasa pădurii.

Hei, dar tatăl lui dulce
Nu a câștigat anticipat,
Apucă pușca,
A pornit să caute
Nouă fiu frumos.
A găsit frumosul pod,
Traseul căprioarelor minunate la pod;
A plecat după o pistă de cerbi,
A ajuns chiar la o sursă grozavă,
La o sursă rece pentru căprioare,
A căzut în genunchi,
Hei, este țintit.

Dar cel mai mare cerb
- Oh, cel mai drag băiat -
Așa că el a răspuns:
„Dragă tată dulce,
Nu țintești niciodată spre noi!
Pentru că te demitem
Până la vârful coarnelor noastre,
Și așa aruncăm
Tu din luncă în luncă,
Tu din piatră în piatră,
Tu de la munte la munte,
Și te vom tăia
Pentru stâncă ascuțită:
Te zdrobești într-o pulbere
Dragă tată dulce!

Părinții săi dulci
Le-a spus,
Și a sunat,
Și le-a chemat, spunând:
„Dragii dragi,
Dragii mei copii,
Haide, vino acasă,
Hai cred că acasă,
Buna ta mamă așteaptă!
Haide, cred
Bunei tale mame,
Buna ta mamă
Te așteaptă.
Torțele ard deja,
Masa este gata,
Cupele sunt umplute,
Pocalul pe masă,
Mama ta este amară; -
Pahar plin de vin,
Bună mamă cu grijă.
Torțele ard deja,
Masa este gata,
Cupele sunt umplute ... ”

Cel mai mare cerb,
- Cel mai drag băiat -
Atat de suparat
Iată cum a spus:
„Dragă tată dulce,
Doar te duci acasă
Pentru dulcea noastră mamă bună!
Dar nu mergem!
Dar nu mergem!
Pentru că este cornul nostru
Nu poți intra pe ușă,
Doar intră în văi;
Corpul nostru suplu
Nu poți să-l faci de râs,
Nu poți merge decât printre frunziș;
Picioarele noastre subțiri nu pășesc
Soba la cenușă,
Numai avar moale;
Gura noastră mai
Nu bea dintr-un pahar,
Doar dintr-o sursă grozavă. ”

Era un bătrân,
A avut-o, a avut-o
Fiul a nouă fire frumoase,
Nu i-a crescut
Nimic de făcut,
Mergeți doar prin păduri,
Vânătoare sălbatică,
Și până atunci
Au vânat până:
S-au transformat în căprioare
Acolo, în pădurea mare.
Și coarnele lor
Nu poți intra pe ușă,
Doar intră în văi;
Corpurile lor subțiri
Nu poți să-l faci de râs,
Nu poți merge decât printre frunziș;
Picioarele lor nu intră
Soba la cenușă,
Numai în avarul moale;
Gura lor nu mai este
Nu bea dintr-un pahar,
Numai dintr-o sursă pură.