"Sunt gata să mor de foame"

- Nu este un secret că el a crezut la o vârstă fragedă în Revoluția Cubană și în comunism. Când au început să apară îndoieli?

- A fost un proces lung. Când eram adolescent, m-am dus la școala militară, iar primul șoc a venit când am părăsit orașul natal Santa Clara pentru prima dată în viața mea și am călătorit în Havana în 1980. Criza Marieli a avut loc atunci când mase de cubanezi au căutat refugiu la ambasada Peru și apoi 125.000 au fugit din țară. Mai întâi mi-am pus întrebarea: de ce vor atât de mulți să plece din Cuba? Până atunci, am crezut că țara funcționează perfect. Apoi am fost trimis în Angola și acolo am putut vedea personal cât de crude erau forțele comuniste cubaneze. Apoi am avut mai multe îndoieli. În cele din urmă au fost trimiși în Uniunea Sovietică, care în acel moment a fost pictată ca un paradis pentru noi. Eram staționat în Tambov, care era o regiune anticomunistă, revoltele erau frecvente. Am văzut soldați violând femei, ucigând tineri. Am devenit anticomunist acolo, dar ca soldat nu am îndrăznit să împărtășesc părerile mele cu nimeni. Din fericire, am avut un accident în timp ce practicam, au fost trimiși acasă și demontați. În cele din urmă, în 1989, când a fost executat Arnaldo Ochoa, m-am „despărțit” oficial de guvernul cubanez și, de atunci, opoziția deschisă a durat.

- Cum este viața în opoziție cu Cuba?

- În ceea ce mă privește, autoritățile au vrut la început să fiu un spitz, dar când au văzut că nu va merge, agresivitatea fizică, tortura și bătăile au început de fiecare dată când m-au arestat pentru ceva. La vremea aceea, au vrut să mă provoace să emigrez. Dar nu m-am dus, așa că am fost închis pentru perioade lungi de timp în rândul infractorilor de drept public. Datorită trecutului meu militar, am supraviețuit închisorii. De când Uniunea Europeană mi-a acordat Premiul Saharov în 2010, guvernul și-a schimbat strategia și duce un război de comunicare. Încearcă să-mi discrediteze persoana, grevele mele de foame. Cu toate acestea, abuzul este deja evitat, chiar și atunci când este reținut. Dar majoritatea opoziționistilor au o soartă diferită. Membrii femeilor în alb sunt bătuți săptămânal. În prezent sunt 146 deținuți politici în închisoare.

- Este încă în greva foamei?

- Dacă guvernul oferă un motiv pentru aceasta, nu voi ezita și voi începe din nou o grevă a foamei. Sunt gata să mor de foame.

- Dar dacă moare, cum va servi cauza pe care și-a pus viața?

- Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar păta imaginea regimului cubanez pe care nu l-ar putea repara niciodată. Dar sunt mulți în afara mea care lucrează din greu în rândurile opoziției. Cu toții suntem în mâinile lui Dumnezeu.

- Crezi că va exista o schimbare în viitorul apropiat? Fidel Castro a murit în 2016, iar Raúl Castro a promis că va părăsi președinția anul acesta.

- Acum trăim o perioadă foarte interesantă în Cuba. Mulți cred că este pentru că Fidel Castro a murit. Dar nu sunt de acord cu asta. Situația actuală este unică deoarece, pentru prima dată în 60 de ani, cubanezii sunt reticenți să fie văzuți în Statele Unite. În ultimele decenii, guvernul cubanez a folosit SUA ca o supapă pentru a preveni exploziile sociale, permițând persoanelor care au avut suficient sistem să fugă. Dar de când Barack Obama a pus capăt politicii „piciorului uscat cu piciorul umed” care a făcut-o posibilă, cubanezilor nu le-a fost atât de ușor să se stabilească legal în America. Și din cauza acțiunilor administrației de la Washington, migrația în masă ca mariel ar fi un act de-a dreptul ostil. Drept urmare, Cuba este acum ca un aragaz. Presiunea crește și explozia apare brusc. Dacă principalul aliat politic și economic al regimului, Venezuela, se prăbușește complet, economia se va opri și în Cuba, vor exista perturbări în transport și furnizarea de energie electrică. Acesta este momentul în care are loc o explozie socială.

- Poate, dar poporul cubanez se îndepărtează de politică de mult timp, urmărind obosit ce se întâmplă. Este greu de imaginat ce tocmai a spus. Majoritatea nu încearcă să răstoarne regimul, dar se luptă să părăsească țara în speranța unei vieți mai bune.

- Este adevărat, dar acum nu mai sunt multe de făcut. Un cetățean cubanez poate călători cu ușurință doar în Guyana, Trinidad și Tobago și alte câteva țări. Cred că aceste oportunități vor fi închise chiar și anul acesta. Și când nu va mai fi încotro, oamenii își vor cere drepturile, iar guvernul va fi obligat să negocieze. Există încă un alt scenariu pe care mi-l pot imagina: cu cât întreprinderile private câștigă teren în Cuba, cu atât mai multă putere politică vor avea persoanele private. Și atunci societatea se poate mișca în direcția tranziției. Dacă are loc o tranziție economică, aceasta poate fi urmată de una politică.

- Când credeți că poate începe o schimbare de regim democratic în Cuba?

- Cred că peste trei sau șapte ani. În prezent, au loc mai multe evenimente care proiectează acest lucru. Generația de lideri istorici se stinge încet în Cuba, una sau două figuri legendare murind în fiecare săptămână. Apoi, sunt evenimentele din Venezuela. Sau, dacă ne uităm la ea, stânga s-a micșorat în toată America Latină. Evenimentele geopolitice afectează regimul totalitar cubanez. Mi-aș dori să înțeleg democrația, chiar dacă din închisoare. Trăim într-o dictatură de 60 de ani. Liderii înșiși nu mai cred în toate acestea.

S-a născut în 1962 în Santa Clara. A fost pregătit pentru serviciul militar, dar a fost demontat din cauza unui accident. A devenit psiholog și apoi activist de opoziție „cu normă întreagă”. El a făcut mai multe greve ale foamei împotriva opresiunii, făcându-i să se deterioreze foarte mult sănătatea. În 2010, a fost distins cu cel mai prestigios premiu pentru drepturile omului al Uniunii Europene, numit după Andrei Saharov. În 2016, era membru al grupului de opoziție cu care Barack Obama, aflat în vizită la Havana, negocia. Locuiește încă în Cuba.

* Interviul a fost realizat la Summitul de la Geneva privind drepturile omului.