Miracolul postului

Postul este deja cunoscut în civilizația antică, al cărui scop principal este de a pregăti preoții și preotese pentru a se apropia de zeități.

În Egipt, în faimoasa Alexandrie, care a fost cândva centrul spiritual al lumii, oamenii au postit patruzeci de zile înainte ca profesorul din epoca să înceapă să-i învețe. În multe culturi, postul a fost văzut ca un mijloc de a ierta zeitățile furioase.

Indienii postesc într-o retragere comunală preoțească înainte de ritualurile asociate schimbărilor sezoniere. Călugării budiști își mărturisesc păcatele în șoapte blânde în anumite zile. În India, oamenii sfinți hinduși sunt admirați pentru postul lor frecvent din diferite motive. Evreii au dezvoltat obiceiul postului în zilele de pocăință și doliu.

Creștinii, în special romano-catolicii și creștinii din est, observă un post de 40 de zile în perioada de pocăință de primăvară a Postului Mare, precum și o perioadă de Advent înainte de Crăciun.

Știm că Isus a postit și el patruzeci de zile înainte de a începe să învețe marile adevăruri ale vieții și secretele împărăției lui Dumnezeu. Regulamentele de post ale romano-catolicilor sunt stabilite în Anexa II. modificat de Conciliul Vaticanului, oferă alegeri individuale, acum doar Miercurea Cenușii și Vinerea Mare sunt postul obligatoriu. Bisericile protestante încredințează, în general, postul conștiinței individuale a credincioșilor lor.

Istoricii religioși au găsit aproape pretutindeni că postul ocupă un loc important în riturile religioase, fiind o expresie a ascetismului, purificării, dolului, rugăciunii.

Biblia pune bazele conduitei bisericii creștine. Acesta definește cu precizie semnificația și practica postului. Împreună cu rugăciunea, el clasifică postul ca fiind unul dintre actele esențiale care exprimă umilința, speranța și iubirea omului pentru Dumnezeu. Înțelesul postului este că cineva se întoarce către Domnul atunci când se abține de la mâncare și efectuează un act religios. Rugăciunea de post, nu supraîncălzirea religioasă.