Psihoterapie

Lumea copiilor este dificil de înțeles pentru mulți dintre noi. Comportamentul și comunicarea lor față de raționalitatea adulților sunt conduse în mare parte de dorințele, emoțiile și imaginația lor. Așteptările societale, schimbările din cadrul sistemului familial, școala sau conflictele de zi cu zi pot fi, de asemenea, un stres semnificativ pentru copii. În astfel de cazuri, continuitatea dezvoltării lor pare a fi îngreunată și în capul lor pot apărea tot mai multe neliniști, anxietate, atenție sau probleme de comportament.

fundația

Probleme din copilărie

Tensiunile interne experimentate se pot manifesta sub forma unei varietăți de simptome de la o vârstă fragedă.

În copilărie copiii comunică cu mediul lor prin simptome corporale. Toate acestea se manifestă cel mai mult sub formă de disfuncții, mâncare, golire sau probleme de somn. În acest caz, psihologul poate ajuta cuplul părinte-copil sub forma unei consultații bebeluș-mamă, îi poate ajuta să se alinieze unul cu celălalt sau să lucreze cu familia pentru a atenua dificultățile de zi cu zi. Aceste probleme pot fi rezolvate prin consiliere după câteva ocazii.

În anii următori simptomele frecvente pot include probleme de integrare la școală sau grădiniță, tulburări de comportament și tulburări de somn și alimentație. Dar, de asemenea, se observă adesea că copiii se întorc într-o etapă anterioară a dezvoltării, repetând modurile lor caracteristice de funcționare, cum ar fi atunci când un copil mai mare are din nou probleme urinare sau de scaun. Semnele simptomelor psihosomatice, izbucnirile violente de furie, mușcăturile unghiilor, tic, neliniștea, distragerea atenției sau atașamentul excesiv sau respingerea față de părinți pot fi, de asemenea, un semn de atenție față de mediu, dar nu este neobișnuit ca un copil să fie „tăcut” în unele locuri, posibil la grădiniță sau școală.

În adolescență vorbim adesea despre lipsa extremă de motivație, depresie la adolescenți, falsificare, tulburări ale imaginii corporale, comportament antisocial sau deviant.

Scopul general al terapiilor pediatrice este de a găsi și a accepta sentimentele care îi preocupă pe copii într-o relație acceptantă și sigură. Deoarece copiii au puțină abilitate de a-și exprima verbal sentimentele în cuvinte datorită gândirii conduse de dorință, preferă să aleagă alte modalități de exprimare a fanteziilor și dorințelor, cum ar fi jocul, desenul, păpușile sau poveștile. Simbolurile care apar în desene și jocuri sunt un punct important de referință pentru înțelegerea sufletului copilului, iar sentimentele și poveștile jucate în joc au un efect terapeutic corectiv. Deoarece viața copiilor este inseparabilă de mediul lor, terapia este de neconceput fără implicarea și cooperarea activă a părinților.

Procesul terapiei pediatrice, metodele utilizate

Lucrul cu un copil în fiecare caz, începe cu un prim interviu cu părinții, în care psihologul și părinții discută problema și toți factorii care pot sta în spatele simptomelor și problemelor copilului, precum și o discuție detaliată a dezvoltării copilului. Apoi este definit un scop terapeutic comun.

După consultarea părinților, copilul, de obicei într-o poziție de două persoane, începe prima fază a muncii terapeutice, care constă de obicei în 3-4 ședințe. Scopul este de a oferi o atmosferă sigură, esențială pentru cooperarea de succes stabilirea unei relații terapeutice cu copilul și să efectueze examinările psihologice necesare, cu ajutorul cărora se poate obține o imagine mai exactă a personalității, punctelor forte și dificultăților copilului.

Atunci se organizează din nou consultarea părinților, unde psihologul și părinții stabilesc împreună dacă este necesară o cooperare suplimentară, ca în multe cazuri problema devine gestionabilă cu ajutorul unor sfaturi educaționale. Dacă este necesar, aceștia pot conveni asupra continuării terapiei, a modului și a condițiilor sale. Numărul de sesiuni ulterioare poate varia în funcție de problema pusă și de personalitatea copilului. Vârsta copiilor influențează și metodele utilizate în terapii. Într-o situație terapeutică, psihologul și copilul creează un „loc de joacă” în care copilul își poate exprima sentimentele conștiente și inconștiente, dorințele, fanteziile cu îndrăzneală și fără consecințe. În timp ce formele simbolice de exprimare continuă să câștige cel mai mult spațiu la copiii mici, exprimarea verbală a comunicării și a sentimentelor devine din ce în ce mai importantă pe măsură ce ne apropiem de adolescență.

Recurgând la copii cu empatie, psihologul își acceptă sentimentele și îndemnurile, își suportă impulsurile negative, își experimentează „bătăliile” interne cu el, „luptă” cu el, în timp ce interpretează și direcționează în mod constructiv strategiile sale de coping în limbajul copilului. capabil să facă față eficient în viața reală și să promoveze dezvoltarea sa ulterioară la părăsirea spațiului terapeutic.