Atrofia multisistemelor (MSA)

Atrofia multisistemelor (MSA)

Simptomele bolii:

Simptomele atrofiei multisistemului pot fi clasificate în trei grupe principale:

multisistemică

  • Parkinsonism: lentoare, rigiditate musculară, instabilitate posturală, căderi frecvente, tulburări ale mersului, tremurări mai puțin frecvente
  • Disfuncție cerebelară: incoordonare, avort spontan, ataxie
  • Simptome ale sistemului nervos autonom: incontinență urinară (obstrucție urinară sau incapacitate de a ține), scădere bruscă a tensiunii arteriale (amețeli, senzație de amețeală după ce stai sau stai în picioare), impotență, constipație, transpirație crescută, aritmie, dificultăți de respirație, tulburări de somn

Descrierea bolii:

Este practic o boală rară.

Boala și-a luat numele din faptul că mai multe sisteme ale sistemului nervos din creier sunt deteriorate în același timp. Conform sistemului nostru actual de grupare, există trei tipuri:

  • MSA-P: Simptomele Parkinson sunt cele mai pronunțate
  • MSA-C: Simptomele cerebeloase sunt cele mai pronunțate
  • MSA-A: Simptomele autonome sunt cele mai pronunțate

MSA este o boală cu debut mai rapid și mai puțin tratabilă decât boala Parkinson. Aceasta duce la deces în medie la 9 ani de la apariția simptomelor, doar 20% dintre pacienți trăind 12 ani de la diagnostic. Simptomele se pot îmbunătăți în continuare cu medicamentele Parkinson la debutul bolii, dar nu răspund deloc mai târziu.

Pacienților li se cere adesea să folosească un scaun cu rotile din cauza amețelilor frecvente sau a căderilor.

Atrofia multisistemică are implicații maghiare, deoarece activitatea profesorilor Mátyás Papp și Péter Lantos a clarificat că atrofia olivopontocerebelară, degenerarea striatonigrală și sindromul Shy-Drager, considerate anterior trei boli diferite, sunt trei manifestări diferite ale aceleiași boli. În cazul MSA, nu neuronii sunt implicați inițial, ci celulele gliale care îi înconjoară și îi servesc.

Diagnostic:

Diagnosticul bolii se bazează pe simptome clinice, deoarece nu există în prezent niciun test de laborator sau imagistică cunoscut (CT, RMN, PET) care ar da un rezultat caracteristic și fiabil pentru MSA. Poate fi confundată adesea cu boala Parkinson la începutul bolii, caz în care cele două boli pot fi distinse una de alta în funcție de urmărirea pacientului.

  • Examenul neurologic relevă nu numai simptomele parkinsonului, ci și simptomele cerebeloase și autonome. Trebuie remarcat faptul că, în etapa inițială, distincția dintre boala Parkinson și MSA nu este întotdeauna posibilă.
  • La MR craniană se observă atrofie cerebrală.
  • Scanările speciale RMN, SPECT și PET joacă un rol în separarea diferitelor sindroame Parkinson, totuși, datorită fiabilității și sensibilității inadecvate, aplicarea lor practică este neclară.
  • SPECT cardiac: capabil să detecteze inervația autonomă a inimii, care nu este tipică bolii Parkinson.
  • Teste ale sistemului nervos autonom: de ex. scăderea bruscă a tensiunii arteriale la ridicare (test Shellong), examinarea funcției inimii (absența aritmiei respiratorii)
  • Testele de laborator: importante datorită excluderii altor boli secundare

Tratament:

MSA este în prezent o boală incurabilă, de obicei nu răspunde la medicamente sau doar în etapele inițiale:

  • Levodopa, precursor al producției de dopamină.
  • Agonist al dopaminei medicamentele încearcă să suplinească efectele dopaminei.
  • Midodrin, joacă un rol în prevenirea scăderii tensiunii arteriale.
  • Stimularea profundă a creierului sa dovedit a fi ineficientă în tratamentul MSA.
  • Depresie, tulburări de somn, anxietate și probleme sexuale tratamentul acestor simptome este, de asemenea, important în prezența acestor simptome, deoarece acestea pot afecta semnificativ calitatea vieții și relațiile de familie ale pacientului.

Sfaturi despre stilul de viață:

Cu ajutorul unei fizioterapii adecvate, căderile și performanțele mișcării pot fi îmbunătățite. În caz de căderi frecvente, se recomandă utilizarea unui scaun cu rotile pentru a evita leziunile capului și fracturile osoase. Consumul de alimente proteice (de exemplu, lapte, carne) inhibă absorbția levodopa, ceea ce poate duce la afectarea performanței locomotorii.