Boris Vian Toate cadavrele sunt negre

XVI.

Am rămas fără Nick un minut, am vrut să cumpăr ceva. Veverițele au fluturat în mână o ediție extraordinară a unuia dintre cotidianele.

M-am uitat în gol la banner. Pe prima pagină era acesta, în litere de ucidere, „UNUL DIN NEGURI I-A OMUIT FRATUL. ? COROANA: IUBIREA VICTIMEI. ? INVESTIGAȚIA ESTE ÎN PLIN.”

XXIII.

Dan nu-și scosese nasul din camera aceea de hotel înghesuită și murdară acum trei zile pentru că mesteca un proprietar de jumătate de sânge pentru treizeci de dolari pe zi. Așteptat.

A auzit adresa hotelului de la Nick, un oaspete beatgta mine. Patul era incomod și scârțâia constant, iar mica cabină, pe care proprietarul o numea o baie cu oarecare exagerare, era plină de gândaci.

Patul, scaunele, toată camera erau acoperite cu ziare.

Dan l-a așteptat pe proprietar. El a ascultat cu atenție casele, fruntea cu realitatea lipindu-se de fereastră de unde putea urmări toată strada.

Templul lui era transpirat de sudoare. Cămașa era murdară, fața lui nebăriată părea scufundată.

XXXI.

Dade parcă s-ar fi trezit dintr-un somn profund. Urcă încetacolo până la fereastră, apoi ieși pe pervaz cu o ușoară plecăciune. La parter, în depărtare, mai putea vedea falimentul bătut, corpul lui zvâcnindu-se astfel încât pentru curioși. Ca niște broască stângace, de ex.gy se învârtea în aer și apoi odacs-a agățat de asfalt.

Un fotograf numit Max Klein a avut încă suficient timp să facă clic pe camera sa înainte ca poliția să ia cadavrul. Înregistrarea a apărut pe Life câteva zile mai târziu-în. Grozav era o fotografie.