Efectele hemolizei asupra parametrilor biochimici de rutină

Hemoliza este cea mai frecventă sursă de erori preanalitice, reprezentând aproape 60% din inadecvarea probei. Hemoliza poate apărea atât in vivo, cât și in vitro, dar rata hemolizei in vivo dintre toate probele hemolizate este de numai 3,2%. Prin urmare, hemoliza in vitro, care se poate datora eșantionării sau erorilor de manipulare a probelor, are o importanță deosebită. Probele care nu sunt obținute cu grijă, depozitate și/sau transportate sunt predispuse la hemoliză.

Majoritatea probelor hemolizate sunt respinse încă din faza preanalitică dacă interferența serică este deja vizibilă, chiar dacă testul solicitat nu ar fi afectat de hemoliză. Trebuie menționat, totuși, că evaluarea vizuală a hemolizei serice a fost raportată pentru a arăta puțin acord cu gradul de interferență a hemoglobinei. În schimb, constituenții celulari pot pătrunde în ser sau plasmă chiar dacă nu există semne vizibile de hemoliză. În acest fel, hemoliza vizibilă este o sursă comună de rezultate eronate care ar trebui recunoscute înainte de procedura de testare. Odată cu creșterea numărului de teste și probe de laborator solicitate, precum și accelerarea procedurilor, recunoașterea preanalitică a probelor hemolizate și identificarea analiților interferenți devin din ce în ce mai importante.

Recunoscând că recunoașterea erorilor potențiale este esențială pentru interpretarea corectă a rezultatelor, autorii acestei lucrări au analizat modul în care hemoliza la diferite niveluri afectează testele biochimice utilizate în mod obișnuit.

Material si metode

Pentru a analiza efectele hemolizei in vitro, s-a prelevat sânge venos de la 16 voluntari în 5 tuburi diferite de prelevare a heparinei. Patru probe au fost prelevate într-o seringă de 5 ml de 2, 4, 6 și 8 ori rapid pentru a obține probe ușoare, moderate și foarte hemolizate prin traume mecanice. Probele au fost centrifugate la 1000 rpm timp de 15 minute. Această formă de liză celulară a fost aleasă deoarece forța fizică exercitată de pistonul seringii este analogă cu cea care afectează adesea celulele roșii din sânge în timpul prelevării.

După determinarea concentrației de hemoglobină liberă a probelor hemolizate, probele au fost împărțite în trei grupe pe baza valorilor obținute. Conținutul de hemoglobină liberă al probelor a fost măsurat prin spectrofotometrie. Concentrația plasmatică totală de hemoglobină a fost calculată utilizând formula: Hb = 154,7 × (A425) - 130,7 × (A450) - 123,9 × (A700).

Ulterior, trei categorii au fost identificate pe baza concentrației de hemoglobină:

Grupa I (0−0,1 g/l) - nehemolizată (n = 15);

II. grup (0,10−0,50 g/l) - ușor hemolizat (n = 12),

III. grup (0,51-1,00 g/l) - ușor hemolizat (n = 10);

ARC. grup (1,01-2,50 g/l) - moderat hemolizat (n = 15); și

Grupa V (2,51-4,5 g/l) - foarte hemolizată (n = 12).

Analiza rezultatelor a fost utilizată pentru a evalua dacă hemoliza ușoară, moderată, moderată sau severă a afectat semnificativ concentrațiile de analiți. Următorii parametri au fost măsurați în fiecare grupă: albumină, fosfatază alcalină (AP), alanină aminotransferază (ALT), alfa-amilază, aspartat aminotransferază (AST), bilirubină totală, calciu, sodiu, potasiu, clorură, colesterol total (TC, total colesterol), creatin kinază (CK), creatinină, gamma-glutamiltransferază (GGT), glucoză, lipoproteină de înaltă densitate colesterol (HDL-C), fier (Fe), lactat dehidrogenază (LD), magneziu, fosfat anorganic, proteine totale, trigliceride (TG), capacitate nesaturată de legare a fierului (UIBC), uree și acid uric.