Spune povestea lingurii

Marea carte de bucate a lui Frank Julia

Carte

Recenzorul l-a surprins scriind acest raport chiar înainte de a face un ilustru salut pentru oaspeți. Deși joacă acest nobil fel de mâncare evreiască fără scor, din motive de siguranță, a aruncat o privire asupra cărții de bucate ciudate lansată recent de Frank Julia. Prima frază pe care a văzut-o a fost: „Cel mai bine este să faci saramură într-o oală pre-îmbibată”. Rec. S-a aplecat înapoi mulțumit în fața computerului, pentru că îi bântuia mintea că el avea cu siguranță acest tip de ceramică, pe care doar diletanții de sânge o confundă cu așa-numitul römertop. Desigur, satisfacția sa a fost, de asemenea, pentru autorul cărții, care destul

în spiritul tânărului Marx

îți introduce rețeta. Căci nu este vorba de faptul că Frank Julia „radical, adică la rădăcina problemei” (vezi Critica filozofiei hegeliene a dreptului) sechestrarea saramurii, pentru „practica murdar-evreiască” (cf. tezelor lui Feuerbach) sugerează că vasul refractar în formă de ulcior este într-adevăr o condiție sine qua nonja pentru succesul acestui poem de fasole.

Cu toate acestea, oricine a citit romanul lui Flaubert Bouvard și Pécuchet, această satiră disperat de ridicolă a tipului uman faustian cu spirit universal, știe că nimeni nu va fi August Escoffier dacă urmează cu strictețe instrucțiunile din cartea de bucate. Cei doi prieteni respectă orbește fiecare precept când ei - așa-numiții „captivează anotimpurile” - își dau capul la conservare. Dar nu există nicio ieșire: "Dezamăgirea a fost completă. Feliile de vițel seamănă cu tălpile fierte ale pantofilor. Un suc asemănător unei bălți s-a întunecat în locul homarului". Și așa mai departe. Cine nu ar cunoaște disperarea bucătarului în timp ce deschide cuptorul în locul unui fel de sculptură din făină neagră tare, care plutea în fața sa în locul unei căderi de brânză de vaci cu trei spume care plutea în fața ochilor săi spirituali. Văzând această formație, ni se amintește de afirmația de tăiere a sânilor din programa școlii elementare că anumiți munți s-au format prin „semănat”. Ce negare, a existat un moment în viața lui Rec. Când ar fi preferat să se arunce de la ultimul etaj cu o tavă de copt proaspătă și fierbinte în mână.

Dar cartea de bucate nu este doar o teorie a practicii. Fiecare colecție de rețete are un fel de viziune asupra lumii închisă și conectabilă, viziune asupra lumii (Weltanschaung). Pentru o clipă, Julia Frank nu își ascunde angajamentul în această direcție. Deja în referința introductivă la Vörösmarty (Gânduri în bucătărie), el afirmă: „Aș dori să ofer un ghid în care să se găsească toate cunoștințele despre gestionarea modernă a gospodăriei și chiar și câteva sfaturi despre gestionarea vieții”. Una dintre acestea este maximul inacceptabil pentru pipa mare, țigară Rec .: "Ar trebui să renunțăm la fumat!" Da? Și apoi ce face cineva în timpul gătirii cu saramură, care durează aproape patru ore?

Poate că strănută?

Dar idealul autorului nostru este un om omniprezent sănătos (și frugal, deși nu strâmb). „Cheia rezolvării problemei este în mâinile noastre, adică în mâinile femeilor, femeilor, mamelor”. Abordarea centrată pe femeie a lui Frank Julia se remarcă deja din aceasta. Pentru ea, numai femeia, mama, poate fi bucătarul ideal, ceea ce este cu siguranță o antipatie la mulți bărbați. Deși este adevărat că nu putem naște, nu există niciun „capriciu feminin” pentru care să aruncăm moștenirea lui Rákóczi, Dobos, cele două Curduri (Emil și Lukács), Gundel sau Venesz. Contrar acestei ideologii feministe de gătit, Rec. Este un credincios al masculinității războinice în bucătărie, mai ales acum, când adulmecă aerul care se umple încet cu mirosul de piept de gâscă afumat.

Un element mult mai simpatic al viziunii lumii a Juliei este cosmopolitismul său evident, toleranța sa etnică. Deși scrie că, conform unui clasament nescris, bucătăria maghiară urmează franceza și chineza, nu cel mai puțin naționalist, nu atât autorul cărții noastre de bucate, scrisă probabil în cea mai sensibilă limbă, Magyar Elek. Júlia Frank subliniază pe un ton ușor batjocoritor că unele dintre cele considerate mâncăruri antice maghiare nu sunt deloc maghiare, cum ar fi letcho Serbian, în timp ce varza umplută este un derivat turcesc.

De aici rezultă impresionanta varietate a rețetelor. Frank Julia nu decide viabilitatea unui aliment, sau mai precis masa, pe baza sângelui sau a rasei. O adevărată cavalcadă gastronomică se desfășoară pe paginile bine alese, bine grupate ale volumului. Formularea rețetelor arată pedanteria germană: mai întâi „ingredientele” (Zutaten), apoi „preparatul” (Vorbereitung) și în cele din urmă „preparatul” (Zubereitung). Structura volumului poate fi, de asemenea, urmărită în mod clar, indicatorii sunt buni, deși Rec. A observat un pic enervat și după o lungă căutare furioasă că bejgli a fost clasificat ca litera K, deoarece numele său oficial era „Christmas bejgli”. Capitolul Secretele, trucurile, ideile este grozav, deși Rec

supă cu cea mai bună sare

a încercat în zadar să-l vindece cu metoda descrisă aici - cartofii fierți în suc ulterior cu încăpățânare nu au respectat așteptările lui Frank Julia, deoarece nu avea sens să absoarbă excesul de sare.

În timp ce Frank Julia simte o simpatie de neiertat pentru cuptorul cu microunde și cubul de bulion, ideile sale îndrăznețe sunt uneori cu adevărat convingătoare. Un bun exemplu în acest sens este supa de fasole verde cireșe sau supa de fasole verde a bunicii, care se face cu gem de caise (sic!). (Nechibzuința avangardistă a acestei rețete este, din păcate, plictisită de cubul de bulion care apare și aici.) Salate deosebit de concise, aproape epigramatice, care folosesc adesea dispozitivul de prindere al lui sluspeno. În ansamblu, lucrarea poate fi plasată la limita dintre grande cuisine și nouvelle cuisine; ferm eclectic, dar binevenit, liber de orice prejudecată postmodernă.

András Bán Zoltán

Clubul de carte maghiar, 2001, 526 pagini, fără preț