Poezie, proză/„Cel mai mare mister este lumina”. Conversație cu Miklós Mészöly

István Péter Szakács

Marja unui interviu pe care el îl credea pierdut

- Sunteți personalitatea definitorie a literaturii maghiare contemporane. După părerea ta, unde îți este locul în canonul literar maghiar de astăzi?

„Nu cred că ești norocos dacă vrei să-ți determini propriul loc în cadrul literaturii, subiectiv. Am intrat în război la o vârstă fragedă și am ieșit din el la o vârstă fragedă - după o serie de pierderi de iluzie. Mi-a fost foarte clar că a existat o pauză atât în literatura maghiară, cât și în întregul psihic maghiar după război, din care literatura nu a putut fi lăsată în afara. Pentru mine, genul de narațiune, forma povestirii prin prozatori care caracterizase literatura maghiară până atunci, s-a dovedit a fi oarecum continuă. Am mers mai departe în selecția mea de idealuri literare maghiare. Am găsit unul dintre cei mai buni nutrienți ai mei în proză a scriitorilor de memorii din Transilvania. În ceea ce privește forma, literatura cea mai apropiată de mine a fost literatura lumii așa-numiților cavaleri publici, completată de Krúdy. Și în literatura mondială, m-am interesat de o combinație între reducerea și disciplina lui Flaubert și inundația analitică a lui Dostoievski încă de când eram foarte tânăr. În căutarea unei forme de exprimare auto-scrisă, nevoia unei combinații cât mai echilibrate a acestor două extreme a rămas până în prezent.

- Cum să scrii proză solicitantă, astfel încât să devină și o lectură populară?

- Care este ars poetica ta?

- Este dificil să răspunzi la acest lucru fără patos, fără ca cineva să spună categorii morale. Trebuie să fim sinceri, cinstiți și în concordanță cu ideile noastre interioare. Onestitatea ar trebui luată în serios de scriitor, nu schimbată în schimbare. Va exista întotdeauna un credit pentru acest lucru care dezvăluie ceva nou din realitate. Aceasta nu este pur și simplu o atitudine tehnică, ci o atitudine psihologică față de lume. La fel și la hârtia care este în fața mea, pe care vreau doar să surprind lumea. Nu trebuie să vă pierdeți curiozitatea. Prin manipularea curiozității, părerea mea despre lume se va estompa, se va estompa, va falsifica. Nu pot avea prejudecăți cu privire la realitate, trebuie să fiu mereu curios.

- Pentru că se poate explica că de la schimbarea regimului, tot mai mulți scriitori și-au asumat un rol politic?

- Trenul muzeului al narațiunii intitulat Călătoria lui Prost poate fi interpretat ca o reprezentare metaforică a soartei și istoriei traumatice a maghiarilor. Unde merge trenul acum?

- Nu trebuie să se abată de la simbolul sau parabola trenului, dar, ca în orice alt domeniu, este atât de descurcător aici și există o mulțime de exemple încât se poate construi un nou tip de tren - pentru că este mai tradițional și mai relaxat, democrațiile occidentale mai cultivate încep încet să se integreze în ceea ce ei numesc Casa Europei într-o comunitate de ordin superior. Aceasta este într-adevăr o nouă construcție de tren în care oamenii vor putea călători cu un alt tip de pace. În această regiune, toți vrem să urcăm cumva până la bara de protecție, din Polonia sau Lituania până în România. Nu strigăm altceva decât să încercăm să ne furnizăm un fel de bilet, doar că probabil este cazul tuturor dintre noi din Lituania până în România pentru noul tip de tren integrabil, reorganizabil, deci nu pare posibil să urcăm cu orice fel de bagaje. Dacă vrem să fim foarte obiectivi, constructorii noului tip de tren au dreptate atunci când nu vor să decolăm cu orice fel de bagaje. Pentru că atunci călătoria civilizată s-a terminat.

- Prin soția sa, Alaine Polcz, aveți și legături personale cu Transilvania. Cum vedeți situația maghiarilor din Transilvania în lumina turnului din 1989? Poate multinaționala Transilvania să se ridice la înălțimea acestei șanse neașteptate?

- Trebuie să existe o astfel de șansă. Tocmai datorită solidarității necesare și decisive care unește aceste popoare. Nu poate exista altă ieșire pentru ca statul român și statul român să obțină bilete, cu care putem intra cu toții în anul doi. De asemenea, trebuie să le fie absolut clar că acest lucru poate fi imaginat doar în contextul cooperării, o strângere de mână. Un XIX. secolului sau un ideal retrograd și anacronic care datează chiar mai devreme, nu este posibil să intrăm în această nouă Europă, în secolul următor, pentru că suntem cu toții înstrăinați. Devenim înstrăinați și rămânem în urmă în acest tren. Acesta este un fapt.

- Cum ați caracteriza atitudinea maghiarilor din Ungaria față de maghiarii din Transilvania?

- Cum creează lumea scrierilor sale?

- Cum vedeți reînnoirea literaturii maghiare din Transilvania, posibilitățile tinerei generații de scriitori?

- Aș avea nevoie de mai multe cunoștințe materiale pentru a putea răspunde în mod specific. Cu toate acestea, cred că literatura maghiară ajunge, de fapt, probabil la punctul în care, după eliminarea fragmentării sale, va deveni în cele din urmă o literatură maghiară unificată. Resping cu respect analogia cu fluturi în cinci direcții pentru literatura maghiară, aș vrea un fluier unic. Cu toate acestea, o mulțime de voci pot fi auzite la acest fluier.