Scris de Vivi

Sunt o fată de 21 de ani, care acum este absolventă a universității cu o tulburare de alimentație și își poate spune că nu a putut să se bucure de anii ei la universitate din cauza conflictelor sale interne.

Aici mi-am dat seama că nu prea trăiesc bine cu această cantitate, așa că de ce să mănânc?

Am decis că nu este bine așa și trebuie să o schimb dacă vreau o viață fericită.

După un an, am lucrat din nou vara și am repetat cu corpul meu același lucru pe care începusem să-l pedepsesc în anul precedent, iar când m-am întors acasă, obișnuiam (spre regretul meu cel mai mare). Am făcut-o până în luna martie a acestui an, până când m-am mutat acasă din căminul universitar din cauza virusului. Părinții mei știau de multă vreme că am probleme cu mâncarea, dar nu m-au putut ajuta niciodată. În timpul petrecut acasă, m-am îngrășat înapoi la o greutate medie, ceea ce este foarte mult pentru mine, dar mi-am dat seama că la vârsta de 21 de ani nu ar trebui să mai fiu aici. Anii '20 ar trebui să se bucure, toată lumea crede asta. Vreau și eu, am suferit destul. Am decis că nu voi compensa, nu ar fi ca o zi de mâncare neînfrânată și apoi laxativ + 6 zile de foame. De 2 săptămâni încoace fac ceva ce nu am făcut niciodată de la 17 ani: mănânc în fiecare zi.

Chiar și în cele două săptămâni, era încă din obișnuință că nu mă puteam abține așa cum am planificat, dar nu mai râdeam și nu muream de foame după aceea. Simt că am făcut progrese uriașe îndrăznind să mănânc în fiecare zi. De fapt, nu prea mult, dar pentru mine acum este încă un început perfect. Odată ce mă voi obișnui să mănânc cu măsură, voi mânca porții mai mari în fiecare zi. Încerc să acord mai multă atenție la ceea ce vrea corpul meu și să-l opresc puțin
creierul meu. Dacă ar fi să mă diagnosticez, aș spune că viața mea este un amestec ciudat de anorexie și bulimie. Este chiar rău să recitesc aceste rânduri, așa că mă bucur că am fost laxativ de 2 săptămâni acum, încercând să iau un sistem în mesele mele și să îl încorporez în rutina mea zilnică. Am multe speranțe, acum simt că am reușit să mă apuc pe calea vindecării de unul singur. Nimic nu mă putea împiedica să mănânc în fiecare zi acum. Chiar dacă vor fi zile mai rele când mănânc mai mult, nici nu voi compensa, pentru că am reușit deja să rezist acestei tentații.

Deci, totul este: trebuie să mănânci pentru a putea trăi!