TEHNOLOGIA MANIPULĂRII MUSICULUI SCURT. BELINDA TURNER Grădina Zoologică din Perth Coordonator de rasă Anteater cu factură scurtă 2009

Tehnologia de creștere a echidnei cu cioc scurt BELINDA TURNER Zoo din Perth Echidna cu cioc scurt fajkoordinátor 2009 Traducere și editare șvabă KRISZTIÁN Zoo și Grădina Botanică din Budapesta, Budapesta 2013 TURNER JJ Harrison Imagine de copertă: Fotografie de JJ HARRISON Proiectare copertă: MAZÁCS ANITA Titlul documentului original pe care se bazează traducerea: Manualul creșterii Echidna cu cioc scurt Tachyglossus aculeatus Traducerea maghiară și suplimentul la documentul original au fost făcute cu permisiunea a autorului Tehnologia de păstrare a furnicii cu cioc scurt Tachyglossus aculeatus 2

CUPRINS 1. INTRODUCERE 2. TAXONOMIE 2.1 Nomenclatură. 8 2.2 Subspecii. 8 2.3 Alte denumiri utilizate. 8 3. BIOLOGIA SPECIEI 3.1 Morfologie. 9 3.1.1 Greutatea și lungimea corpului. 9 3.1.2 Dimorfism sexual. 9 3.1.3 Trăsături distinctive. 10 3.2 Distribuție și habitat. 11 3.3 Starea conservării naturii. 11 3.4 Nutriția în natură. 11 3.5 Durata de viață. 12 3.5.1 În natură. 12 3.5.2 În captivitate. 12 3.5.3 Tehnici pentru determinarea vârstei adulților. 12 4. CONDIȚII DE INSTALARE 4.1 Proiectarea pistei. 13 4.2 Parametrii zonei pistei. 14 4.3 Poziționarea pistei. 14 4.4 Protecția împotriva intemperiilor. 14 4.5 Parametri de temperatură. 15 Tehnologia carcasei furnicarului cu bec scurt Tachyglossus aculeatus 3

4.6 prize. 15 4.7 Ascunderi. 15 4.8 Sistem de evacuare. 17 5. TEHNOLOGIA GENERALĂ DE MANIPULARE 5.1 Igienă și curățare. 18 5.2 Înregistrări. 18 5.3 Metode de identificare unică. 18 5.3.1 Utilizarea unui microcip/membru PIT. 18 5.3.2 Utilizarea țevilor din PVC. 19 6. ALIMENTAREA 6.1 Hrănirea în captivitate. 20 6.2 Fluxuri complementare. 22 6.3 Oferirea de alimentare. 22 7. MANIPULARE ȘI TRANSPORT 7.1 Momentul prinderii/prinderii. 23 7.2 Utilizarea pungilor. 23 7.3 Metode de captare/captare. 23 7.4 Cântărire și alte teste. 25 7.5 Eliberare. 25 7.6 Condiții de livrare. 25 7.6.1 Cutie de transport. 25 7.6.2 Echipamente. 26 7.6.3 Feed. 26 7.6.4 Numărul de persoane pe cutie. 26 7.6.5 Momentul livrării. 26 7.6.6 Eliberarea din ladă. 26 8. ASPECTE VETERINARE 8.1 Inspecția zilnică a sănătății. 27 8.2 Examinări fizice detaliate. 27 8.2.1 Sedare și anestezie. 27 8.2.2 Examinări fizice. 27 8.3 Probleme de sănătate. 28 8.3.1 Ectoparaziți. 28 Tehnologia carcasei Tachyglossus aculeatus 4

8.3.2 Endoparaziți. 29 8.3.3 Protozoare. 29 8.3.4 Bacterii. 30 8.3.5 Ciuperci. 30 8.3.6 Viruși. 30 8.3.7 Leziuni. 31 8.3.8 Supraponderalitatea. 31 9. COMPORTAMENT 9.1 Activitate. 32 9.2 Comportament social. 32 9.3 Comportamentul reproductiv. 33 9.4 Scăldat. 34 9.5 Probleme de comportament. 34 9.6 Simptome de stres. 34 9.7 Îmbogățirea comportamentului. 34 9.8 Obișnuință și separare. 35 9.9 Compatibilitate intraspecifică. 35 9.10 Compatibilitate interspecifică. 35 10. REPRODUCERE 10.1 Sistem de împerechere. 36 10.2 Succesul propagării. 36 10.3 Stare reproductivă. 37 10.3.1 Femele. 37 10.3.2 Bărbați. 38 10.4 Metode de propagare cu succes. 38 10.5 Hibrizi. 38 10.6 Sezonul de împerechere. 39 10.7 Interval de timp pentru capacitatea de reproducere: prima și ultima reproducere. 39 10.8 Capacitatea de a se reproduce anual. 39 10.9 Capacitatea de a se reproduce de mai multe ori pe an. 40 10.10 Realizarea unui loc/cavitate de cuibărit. 40 10.11 Hrănirea în timpul sezonului de împerechere. 41 10.12 Ciclul estru, sarcina și timpul de incubație. 41 10.13 Dimensiunea deșeurilor. 41 10.14 Separare. 41 10.15 Înțărcarea. 42 10.16 Creștere și dezvoltare. 42 Tehnologia de păstrare a furnicarului cu talie scurtă Tachyglossus aculeatus 5

11. EDUCAȚIE ARTIFICIALĂ 11.1 Plasament. 46 11.2 Parametri de temperatură. 46 11.3 Hrănirea și hrănirea. 46 11.3.1 Laptele matern. 46 11.3.2 Produse lactate artificiale. 47 11.3.3 Dispozitive de alimentare. 48 11.3.4 Procesul de hrănire. 48 11.4 Cerințe speciale. 48 11.5 Înregistrarea datelor. 49 11.6 Metode de identificare. 50 11.7 Igienă. 50 11.8 Factori comportamentali. 50 11.9 Educația de către alte specii. 50 11.10 Separare. 51 11.11 Reabilitare și eliberare. 51 MULȚUMIRI 52 BIBLIOGRAFIE 53 Lista surselor grafice 58 Tachyglossus aculeatus Tehnologia locuințelor 6

1 INTRODUCERE Captivitatea furnicarului cu factură scurtă are o istorie îndelungată. Primele înregistrări sugerează că rasa a fost introdusă pentru prima dată la Grădina Zoologică din Londra în 1845 (FLORI 1929). Cu toate acestea, chiar și după 160 de ani, există dificultăți în îngrijirea furnicarului, în special în creșterea captivă a speciei, dintre care sunt disponibile doar câteva înregistrări reușite. În grădinile zoologice, dintre cele cinci specii recente din ordinul Monotremata, furnicul cu coadă scurtă reprezintă cel mai adesea taxonul mamiferelor ouătoare. În timp ce furnicul cu bec scurt și mamiferul cu rață (Ornithorhynchus anatinus) sunt considerate comune în toată Australia, celelalte trei specii de pelerine, furnicul cu bec lung (Zaglossus bruijni, Z. bartoni și Z. attenboroughi) sunt în pericol critic. Deși specia este unul dintre cele mai răspândite mamifere din Australia, datorită stilului său de viață ascuns, există încă puțin material de cercetare despre biologia sa până în prezent. Cu toate acestea, cunoștințele biologice semnificativ crescute până în prezent pot aduce schimbări pozitive în succesul reproducerii ex situ a speciei. Tânăr furnicar cu factură scurtă Grafică Krisztián Svábik Tehnologia de menaj a furnicarului cu factură scurtă Tachyglossus aculeatus 7

3 BIOLOGIA SPECIEI Scheletul graficului linxului cu bec scurt Anita Mazács Numărul de cercetări privind biologia furnicarului a crescut semnificativ în ultimii ani, în principal asupra comportamentului hrănitor al speciei (ABENSBERG-TRAUN 1988; (AUGEE și colab.) . 1970; GRIGG și colab. 1992), comportament reproductiv (BEARD și colab. 1992; BEARD și colab. 2000; GRIFFITHS și colab. 1969; GRIFFITHS și colab. 1988; RISMILLER & McKELVEY 1996; RISMILLER & McKELVEY 2000; RISMILLER & McKELVEY 2003) și utilizarea terenurilor și habitatelor (ABENSBERG-TRAUN 1991; AUGEE și colab. 1975; AUGEE și colab. 1992; WILKINSON și colab. 1998). 3.1 MORFOLOGIE (după AUGEE 1995) 3.1.1 Greutatea corporală și lungimea corpului Lungimea capului și corpului Greutatea corpului 30-45 cm 2-7 kg 3.1.2 Dimorfism sexual Gărgărițele furnicilor masculine și feminine sunt identice în morfologia lor externă, ca și organul de împerechere al masculilor este tehnologia ghindă a furnicarului cu talie scurtă Tachygloss 9

3.5 VIAȚA 3.5.1 În sălbăticie Înregistrările privind durata de viață a coarnelor sălbatice sunt destul de rare, cu toate acestea, RISMILLER (1999) raportează un individ (cu trei picioare) care a trăit până la vârsta de peste 45 de ani. 3.5.2 În captivitate Furnicul australian poate trăi o viață lungă în captivitate, care poate avea o medie între 14 și 30 de ani (CRANDALL 1964). La grădina zoologică din Philadelphia, o persoană a trăit 49 de ani și șase luni (COLLINS 1973). 3.5.3 Tehnici pentru determinarea vârstei adulților Determinarea vârstei adulților este foarte complicată, deoarece nu există o bază uniformă și precisă pentru comparație. Pe baza datelor de la GRIFFITHS (1978), McORIST & SMALES (1986), ABENSBERG-TRAUN (1989), Max ABENSBERG-TRAUN (1991) a făcut următoarea distincție: juvenil sub 3 kg, adult peste 3 kg; deși, această metodă este, de asemenea, mai puțin fiabilă, având în vedere existența unor variații largi ale greutății corporale atât în interiorul, cât și între subspecii (RISMILLER 1999). O altă tehnică pentru estimarea vârstei este examinarea pintenului gol de la picioarele posterioare ale animalelor. Persoanele tinere au această formulă, care, totuși, regresează în primii patru ani de viață (RISMILLER 1999). Astfel, existența sa poate fi tipică pentru un individ tânăr cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani (RISMILLER 1999). Craniul furnicarului cu bec scurt Grafică Mazács Anita Tehnologia de păstrare a furnicarului cu bec scurt Tachyglossus aculeatus 12

4.2 PARAMETRII TERITORIULUI EXTINGUISH Anthill at Perth Zoo Photo Arthur Ferguson La prezentarea furnicarilor, dimensiunea minimă a zonei este stabilită în documentul Standardelor pentru expunerea mamiferelor australiene în New South Wales, care face parte din Exhibited Animals Protection Act 1986 (EAPA) . Conform regulamentului, suprafața necesară pentru o persoană este de 16 m², care trebuie mărită cu 4 m² pentru fiecare persoană suplimentară. 4.3 POZIȚIONAREA PISTEI La alegerea locației pistei, trebuie să se acorde atenție animalelor atât să facă plajă, cât și să se retragă în locuri umbrite. Observațiile în natură au arătat că păduchii furnicilor preferă locurile de odihnă nordice (WILKINSON și colab. 1998). 4.4 PROTECȚIA VETERMULUI Datorită protecției puternice împotriva soarelui și a vântului, este necesar să se prevadă zone protejate și umbrite și o piscină sau echipamente de pulverizare pentru a evita supraîncălzirea. Crusta profundă a solului, în primul rând pământul, oferă animalelor o oportunitate de a se răcori săpând, așa cum fac în natură (RISMILLER 1999). Tehnologia carcasei furnicarului cu talie scurtă Tachyglossus aculeatus 14

4.8 ECHIPAMENTE DE FUNCȚIONARE Furnicile sunt foarte active în comportamentul exploratoriu, de aceea este recomandabil să diversificați pista cât mai mult posibil pentru a oferi stimulii corecți. Diversitatea reperelor este foarte importantă, se aplică frunziș proaspăt, avar, strat de sol adânc, trunchiuri și ramuri de copaci goale, putrezite și putrezite. Este recomandabil să închideți plantele cu un trunchi de copac, deoarece animalele pot dezrădăcina cu ușurință plantele tinere și proaspăt plantate (TURNER, B., observare personală). Pista furnicarilor din grădina zoologică din Perth Foto Belinda Turner Schiță a piciorului din spate drept al unui furnicar cu factură scurtă. Imaginea arată clar ghearele curbe scurte ale degetelor 1, 4 și 5 și ghearele lungi și curbate ale degetelor 2 și 3. Lungimea acestuia din urmă este o trăsătură distinctivă importantă dintre subspeciile descrise. Grafică Krisztián Svábik Tehnologia de menaj a furnicarului cu factură scurtă Tachyglossus aculeatus 17

5.3.2 Utilizarea țevilor din PVC Identificarea individuală a păstăilor de furnici se poate face și prin utilizarea diferitelor combinații de culori de țevi izolante și din PVC (clorură de plovinil) prin marcarea mai multor știfturi spate (AUGEE și colab. 1975, RISMILLER 1992, TURNER, B., observare personală). Tuburile folosite pentru marcare pot fi lipite de spinii dorsali, care rămân pe animal până la uciderea țepilor. Mai mult, tuburile pot fi atașate la vârfuri după îmbibare în cloroform și înmuiere ulterioară, atunci când aderă la suprafața vârfurilor atunci când sunt uscate prin evaporarea solventului (AUGEE și colab. 1975). Este important să marcați mai multe vârfuri simultan, deoarece acestea sunt schimbate periodic de animale. Tuburile pot fi așezate pe diferite părți ale corpului, cum ar fi capul, umerii, spatele, fesele, precum și părțile stânga, dreapta și mijlocie ale corpului. Acest lucru ne permite să creăm un sistem de identificare cu trei factori, de exemplu, folosind următoarele coduri simple: KHJ ca Blue Back Right sau ZFB ca Green Tail Left. Tehnologia carcasei furnicarului cu bec scurt Tachyglossus aculeatus 19