Gandeste in afara cutiei

Articole de descoperire
Despre Tușnad
Articole WWF
Actualitate
Bözsike în acțiune
Filme
Specii invazive
Argumente pro şi contra
Răspuns
Recomandare de plajă
Proiectul Borat
Proiectul Caveman
Eroi urbani
Legenda urbana
Specii protejate
Opinie

Scrie-ne!
De ce să gândești în afara cutiei?
Principii de moderare
Tusnad și proiectul Think Outside the Box
- RSS

Secțiuni Transindex

Stil de viata
Acasă
Lume
Multical
Bani
Transindex TV
Cafeneaua Adatbank

Articole WWF 4/11/2011

Dacă aș spune că există încă păduri neatinse în care natura a fost singurul domn de milioane de ani, s-ar putea să-ți dai seama că am citit prea mult Tolkien, poate te-ai putea gândi la Africa, pădurile amazoniene sau alte ținuturi istorice. Dar asemenea zone rurale fără precedent se află și în imediata noastră vecinătate. Pădurea Sinka este un exemplu perfect în acest sens. Copacii cresc în acest peisaj care, conform cărților de specialitate, nu există. Dar pentru cât timp?

Joia trecută în zori am plecat spre județul Brașov împreună cu colegii noștri WWF. Mi s-a părut bine să știu că în sfârșit fac ceea ce îmi dorisem întotdeauna. Am mers acolo pentru a pregăti un proiect mic, dar benefic și, în plus, pentru prima dată în viața mea, am putut să merg în pădure într-o zi de lucru și în afaceri 🙂

M-am îndreptat spre Ósinka știind că voi găsi nu numai pădure, ci chiar pădure mare acolo. Radu, cu care a trebuit să mă întâlnesc acolo, este unul dintre experții noștri în silvicultură și a turbulent interesul tuturor, spunând că această pădure este foarte, foarte specială. Din descriere am aflat că este o pădure virgină, dar doar pe loc a devenit clar de ce Radu era atât de entuziast.

A existat un motiv bun pentru evadarea Sinkai, pe lângă vizita în pădure. Fetele au venit cu o idee excelentă din partea organizației în urmă cu un an. Împreună cu Radu, au fost concediați pentru a salva o pădure care în mod normal nu era protejată de nimic și care ar fi putut cu ușurință să fie victima buștenilor din ofertele fiscale de 2% și din banii strânși din campania Adoptă un urs. Se pare că Sinka a găsit nu numai pădurea potrivită, ci și autoritățile care au fost deschise cooperării și au fost de acord să nu producă 300 de hectare de pădure veche de secole. Autoritățile iau toate măsurile necesare pentru a declara protejată această zonă, iar WWF se angajează să doneze municipalitatea veniturile din campanii.

Într-o scurtă pauză de cafea, am avut ocazia să-l cunosc pe Radu, un bărbat mare, dar la fel de generos, cu ochi largi, jucăuși, un județ tipic Maros care la prima vedere pare a fi un om cinstit, deschis și extrem de optimist. De asemenea, ne-am oprit o vreme la primărie, am aranjat formalitățile necesare, apoi ne-am îndreptat spre pădure. Abia puteam să mă încadrez în pielea mea în mașina pădurarului. Au existat câteva momente plăcute în viața mea, dar nimic nu seamănă când am semnat o hârtie care asigură viitorul unei bucăți de pădure. Deși nu am avut niciun merit în acest proiect, a fost o plăcere să văd pentru prima dată în viața mea că chiar și acei puțini 2% ar putea face lucruri grozave. Pentru prima dată, am văzut un program în realitate în care nu credeam cu adevărat, pentru că 2% sunt foarte puțini și provin de la și mai puțini oameni. Și la început am crezut că multe organizații se descurcă bine cu un sprijin minim.

În drum spre pădure, elanul meu a încetinit puțin când am văzut camioanele pline de lemn, locurile de extracție și scobitorii din pădure. Dar ei spun că nu ar trebui să fiu radical, am nevoie și de extracție, dar cu bun simț (orice ar însemna asta). Deocamdată mi se pare că vânătăile dinților se înmulțesc și zonele verzi se micșorează.

De îndată ce am ajuns în pădure, toate frunzele s-au netezit, un zâmbet pe fețe și liniște între noi. Cât de normală este o pădure și cât de departe ne-am îndepărtat de ea, m-am gândit în mine. Pădurea ar putea fi un tratament terapeutic imediat pentru oricine, stresul dispare în câteva momente și, după o oră de mers pe jos, îți pierzi complet simțul timpului, dar nu-ți mai pasă.

Pe măsură ce am progresat prin „sălbăticie”, a devenit din ce în ce mai amintită de peisajul rural subliniat de Tolkien. Copacii erau cu toții mai înalți, semnele civilizației dispăruseră și timpul părea să se fi oprit. Nu mai era decât tăcerea specifică a pădurii, mirosurile seducătoare și senzația că ne aflam într-un loc foarte calm, dar plin de viață și mișcare în același timp. Radu s-a schimbat vizibil. Fața i s-a înroșit, ochii au început să sclipească mai ales și apoi a început să explice cu un zâmbet larg și o pasiune fără margini că până și pădurarii, în fața cărora o pădure poate avea mici secrete, se minunează de ea cu gurile deschise și cu ochii larg deschiși. „Copaci morți, o pădure vie”, a explicat el, explicând câte calorii există într-un copac putrezit, cum o pădure se regenerează din acele calorii și cum o pădure poate rezista la toate - cu excepția ferăstrăului cu lanț.

Doar semnele roșii deranjau copacii. Au vrut să taie toată pădurea, chiar dacă exemplarele cele mai tinere aveau câteva sute de ani. În acest fel, devine o organizație vie și dătătoare de viață, bucurându-se, protejând-o și hrănindu-o timp de milenii. De ziare citim în câteva minute, de mobilierul ieftin, pe care îl înlocuim și după următoarea reclamă și următorul credit care poate fi răscumpărat doar personal. Ei explică că arborii din dreapta mea sunt tăiați, cei din stânga au fost salvați. Radu a zâmbit, spunând, să ne uităm la partea lui bună: dacă nu am fi, ar fi fost toți tăiați. Totuși, am fost întristat pentru că până și cel mai mic rău era prea mare. Dar poate doar eu pot vedea întotdeauna jumătatea goală a paharului.

Radu a explicat cu entuziasm că dimensiunile acestor copaci nici măcar nu erau indicate în manuale. Avem atât de puține zone neatinse, încât profesioniștii tind să uite: natura nu are limite. El a mai spus că unii copaci ar putea fi deja înregistrați ca înregistrări bazate pe mărimea lor - în cadrul propriei specii; fetele au intrat și ele sub foc și văzuseră deja Diploma Guinness în fața lor ca salvator sigur. Pesimistul a ieșit din mine din nou, crezând că nu există nicio diplomă în lume care să poată opri un om înfometat de profit. Dar sper că fetele vor avea dreptate.

Copacii au crescut din ce în ce mai înalți și am simțit o senzație ciudată. Am început să mă gândesc cât de mult îmi doream ca această seninătate să dureze pentru totdeauna, dar în același timp mi-am dat seama că nu avem loc acolo. Judecând după fecale, multe animale merg acolo, iar pădurarul a spus că această bucată de pădure este plină de animale sălbatice. Radu a explicat că erbivorele iubesc pădurea, deoarece este mai ușor să scapi de prădătorii mai mari aici. Nu vedeam nici căprioare, nici capre, dar prezența lor se simțea la fiecare pas. Am băut apă rece și proaspătă din pământ, dintr-o groapă.

Am ieșit din pădure ca alți oameni. Eu, veșnic nemulțumiți, nu m-am gândit la această zonă magică, ci la pădurile pe care nu le putem salva. Dar, de asemenea, nu pot nega că, de asemenea, m-am simțit mulțumit că acest colț al lumii va rămâne neatins pentru ceva timp. Și pentru a o face și mai bună, aș putea vedea foarte aproape doi căprioare păscând în liniște decât cei care nu știu că lumea s-a schimbat și se schimbă constant. Lumea lor, piesa din pădurea Sinkai, rămâne aceeași. Cât timp depinde de noi.