Tulburare obsesiv-compulsivă în copilărie și adolescență

În viața noastră de zi cu zi, se întâmplă adesea ca atunci când plecăm de acasă, chiar să ne întoarcem de mai multe ori pentru a verifica dacă am închis ușa, am oprit benzina sau am stins luminile. S-ar putea să fim atacați de gânduri jenante că ne este greu să ne ieșim din cap. Dezvoltarea sănătoasă a copilului este, de asemenea, lipsită de fenomene compulsive.

Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă?

Tulburarea obsesiv-compulsivă este un sindrom al gândurilor și acțiunilor compulsive. Gândurile compulsive (în cuvinte vechi, obsesii) sunt gânduri recurente, neplăcute, îndemnuri care apar independent de voință, care provoacă anxietate, tensiune, suferință. Scopul acțiunilor coercitive este de a reduce tensiunea cauzată de gândurile coercitive, de a atenua suferința, de a preveni apariția unor evenimente temute.

Tulburarea obsesiv-compulsivă apare atât la copii, cât și la adulți. A fost considerată ca fiind o afecțiune rară, dar în prezent s-a constatat că este una dintre cele mai frecvente afecțiuni psihiatrice. Simptomele bolii apar adesea mai întâi în copilărie și sunt mai frecvente la băieți înainte de vârsta de 10 ani. Mulți copii suferă de ani de zile, dar își ascund plângerile, așa că adesea nici rudele apropiate nu devin conștiente de simptomele lor.

Ce caracterizează gândurile compulsive?

Cele mai frecvente gânduri compulsive sunt legate de murdărie, murdărie, infecție. De exemplu, copilul ține obiectele ciudat și cu grijă, evitând contactul cu masa și propriile haine. Subiectele gândurilor compulsive se rotesc adesea în jurul agresiunii, copilul se teme că se va face rău pe sine sau pe alții împotriva voinței sale sau se teme că va fi responsabil pentru moartea cuiva.

Conținutul sexual mult dincolo de vârsta și comportamentul copilului și, eventual, fanteziile pervertite, sunt comune. Temele religioase, frica crescută de diverse boli sau preocuparea excesivă pentru propriul aspect sunt, de asemenea, caracteristice.

Cele mai frecvente acțiuni coercitive?

Acțiunea compulsivă este un act intenționat și adesea repetitiv, efectuat adesea de copil sub influența gândurilor compulsive. Dacă prevenim acțiunea, frica și anxietatea cresc. Primul semn al bolii este adesea o prelungire a timpului de scăldat. Copilul își spală mâinile mult timp, în mod repetat și foarte des, insistă să-și spele din nou hainele.

Diferite constrângeri de control sau repetare sunt adesea observate. Verificarea din nou a ușilor, încuietorilor, a comutatoarelor sau a numărării pietrelor și a treptelor. Adesea vedem ceremonii de atingere la copii, cum ar fi atingerea propriului corp în locuri simetrice.

Este posibil ca pasiunea altfel obișnuită pentru colecționare să copleșească copilul, colectând obiecte nepotrivite, inutilizabile. Repetarea diferitelor serii de acțiuni în aceeași formă se numește acțiune coercitivă rituală, un rit. De exemplu, ceremoniile de culcare ale unui copil pot dura ore întregi, deoarece nu reușesc să pună obiectele din jurul lor în ordinea corectă.

Recunoașterea bolii

Mulți copii sunt conștienți de faptul că acțiunile lor coercitive pot părea ciudate mediului lor, așa că încearcă să-și ascundă simptomele. Acest lucru poate fi mai ușor de făcut într-o școală sau într-un mediu străin, dar acasă, într-un mediu familiar, este mai dificil să scapi de dorințele tale.

Pentru părinți, apare adesea pentru prima dată că este nevoie de tot mai mult timp pentru a se îmbrăca, mânca și face baie. Copilul nu poate pleca la timp acasă, iar prelungirea ceremoniilor de seară poate duce, de asemenea, la lipsa de somn persistentă. Părinții încearcă de obicei să-și convingă copiii că gândurile lor coercitive sunt nefondate, că acțiunile lor coercitive nu au sens. Cu toate acestea, majoritatea acestor încercări eșuează.

Copilul este capabil să țină ascunse mult timp simptomele compulsive mai ușoare la școală, dar devine din ce în ce mai dificil să facă față tensiunilor sale. Relațiile cu colegii de clasă pot fi o sursă de tensiuni din ce în ce mai noi, determinându-i să se retragă de la colegi, să devină din ce în ce mai singuri, iar performanța lor anterioară bună se poate deteriora treptat.

Opțiuni de tratament

Esența tratamentului este terapia comportamentală și utilizarea medicamentelor antidepresive care acționează asupra anumitor sisteme de transmitere a nervilor din creier, sau o combinație a celor două.

În tratamentul copiilor și adolescenților, poate fi necesară participarea părintelui și a rudelor apropiate, de preferință a întregii familii. Metoda terapiei familiale poate fi eficientă în reducerea simptomelor și rezolvarea tensiunilor și conflictelor dintre membrii familiei.

Le permite părinților să înțeleagă mai bine boala, comportamentul, anxietatea copilului lor, permițându-le astfel să ajute la procesul de vindecare. În caz de dificultăți la școală, cooperarea profesorilor poate deveni, de asemenea, esențială.

Prin urmare, părintele și familia au un rol semnificativ de jucat în recunoașterea tulburării obsesiv-compulsive a copilului și în căutarea ajutorului unui specialist adecvat în timp util. Acest lucru este posibil în clinicile de psihiatrie pentru copii și în îngrijitorii psihiatrici pentru copii. Detectarea timpurie și tratamentul în timp util îmbunătățesc semnificativ șansele de recuperare după această boală foarte neplăcută, chinuitoare, care este, de asemenea, o povară semnificativă pentru mediu.