Interweaving Dreams - Pentru noile picturi ale lui Ghyczy Deenesh

Complet

Foto: Róbert Mándoki

Exersez visarea conștientă. Atunci cel care doarme - oriunde merge - știe exact că visează. Vă recunoaște starea de conștiință și este capabil să determine orice element de imagine din proces. Culorile, locațiile, fețele. Vis trezit, vis pur, vis lucid - așa se numește. Poate apărea spontan, dar nu am făcut-o niciodată. Trebuie să învăț cum să fac asta. Învăț, așa că trebuie să exersez în fiecare zi. Paralizia somnului este cea mai interesantă dintre toate. Durează doar un minut sau două, dar atunci nu mă pot mișca, nu pot vorbi, ceva se cuie pe pat, totul, cu excepția ochilor mei, este șchiop. Vin halucinații, este nedeterminat dacă fac parte încă din vis sau din realitate. Uneori mi-e frică în momente de acest gen, chiar dacă atunci se fac fotografiile.

Își pierd controlul asupra visului, ajută doar dacă îmi fixez privirea. Și ar trebui să fie util chiar dacă mă întorc de câteva ori. Rotund, rotund, rotund. Cel care se rotește în felul acesta tăie realitatea cu mișcarea sa, tăind un cerc, o bulă din aer. Plutește într-un balon cu o margine ușoară. Deci, oricine sunt în visul meu se întoarce destul de încet și devine un Momo. Momo era o imagine bine memorată a unei femei din Shanghai. Cineva s-a uitat mult timp la fotografiile lui, a pus-o în visul meu conștient. Când Momo a fost acolo, s-a liniștit. Dar apoi a fost dimineața, lumina soarelui ortografică l-a trezit. Așa că Momo a făcut testul realității, dar realitatea l-a înșelat și a adormit repede și apoi s-a trezit înăuntru, într-o altă oglindă. Abia se cunoștea și acum, în amurgul slab, își privea fața. Se uită din vedere, știe foarte bine că s-a înțepenit. Și mai știe că a intrat recent în oglindă ca o altă femeie din Berlin.

Ochii îngerului sunt de asemenea rotunzi, în care ceea ce visez din nou rulează caleidoscopic. Mă ridic, deasupra gândurilor femeii prostești, dar rămânând nemișcată, voi fi multistrat, zborul plutind în mine. Se formează un decalaj între vis și veghe - un loc separat, doar punctul care este captat ulterior într-o altă imagine. Aceasta este propria mea cameră, propriul meu vis, după-amiază. Exersez din nou, fără să uit, îmi notez visele. Îmi repet că visele conștiente dau putere, experiențe noi, ajută la depășirea fricilor. Dar acesta este deja Pest și, alteori, mulți ani de acum încolo. Orașul este o ascensiune ușoară, delicată, iar cerul este tul, de parcă ar avea aripi ”, am scris despre Berlin. Dăunătorul este mai pământesc, acum sunt o femeie agățată de propriul meu coșmar.

Foto: Róbert Mándoki

Mă întind în rochia mea cu buline mici, jucându-mă cu o mulțime de amintiri acumulate. „Tăcere, pace, tăcere, pace, lumină, tăcere lumină, pace tăcere, lumină pace tăcere, tăcere strălucitoare pace, tăcere pace lumină, pace tăcere lumină, tăcere ușoară, tăcere tăcere lumină lumină pace, tăcere lumină. ”- Repet mantra lui Sándor Weöres, care în cele din urmă devine imagini complet estompate, înmuiate în lumină, silențioase. Între pixelii împrăștiați, încă vă vedeți o vreme, apoi vă topiți. Jaluzelele sunt din sticlă, puteți vedea, puteți vedea, și intențiile mele sunt transparente.

Găsesc în mine o femeie care aruncă o piatră în ochii iubitului ei și privește cum apa face valuri după stropire. Știe între timp că ochiul se va uita înapoi la el așa, făcând valuri. Amândoi se tem că ondulația va dispărea o dată și nu va mai rămâne nimic în urmă. Deci, trebuie să vă concentrați foarte mult, pe amândoi. Privirea femeii scrie un poem de dragoste ale cărui cuvinte ating țărmul în celălalt. „Îți repet fața pentru mine”, spune femeia adormită în mine. - Repet cuvinte, le repet. Se alunecă unul pe celălalt, arătând din diferite părți, conturând. În cele din urmă, fața mea se uită înapoi la mine ca bărbat. ”

Expoziția poate fi vizualizată până pe 18 octombrie la Galeria Biksady (Falk Miksa - colțul Balaton utca)