Gastroenterologie

Rolul principal fiziologic al căilor biliare este livrarea bilei formate în ficat către tractul gastro-intestinal, care este mediată în principal de activitatea motorie a vezicii biliare și a Oddi-sfincterului. Prin sfincter către duoden.

Anatomia căilor biliare

Canalele biliare pot fi împărțite în două structuri anatomice principale: canalele biliare care circulă în ficat se numesc canale biliare intrahepatice, iar canalele biliare situate în afara ficatului se numesc canale biliare extrahepatice. Canalele biliare intrahepatice sunt compuse din epecanaliculus, epeductulus terminal (conducte de hering), conducte biliare intralobulare și interlobulare, acestea din urmă intrând în canalul hepaticus prin canalul hepatic drept și stâng. Canalul hepatic, combinat cu canalul cysticus al vezicii biliare, formează canalul biliar comun (ductus choledochus), care, împreună cu canalul pancreatic, se deschide în duoden prin papila Vater.

Vezica biliara

Vezica biliară, care este responsabilă de concentrare, depozitare și livrare a bilei secretate de ficat către duoden, este de cca. Un organ în formă de pară de 3 × 7 cm situat sub lobul drept al ficatului și aprox. Poate stoca 30-50 ml de bilă. Părțile anatomice ale vezicii biliare sunt fundul, corpul, sacul Hartman, gâtul vezicii biliare și ductus cysticus, în care celulele epiteliale cilindrice care căptușesc vezica biliară formează un sistem special de valve elicoidale (valva Heister).

Stratul muscular neted situat în peretele vezicii biliare se întărește la joncțiunea gâtului vezicii biliare și a canalului chistic și formează o structură asemănătoare sfincterului. Elementele musculare netede distale ale ductului choledochus și ductus pancreaticus formează un alt sistem specific de sfincter numit Oddi-sfincter.

Sistemul sfincterian include coledocul sau sfincterul biliar care înconjoară porțiunea distală a canalului biliar comun, sfincterul canalului pancreatic care înconjoară porțiunea distală a canalului pancreatic și sfincterul comun sau fiola care se extinde în duoden prin papila Vater.

S-ar putea să vă intereseze și aceste articole:

Alimentarea cu sânge a căilor biliare este asigurată de artera hepatică dreaptă și de artera gastroduodenală. Vezica biliară este alimentată de o arteră cerebrală, deci este de înțeles că vezica biliară este extrem de sensibilă chiar și la cea mai mică tulburare a alimentării cu sânge.

Fibrele simpatice și parasimpatice care alimentează vezica biliară ajung la vezica biliară prin plexul coeliacus. Durerea viscerală indusă de distensia și inflamația vezicii biliare intră în sistemul nervos central pe alergeni simpatici. Pe lângă cele de mai sus, vezica biliară are, de asemenea, o rețea bogată de fibre peptidergice, colecistokinina (CCK), peptida intestinală vasoactivă (VIP), peptida care eliberează gastrina (GRP) și neuropeptida Y (NPY) pot fi detectate în fibre prin metode imunohistochimice.

Este inervant al sfincterului Oddi fibrele parasimpatice provin din vag, fibrele simpatice provin din nervii toracici și spinali lombari. Pe lângă noradrenalină și acetilcolină, fibrele intrinseci detectează substanța P, VIP, somatostatina, encefalina, NPY și oxidul azotic (NO) sintază.

Reglarea motilității vezicii biliare și a sfincterului Oddi

O mare parte din colonul hepatic care se colectează din căile biliare pătrunde în vezica biliară prin ductus cysticus ca rezultat al gradientului de presiune oferit de disfincterul Od, unde cca. este concentrat de zece ori (vezica urinară). Restul bilei hepatice este excretat continuu spre duoden în faza interdigestivă, parțial datorită activității peristaltice active a sfidincterului Oddi (contracții de fază), parțial datorită contracției ciclice a vezicii biliare reglementate de motilină.

CCK joacă un rol crucial în inducerea contracției vezicii biliare postprandiale, în timp ce mecanismul colinergic are o importanță minoră. CCK își exercită efectul de inducere a contracției biliare la om printr-un mecanism direct care acționează asupra celulelor musculare netede și printr-un mecanism indirect de eliberare a acetilcolinei. CCK postprandial eliberat de alimente relaxează simultan sfincterul Oddi, iar gradientul de presiune oferit de contracția concomitentă a vezicii biliare determină pătrunderea bilei în duoden.

Rolul dominant al CCK în relaxarea post-prandială Oddi-sfincter este de mult cunoscut. Din câte știm, efectul relaxant al CCK este realizat indirect prin VIP și NO. Se face ipoteza că există o conexiune reflexă între vezica biliară și Oddi-sfincter prin care contracția vezicii biliare induce reflex relaxarea Oddi-sfincter (vezica biliară-Oddi-sfincter reflex).

Circulația enterohepatică

Circulația enterohepatică joacă un rol esențial în menținerea eficientă a bazinului de acid biliar al organismului. Componentele anatomice ale circulației enterohepatice sunt ficatul (hepatocite și colangiocite), sistemul de căi biliare (vezica biliară și Oddi-sfincterul), intestinul subțire (ileocitele), circulația portală și, într-o măsură mai mică, colonul și rinichii. În timpul pauzelor de masă, acizii biliari sunt concentrați în vezica biliară, astfel încât nivelurile lor din intestinul subțire și sistemul portal sunt inerent scăzute. Ca rezultat al hranei și, prin urmare, eliberarea CCK, bila concentrată (micele acid biliar-colesterol fosfolipid micele) intră în duoden și intestinul subțire prin sfincterul Oddi relaxant.

Bazinul de acid biliar este reciclat de două sau trei ori pe masă, ceea ce înseamnă 6-10 cicluri enterohepatice pe zi. În practică, rezultă ca intestinul subțire să poată absorbi 10-30 g de acid biliar pe zi, cu o pierdere de acid biliar excretat în fecale de cca. 0,2-0,6 g/zi. Circulația enterohepatică a acizilor biliari este un sistem de conservare a bazinului de acid biliar extrem de eficient, cu o pierdere de acid biliar mai mică de 10% în ciclul zilnic. Este important de reținut că circulația enterohepatică funcționează și la pacienții cu colecistectomie. În acest caz, funcția de stocare a vezicii biliare este înlocuită de intestinul subțire proximal.

Bila secretată de celulele hepatice se numește bilă hepatică sau bilă canaliculară, a cărei culoare caracteristică este dată de colorantul biliar, bilirubina. În mod predominant, bilirubina (indirectă, solubilă în grăsimi) din degradarea hemoglobinei este excretată în bilă de către celulele hepatice după conjugarea cu acidul glucuronic (bilirubina directă, solubilă în apă). Biloxubina care intră în bilă în intestin este transformată în urobilinogen după deconjugare de către enzime bacteriene, care are o cantitate de cca. 20% este absorbit și apare în urină.