De la trecut la viitor

La 30 de ani de la schimbarea regimului, suntem încă datori politicienilor noștri pentru construirea unei societăți civile moderne.

În ultimii sute de ani, istoria distinctă și turbulentă a Ungariei a forțat în mod constant diferite generații să se adapteze politic, social și economic. Acest lucru nu a fost diferit în timpul ultimei mari transformări, tranziția din 1989/90 către restabilirea democrației parlamentare și restabilirea condițiilor economiei de piață. Din perspectiva a treizeci de ani, merită să ne uităm înapoi la schimbările sociale și consecințele tranziției de după transformarea politică. Cum s-au schimbat structura societății, compoziția și situația fiecărui grup? Toate acestea sunt importante pentru că, gândindu-ne la asta, ne putem apropia de a răspunde dacă este posibil să vorbim despre o societate civilă modernă în Ungaria actuală.

Declinul populației poate fi explicat în principal prin factori naturali, dar în dinamica sa încet în creștere, a avut un rol, o responsabilitate și un fapt că guvernele care au urmat schimbarea regimului nu l-au tratat ca pe o problemă strategică cu adevărat anticiclică, așa că ar putea nu formează un populație complexă și un program de politică socială. Măsurile luate în fiecare ciclu fie nu s-au dovedit a fi suficient de eficiente, fie oferă sprijin celor care nu au nevoie de el și care nu pot beneficia cu adevărat din cauza veniturilor lor mici, astfel încât rentabilitatea demografică a fiecărei etape este foarte mică. Astfel, în zilele noastre, posibilitatea unei reduceri durabile a pierderii în greutate a fost în esență pierdută dacă nu este posibilă inversarea pierderii în viitorul previzibil datorită naturii factorilor demografici.

/ Tatabánya Lime Colony 1981. Foto: Dallos István /

Pe lângă zonele pierdute, au existat, desigur, regiuni și orașe care au devenit câștigătoare după o criză temporară. Pentru companiile multinaționale care vin aici parțial prin privatizare și parțial caută noi oportunități de investiții, așezările cu infrastructură bună, acces rapid și forță de muncă instruită și ieftină au devenit ținta. În deceniul tranziției și în timpul reindustrializării parțiale care a avut loc parțial după aceea, Győr, Székesfehérvár sau Kecskemét, de exemplu, au devenit printre așezările câștigătoare.

Astfel, se poate observa că în timpul schimbării regimului și în deceniile care au urmat, Ungaria a fost (de asemenea) reevaluată și reorganizată din punct de vedere spațial. Acest proces a fost caracterizat de o creștere semnificativă a disparităților teritoriale, după cum arată datele privind nivelurile scăzute de educație și ocupare, distribuția veniturilor și distribuția spațială a puterii consumatorilor, printre altele. Așezări și regiuni întârziate în zilele noastre
formează o zonă mai mult sau mai puțin contiguă din județul Nógrád din partea de nord a județului Heves, prin Borsod-Abaúj-Zemplén până la Nyírség și Békés, iar aceasta este completată de regiunea Transdanubia de Sud. Este în esență o „altă Ungaria” în care, spre deosebire de așezările câștigătoare, segregarea este puternică, societățile locale sunt slabe și trunchiate, iar majoritatea celor care locuiesc acolo trăiesc într-o situație fundamental vulnerabilă, în amenințarea zilnică a sărăciei. Aceste zone găzduiesc o proporție semnificativă de săraci și săraci adânci, care au crescut rapid de la începutul anilor 1990 și apoi s-au stabilizat la un nivel ridicat și au scăzut oarecum în ultimii ani.

După 1990, proprietatea privată, capacitatea de a achiziționa și acumula proprietăți private sau, cu alte cuvinte, deținerea de bunuri adecvate pentru generarea de venituri, au devenit din nou un factor determinant al (re) divizării sociale, chiar și în public. Deși în Ungaria, într-un mod unic în rândul țărilor din blocul sovietic, a fost posibilă înființarea unor companii private mici și necorporate încă din 1982, procesul de schimbare a proprietății s-a desfășurat efectiv din 1988, înainte de evenimentele tranziției politice. Datorită privatizării și libertății de întreprindere, rolul și proporția proprietății private în economia maghiară au devenit decisive până la sfârșitul anilor 1990 și s-au format grupuri de întreprinzători mici, mijlocii și mari cu un număr diferit. Trebuie remarcat faptul că un număr mic dintre aceștia și-au început afacerea încă din anii 1980 și au crescut dinamic după eliminarea barierelor politice și juridice pe cont propriu sau prin participarea lor la privatizare.

Pe lângă bogăție, venitul, cultura (educație, educație) și capitalul relațional au jucat un rol important în transformările structurale, în relocarea socială a anumitor grupuri și oameni. Este, de asemenea, clar că mobilitatea socială a fost foarte intensă în anii 1990, milioane pierdându-și poziția anterioară și devenind învinși, iar sute de mii de grupuri se află într-o poziție relativ sau mai bună printre câștigători. De la începutul anilor 2000, canalele și oportunitățile de mobilitate au fost treptat eliminate, și nu există niciun efort sau intenție clară de a opri această tendință, de exemplu, prin dezvoltarea unei politici educaționale moderne bine gândite și menținerea acesteia independent de cicluri guvernamentale.

Ca urmare a schimbării regimului, inegalitățile sociale au devenit mai vizibile și au crescut, ceea ce s-a perpetuat în esență în anii 2000 și 2010. Diferențierea socială era deja perceptibil prezentă în societatea maghiară în anii 1980, este suficient să indicăm o diferență de cinci până la șase ori între straturile cu venituri cele mai mari și cele mai mici sau numărul crescător al milionarilor din epocă până la sute. Dar dinamica procesului s-a desfășurat în anii 1990, când a crescut de fapt de opt până la nouă ori într-o perioadă relativ scurtă de timp. Numărul persoanelor care și-au pierdut locurile de muncă și/sau au căzut în sărăcie din cauza veniturilor lor scăzute, a pensiilor mici și a celor care trăiesc în sărăcie persistentă a fost mult mai mare decât numărul câștigătorilor care și-au putut stabiliza sau îmbunătăți semnificativ condițiile de viață. În această structură socială „lipitoare”, poziția se transmite foarte des sub și mai sus: sărăcia trăiește și este moștenită de câteva generații, afacerea este transmisă de la fondatori la descendenți.

/ Grafică: Szabolcs Ráskai/

Apariția Drumului de țară este susținută de Ministerul Resurselor Umane.