Epoca noastră - 2002

În ciuda tuturor dificultăților, vom încerca să urmărim procesele de populație ale maghiarilor din România, pornind de la o parte din datele recensământului din 1977 și 1992 privind maghiarii. În unele cazuri, unele dintre datele din analize sunt comparate cu rata românească.

2. Procesele demografice care s-au schimbat începând cu 1992 pot fi urmărite la dezvoltarea județelor locuite de Ungaria. Pentru aceasta am selectat 10 județe din Transilvania, unde proporția maghiarilor depășește 10%, iar maghiarii din România sunt de cca. 90% este comprimat.
În a doua parte a studiului, încercăm să estimăm magnitudinea fiecărui eveniment demografic și apoi să estimăm numărul de maghiari care ar putea fi semnificativ pentru ungurii din România.

Numărul și compoziția populației maghiare din România în secolul al XX-lea pe baza datelor recensământului

Analizând Tabelul 1, se poate observa că numărul total de maghiari din România prezintă o tendință de scădere pentru a doua oară între 1977 și 1992. Conform recensământului din 1992, din 1977 numărul maghiarilor a scăzut cu aproape 89.000 de persoane (5,2 la sută). Motivele pentru acest lucru se găsesc în primul rând în emigrație, deoarece chiar și în introducerea volumului recensământului din 1992, se susține că între 1977 și 1992, 68.000 de maghiari au părăsit țara în anii 1990 și aproape jumătate din acest lucru în 1988. Un alt motiv al declinului este rata relativ mai scăzută a fertilității maghiarilor, ceea ce este discutabil în opinia unora, dar este sigur că, cu excepția celor două județe mici, există un număr semnificativ de maghiari care trăiesc în județele cu o număr mai mare de maghiari. La urma urmei, un al treilea motiv, deloc neglijabil, este asimilarea. Nici demografii români, nici maghiarii nu pun un accent suficient pe acest lucru, deși nu este un factor neglijabil în cunoașterea politicii naționale din ultimii 8-10 ani ai erei Ceaușescu. Din punct de vedere demografic, putem deduce dimensiunile fenomenului din limbile materne ale copiilor din căsătorii mixte; vom reveni la asta mai târziu.

Se poate observa că cea mai mare parte a populației este reformată și romano-catolică, o mică parte este unitară, dar numărul religiilor ortodoxe și greco-catolice, în mod tradițional considerate „non-maghiare”, depășește 50.000, cea evanghelică este evanghelică. În același timp, numărul romano-catolicilor, reformaților și unitarilor care locuiesc în Transilvania este de aproape o sută de mii, iar numărul țiganilor (romilor) este de peste 37.000. (Varga E. B., 1998, 256). Acest lucru ne avertizează că apartenența sectară poate juca doar un rol indicativ în definirea naționalității în Transilvania.

98,7% dintre ungurii din România locuiesc în Transilvania și 1,3% în România. Iată distribuția teritorială a populației în funcție de județ și tipul de așezare din Transilvania (Tabelul 3):

Cu excepția județului Brașov, populația populației maghiare este egală sau depășește numărul total de persoane din oraș. Proporția maghiarilor din județele Arad, Bihor, Krassó-Szörrny, Hunedoara, Sibiu și Timiș este semnificativ mai mare decât cea a românilor. În mod indirect, acest lucru înseamnă, de asemenea, că, din moment ce rata fertilității este în general mai mică în oraș decât în sat, în aceste județe se poate asigura că reproducerea naturală a maghiarilor este mai mică decât cea a romanilor și în același timp cu cea a populația generală.

Îmbătrânirea, reproducerea naturală, fertilitatea

Se poate observa că populația de vârstă mijlocie are o proporție similară atât în rândul maghiarilor, cât și al românilor, dar chiar și în interiorul acesteia, maghiarii sunt cu peste două sutimi mai susceptibili de a avea peste 40 de ani decât românii. Proporția persoanelor cu vârsta sub 14 ani rămâne în urmă față de români cu aproximativ trei la sută și jumătate, dar există mai mult de 60 de persoane cu vârsta peste 60 de ani, cu un procent bun de trei la sută comparativ cu românii. Deocamdată, amploarea acestei diferențe nu este ambiguă, ar fi de dorit să nu se mărească distanța dintre structura de vârstă a populației maghiare și romane.

Avem ocazia de a măsura fertilitatea feminină pe baza datelor despre numărul națiunilor. În 1992, rata de fertilitate brută a maghiarilor din România, deci numărul copiilor la 1000 de femei fertile era 1708 mai mare decât cel al maghiarilor, 1798 era puțin mai mare decât cel al românilor, dar diferența nu era semnificativă. Pentru femeile cu vârsta peste 50 de ani, au fost luate în considerare datele complete privind fertilitatea. Cu toate acestea, în populația de romi (țigani) există 2.700 de copii la 1.000 de femei. Dacă românii din Transilvania sunt numărați separat, productivitatea lor este încă mai mică decât cea a maghiarilor.

Analizând raporturile de fertilitate pe grupe de vârstă, putem da o serie de diferențe între diferitele generații:

Se poate observa că, deși datele privind fertilitatea românilor sunt mai mari la toate grupele de vârstă, diferența este relativ constantă, ratele de fertilitate specifice vârstei ale maghiarilor fiind de obicei cu 4-8 la sută mai mici. Cu cât grupul de vârstă pe care l-am comparat este mai mic, cu atât diferența dintre numărul mediu de copii din cele două grupuri etnice este mai mică. Deoarece ratele de fertilitate ale țiganilor sunt remarcabil mai mari decât cele ale românilor, rata de fertilitate a maghiarilor este în medie cu 4-10% mai mică decât cea a populației generale. Din moment ce - ca lбttuk elхbb - date statistice йvkцnyvekben йvente kцzцlt termйszetes szaporodбsi nu conform hovatartozбs nemzetisйgi descompus deci нgy 1992 nйpszбmlбlбs deasupra datelor termйkenysйgi de megkцzelнtjьk grupa de vârstă alapjбn romбniai maghiar йvi бtlagos szьletйsi brut arбnyszбmбt бtlagos romбn (brut) szьletйsszбm bazat pe 5 -10% procent de toleranță prezentat mai sus. Diferențele dintre reproducerile naturale anuale între 1977 și 1992 și chiar până în 1999 pot fi, de asemenea, aproximate, începând din următoarele puncte de vedere:

După cum am văzut, rata fertilității maghiarilor este mai mică decât cea din România, în medie cu 5%.

Populația maghiară este mai în vârstă decât populația totală, cu o medie de 5%, în special în cazul femeilor fertile între 1977 și 1992.

mai mare în maghiar halandуsбgi arбnyszбma бtlagban цssznйpessйgйnйl 1977 йs 1992 kцzцtt deoarece dacă kiszбmнtjuk grupele de vârstă magyarsбg standardizбlt halandуsбgi arбnyszбmбt ca цssznйpessйg 1992, când arбnyszбma halandуsбgi specific, йrtйk rezultat aproximativ 20 szбzalйkkal цssznйpessйg 1992 bruttу halбlozбsi arбnyszбmбnбl (13 superior, 8 pentru Unguri, 11,6 mii pentru total; a se vedea anexa pentru detalii despre calcul). În cazul în care feltйtelezzьk că maghiarii kцzцtt identic cu tцbbsйggel egйszsйgьgyi ellбtбsi йs egйszsйgьgyi condiții йlnek, este mбrpedig нgy deoarece același szolgбltatбsokat (kуrhбzak, rendelхk, йlelmiszerek) ia igйnybe, йs aceeași йletkцrьlmйnyeik, de vârstă specifice halandуsбgi arбnyszбmok kцzцtt să nu fie lйnyeges diferențe. Dacă în 1977 a existat o diferență mai mică în structura de vârstă dintre unguri și total (putem presupune că nu a existat nicio diferență), atunci mortalitatea medie brută a maghiarilor trebuia să fie cu aproximativ 10 la sută mai mare în medie.

Pe baza acestor aspecte, ratele de natalitate și deces ale maghiarilor din România și, astfel, creșterea lor naturală pot fi calculate începând cu 1977 (vezi anexa). Pornind de la numărul specificat de angajați (1.713.900) și presupunând că maghiarii din România ar fi fost o capacitate atât de stabilă (staționară) de la care nimeni nu a divorțat și nici nu și-a schimbat identitatea, până la 1 ianuarie 1992, existau 1.798.415 maghiari. Conform înregistrărilor populare, la acea vreme trăiau în țară doar 1.624.959 de maghiari. Diferența este de 173.456 de persoane, capacitatea reală este de 10,6 la sută. Cercetând motivele acestui declin, vom analiza rolul pe care emigrația și asimilarea etnică sau schimbarea identității l-ar fi putut juca în acest declin.

Vándorlá

În domeniul migrației internaționale, putem lua în considerare doar cele mai legale și înregistrate date despre migrație. În cunoașterea realităților socio-economice ale României din anii optzeci, un număr mare de maghiari - dar și români și alte naționalități - au părăsit țara ilegal. În cazul maghiarilor, nu numai condițiile de trai precare, ci și politica naționalismului anti-ungar au încurajat emigrația.

În anii 1990, dreptul la azil politic a fost acordat foarte puțini români din Ungaria, astfel încât una dintre condițiile de bază pentru imigrație a devenit dovada naționalității maghiare, în urma căreia imigranții maghiari au fost deportați din 1991. În cele din urmă, un argument indirect în acest sens este că, conform rezultatelor recensămintelor din anii 1990 și 2001 în Ungaria, proporția naționalităților române, care sunt cei mai mari imigranți ai naționalităților non-maghiare, nu a crescut.

Megragadhatу szбmokkal цsszes romбniai Maghiară kivбndorlу carte magбba kivбndorolt Romбniбbуl йs acolo nyilvбntartott maghiar nemzetisйgыeket bбrmilyen orszбgba, acest hozzбadjuk regisztrбlt Magyarorszбgon, Romбniбbуl kivбndoroltak szбmбt scădere belхle regisztrбlt Romбniбban, Magyarorszбgra kivбndorlуk szбmбt (deoarece ați inclus deja în nemzetisйgы maghiară statistici kivбndorlуk romбniai (a se vedea apendicele 3). Din aceasta am scăzut numărul de repatriați în România pe baza surselor romane. Valorile obținute în acest mod indică numărul minim de emigranți, deoarece valorile valutare sunt ceva mai mari, deoarece nu au fost înregistrate în țările maghiare, care nu au fost înregistrate în România până în 2018, până atunci. Să știm, nu avem nicio informație despre maghiari în special (Tabelul 5).

Se poate observa că în perioada 1988-1990 majoritatea maghiarilor au emigrat, și anume aproape jumătate din toți emigranții. Cei 80.000 de emigranți maghiari menționați în introducere au o valoare minimă între 1977 și 1992 și mulți au scăpat așa cum am menționat anterior. De la recensământul din 1992, peste 40.000 de maghiari au emigrat din România. Este probabil ca acest număr să depășească 50.000 până la recensământul din 2002. Dar una dintre particularitățile acestor „noi” emigranți este aceea că își păstrează cetățenia în limba română, astfel încât o parte din aceștia să se poată întoarce acasă, dar, mai important, nu dispar automat din rândurile numerice, deoarece dacă se întorc acasă.

Rolul căsătoriilor mixte în schimbarea numărului de persoane

Dacă examinăm naționalitatea copiilor acestor familii în 1992, putem deduce și măsura asimilării.

Luat în ansamblu, 35% dintre copiii de origine maghiară sunt de naționalitate maghiară, deși în ceea ce privește vârsta și naționalitatea adultului, această proporție se poate modifica, probabil în scădere. Cu toate acestea, puțini copii de mame maghiare vor fi de naționalitate maghiară (Tabelul 6). În total, aproximativ un sfert dintre cei născuți în căsătorii mixte vor fi maghiari. Aceasta înseamnă că, chiar și în cazul reproducerii simple, dacă o sută de mii de maghiari care trăiesc într-o căsătorie mixtă lasă în urmă același număr de copii, numărul maghiarilor din România va scădea cu 50.000 în 20-30 de ani, cu condiția ca această tendință să rămână. constant.

Cu toate acestea, probabil, această tendință se va schimba. Și anume, în mijlocul atmosferei și practicii politice anti-ungare din anii 1980, era probabil o dorință mai mare în căsătoriile mixte ca copiii să studieze mai mult în limba romă și să neglijeze introducerea culturii și identității maghiare mai liber decât în 1992. în condiții sociale, când sunt disponibile instrumentele de comunicare de masă în limba maghiară, este mai ușor să păstrați legătura cu Ungaria etc.

Dezvoltarea numărului de maghiari în România între 1977 și 1999

În cazul nostru, schimbarea identității între generații este mai frecventă și, din moment ce ungurii trăiesc într-o minoritate în România, asimilarea maghiarilor față de români este deosebit de importantă, iar acest lucru este mai mult sau mai puțin important. Asimilarea netă (sau disimilarea) poate fi utilizată ca un concept pur teoretic, deoarece nu poate fi măsurată direct, direct și nici nu este intenționată. Ne străduim să captăm numeric măreția modificărilor identității prin captarea numerică a celorlalte procese de creștere.

Pentru prima dată, calculăm ratele de pierdere în greutate între cele mai importante din 1977 și 1992. În subsecțiunile anterioare am arătat cum să calculăm creșterea naturală a maghiarilor în România între 1977 și 1992 cu ratele aproximative de fertilitate și mortalitate și pierderea netă de migrație. Ratele naționale anuale de fertilitate brută au fost reduse cu o medie de 10%, iar ratele de mortalitate au fost crescute. Pe baza acestora, concluzionăm modul în care numărul maghiarilor din România s-ar fi dezvoltat din 1977 dacă pierderea asimilării nu ar fi afectat-o. În primul rând, examinați evoluția reproducerii naturale (vezi Tabelul 7).

Un total de 1.798.415 maghiari de naționalitate română ar fi trebuit să locuiască în țară la 1 ianuarie 1992, dacă nimeni nu ar fi rătăcit și asimilat (cu alte cuvinte, dacă ar fi fost considerați staționari). Practic, nu am putea vorbi despre slăbire naturală până în 1989, abia în 1991 ungurii din România au început să slăbească. Deoarece numărul efectiv de persoane în funcție de numărul de persoane din 1992 a fost de 1.624.959, pierderea a fost de 173.456. Din aceasta deducem numărul minim cunoscut de emigranți (111.976). Restul de 61.481 de persoane, dintre care majoritatea au pierdut asimilarea și, într-o măsură mai mică, cele neînregistrate în România, au migrat în Europa de Vest și în America. Astfel, pierderea în greutate poate fi atribuită aproximativ două treimi din emigrare și o treime asimilării.

Pentru a putea estima numărul maghiarilor din România până la sfârșitul anilor '90, putem începe din datele recensământului din 1992 și scădem numărul cheltuielilor din numărul cheltuielilor (8) pe an. Reducem valorile emigrației în fiecare an, deoarece emigranții sunt în mare parte tineri, care influențează și indirect reproducerea naturală, crescând pierderea în greutate.

Componentele reproducerii naturale au fost, de asemenea, calculate cu o corecție de 10%, deși diferența dintre valorile mortalității naționale și cele maghiare este probabil mai mare.

V. Ghețu a făcut o prognoză a dezvoltării populației României până în 2025, în funcție de naționalități. Potrivit calculelor lui Gheghu, creșterea naturală a maghiarilor în 1995 indică o pierdere în greutate chiar mai mare decât în conformitate cu calculele din tabel. Х face ca rata natalității brute a maghiarilor să fie mai mare, 9,6 mii (în cazul nostru 9,36), dar crește și mortalitatea la 14,3 mii. Astfel, raportul pierderii naturale în greutate calculat de acesta este de -4,7, cu aproape o mie mai mult decât valoarea calculată de mine. Astfel, chiar și conform calculelor mai optimiste, până în 2000 numărul maghiarilor din România scăzuse la 1.550.000. Potrivit prognozei lui Ghețu, numărul maghiarilor din România va fi de aproximativ 1.250.000 până în 2025, dar capacitatea României nu va ajunge la 20 de milioane (Ghețu, 1996).

Examinând rezultatele din Tabelul 8, se poate observa că între 1992 și 1 ianuarie 2000, maghiarii au pierdut 45.718 persoane din cauza reproducerii naturale și 46.966 persoane din cauza emigrării. Cei doi factori sunt prezenți cu aproximativ aceeași greutate. Chiar dacă asimilarea nu a redus deloc numărul maghiarilor, pierderea în greutate a fost de ordinul sutelor de mii în opt ani. Desigur, reproducerea naturală se bazează pe o aproximare, astfel încât situația reală poate diferi de valorile calculate de publicul larg, dar se poate observa că alți autori fac preziceri și mai bune. Pe de altă parte, situația generală din România a înregistrat o tendință de scădere din 1992. În 1999, pierderea naturală la 1000 de locuitori era de -1,4 mii, iar numărul total de persoane era de 22 458 022, cu mai puțin de 300 000 mai puțin decât în 1992. Dar această diferență ar putea fi mult mai mare, având în vedere că statisticile românești pot urma doar o parte a emigrației, astfel încât valoarea pierderii în greutate va fi undeva la 400.000 de oameni, iar până în 2002 va ajunge la 500.000 de oameni.

Consecințe

Comparând evoluția tuturor evenimentelor demografice ale maghiarilor din România din 1992, se poate presupune că până în 2002, la momentul populației, numărul total al maghiarilor în funcție de naționalitate nu ar depăși 1.530.000 și, în funcție de naționalitate, nu ar depăși 1.530.000. Asimilarea reprezintă jumătate din deficitul de aproape 100.000 de oameni, iar emigrarea și „pierderea în greutate” naturală pentru cealaltă jumătate. Rezultatele recensământului din 2002 pot fi ușor mai bune decât acesta dacă un număr relativ mare de cetățeni dubli romano-ungari care trăiesc în Ungaria își iau liber și se întorc acasă până la momentul recensământului. Deoarece aceste cifre se pot transforma încet în zeci de mii, întrucât cea mai mare parte din cei aproape 50.000 de maghiari dispăruți din 1992 și-au păstrat cetățenia română, diferența dintre prognoză și rezultate este influențată în mare măsură de diferența dintre prognoză și rezultate. Dar chiar dacă cifrele nu trebuie omise, în următorii ani băncile școlii și studiourile studiourilor vor fi umplute doar cu grupurile potrivite de oameni care sunt de fapt prezenți, astfel încât „o planificare politică reală va trebui făcută . ".

Un alt aspect care poate influența prognoza este că persoanele care, în 1992 sau 1977, s-au deteriorat sau au devenit naționalități non-maghiare în 1992 sau 1977, pot pretinde, de asemenea, că sunt maghiari pentru a beneficia de legea maghiară a preferințelor. Astfel, pentru noi, aceasta înseamnă practic un „câștig de asimilare” și să sperăm că nu numai în rândurile de număr, ci și în băncile școlilor, vor fi din ce în ce mai mulți copii de naționalitate mixtă din același număr de căsătorii.în două decenii.

Sâni

Înlocuirea produselor într-o formulă conferă rata standardizată a mortalității: