Formele benefice ale umorului în terapie sunt eLitMed

Samuel T. Gladding și Melanie J. Drake Wallace (2016) Promoting Beneficial
Umor în consiliere: o modalitate de a ajuta consilierii să ajute clienții, Journal of Creativity in Mental Health, 11: 1, 2-11, DOI: 10.1080/15401383.2015.1133361

Articolul autorilor ridică întrebarea aparent ușoară și oarecum neobișnuită dacă utilizarea umorului se încadrează în procesul terapeutic. Are o rațiune de a fi și cu ce intenție, în ce scop merită aplicat?

Dar este această întrebare cu adevărat ușoară, fără greutate? Cu siguranță nu pentru că relația psihoterapeutică, ca situație de comunicare atent controlată, este sensibilă la toate influențele. Cu toate acestea, umorul, în complexitatea și rolul său specific de comunicare, poate rezolva și lega. De asemenea, poate provoca alinare și confuzie între două persoane. Prin urmare, aplicarea sa necesită multă grijă și bun simț. Cu toate acestea, autorii spun că merită riscul, deoarece are o valoare atât de mare.

Umorul, acest fenomen complex și dinamic, este de obicei o experiență umană adaptată nivelului de dezvoltare și zonelor de interes ale unei persoane. În ultimii ani, a devenit caracteristic să privim umorul ca pe o componentă a bunăstării umane. Conform acestei abordări, umorul este o „componentă” esențială a personalităților care se străduiesc pentru integritate și sănătate.

Efectele sale pozitive sunt semnificative atât fizic cât și mental. Râsul, de exemplu, crește nivelul de oxigen din sânge și producția de endorfină, reduce stresul și sporește creativitatea și rezolvarea problemelor prin practica umorului. De asemenea, oferă o oportunitate de a exprima emoții puternice în mod constructiv. Ajută la schimbarea perspectivelor și la gestionarea unei situații date. În psihologie, există o tradiție atât de puțin cunoscută, dar care datează din prima jumătate a secolului trecut, care vede umorul ca un mijloc de creștere terapeutică (Gordon Allport, Albert Ellis, Viktor Frankl). Chiar și abordările cognitiv-comportamentale au folosit instrumente pline de umor.

Deoarece umorul poate apărea într-o multitudine de forme, articolul introduce pe scurt formele de apariție care pot apărea în timpul contactului terapeutic. El citează șapte soiuri pozitive cu exemple: anecdotă, glumă, joc de cuvinte, răsturnări de conversație ingenioase, ironie, exagerare, iar atunci când vorbitorul se accentuează pe sine, „șlefuiește” în glumă. În comparație, celelalte cinci forme de umor au un efect negativ: sarcasm, satiră, umor negru, nemilos, deprimant, tachinare tachinare și umor alunecos, aspru.

Formele pozitive ale umorului îmbunătățesc starea de spirit și bunăstarea, sunt pozitive și tratează în mod eficient emoțiile dificile, în timp ce formele negative de umor fac exact opusul. Manifestările umoristice diferă, de asemenea, în funcție de faptul dacă se întâmplă într-un mod planificat sau spontan. Umorul spontan, cum ar fi ortografia greșită și poticnirea accidentală, poate fi, de asemenea, utilizat în mod constructiv.

Deci, umorul poate provoca în multe feluri, dar umorul în timpul terapiei nu este menit să obțină minute plăcute. Dar este să avansezi procesul, să inspiri o perspectivă sau o schimbare. Articolul oferă câteva exemple izbitoare de utilizare a ajutorului umorului. De exemplu, poate servi drept spargător de gheață la începutul terapiei. Poate fi folosit atunci când are loc un eveniment neașteptat, amuzant, cum ar fi un client și un terapeut care călcă pe picioarele celuilalt. Dacă tăcerea sau tensiunea predomină într-o situație, sau terapeutul vrea să-i reamintească pacientului ceva fără să facă rău. O metaforă a umorului este sabia de cauciuc cu care lovitura poate fi adusă fără sânge; adică poate face suportabile chiar și comunicările dificile, liniștind în același timp clientul și creând încredere. Distracția și practicarea umorului pot fi, de asemenea, date ca teme pentru a face viața mai fericită și mai veselă într-un moment în care nu petreceți timp cu terapeutul.

Cu toate acestea, autorii spun că în mod surprinzător se abordează puțin în literatura cu privire la modul în care umorul pozitiv poate fi încorporat în terapie. Prin urmare, articolul stabilește, de asemenea, șase linii directoare pentru utilizarea umorului. Cel mai important, umorul nu ar trebui să fie o distragere a atenției, ci ar trebui să îmbogățească procesul terapeutic și să sporească bunăstarea pacientului.

Terapeuții trebuie, de asemenea, să fie pregătiți pentru spontaneitatea umorului. De asemenea, ar trebui să evalueze cât de receptiv și de receptiv este clientul lor față de umor. Ei pot întreba ceea ce pacientul găsește plin de umor și observă dacă tind să râdă de ei înșiși, în propria lor situație. Umorul servește întotdeauna intereselor clientului, nu vorbiți despre terapeut (de exemplu, nu-i strângeți inteligența sau inteligența). Scopul umorului nu ar trebui să fie nici să distreze pacientul, ci să aibă profunzime, să fie congruent cu terapia - și cu terapeutul însuși, deoarece nici el nu își poate pierde credibilitatea în timp ce aplică umorul.

Atunci când este aplicat cu atenție, cu precauție, umorul își are locul în terapie pentru a facilita schimbările prin care trebuie să treacă clientul. Indiferent de abordarea teoretică luată de terapeut, rolul complementar și de susținere al umorului este un potențial care ar trebui încorporat în munca comună.