Postul este un mijloc de deschidere către dragoste

Ce înseamnă postul pentru tine ca călugăr Paul?
Am început viața paulină acum douăzeci și unu de ani. Într-un an de debutant, am slăbit mai mult de 10 kilograme prin post. Desigur, motivațiile mai puțin sublime au fost, de asemenea, amestecate în impulsul inițial. Când colegii mei posteau, mă încurajau să fiu mai autosuficient. Postul și „construirea corpului” ascetic nu sunt încă complet separate. Apoi, pentru tot restul vieții mele monahale, imaginea s-a lămurit, dar trebuie să recunosc, postul a rămas o provocare pentru mine, deloc luată de la sine înțeles. Trebuie să mă consacrez postului din nou și din nou. Uneori funcționează mai bine, alteori mai puțin. Este un pic ca să aranjez o cameră sau să-mi aranjez viața. Unii oameni păstrează ordinea pe biroul lor tot timpul, nu este la îndemâna mea. Trebuie să mă dedic din când în când să fac o mare curățare în viața mea, trebuie să decid să postesc iar și iar. Oricum, ritmul vieții monahale, regularitatea vieții noastre comunitare, jurămintele mele ajută foarte mult în acest sens.

De ce nu este suficient să ne rugăm?
De ce are nevoie Dumnezeu de post? Trupul și sufletul aparțin împreună, vedem acest lucru clar în relațiile umane. Dacă un băiat și o fată se iubesc, nu vor fi mulțumiți de corespondență și apeluri telefonice. Relația mea personală cu Dumnezeu îmi atinge întreaga ființă. În timpul postului, înțeleg că nici corpul meu nu poate fi lăsat în afara acestui lucru. Cu postul, pot sublinia dorința, dorul, cu care vorbesc lui Dumnezeu în rugăciune. Nu este faptul că Dumnezeu m-ar asculta doar, mă ascultă dacă postesc. Negarea de sine mă ajută pentru că se confruntă cu stângăcia mea și cu cât am nevoie de Dumnezeu. Postul mă ajută să fiu îndreptat către Dumnezeu cu toată ființa mea.

Când vorbim de post, mănâncă carne vine adesea în centru? De ce?
Dacă cineva este atent să nu mănânce carne vinerea, el se gândește deja ceva mai mult la Dumnezeu. Această practică poate deveni o mână care atrage atenția asupra lui Dumnezeu mereu. Opusul este, de asemenea, adevărat: dacă nu postim, nu nepădăm de sine, el își poate pierde relația vie cu Dumnezeu, pentru că în cele din urmă nu mai realizează că a devenit complet egocentric, adică poate să se ocupe doar de el însuși. Absența de la carne este altfel o rușine de banalizat. Aceasta este o frumoasă tradiție a culturii noastre catolice. A fost o vreme, nu cu mult timp în urmă, în care refuzul unei felii prăjite, aparent făcută accidental pentru Vinerea Mare în cantina fabricii, a fost o mărturie clară. Astăzi, miza poate fi diferită, dar dacă o facem, este încă o mărturie.

Cât de repede poate ajuta relația mea cu Dumnezeu?
Scriptura, viața sfinților, tradițiile monahale se referă la lepădarea de sine, inclusiv la post, ajutându-l pe cineva să se apropie de Dumnezeu. Isus însuși a postit. Desigur, postul va fi eficient numai în legătură cu rugăciunea. Modul în care vă ajutați să vă apropiați de Dumnezeu trebuie să fie experimentat de toată lumea. Există acțiuni al căror sens și efect pot fi experimentate prin practică, nu cu o considerație intelectuală prealabilă. Cred că postul este doar asta. Pe măsură ce începem calea rugăciunii și a postului, vin experiențe bune care oferă confirmare. Când eram un maestru novice, aveam zile obișnuite cu pustnici cu novici. Am mers toată ziua în pădure cu niște pâine, apă, poate un singur măr. Am citit Biblia, am fost liniștiți în natură, ne-am rugat. Îmi amintesc încă aceste zile, mi-au făcut o impresie profundă. Postul și timpul pentru Dumnezeu mi-au deschis spațiu. Acest spațiu ar putea fi apoi umplut de prezența lui Dumnezeu. Gândurile și sentimentele care au făcut din ziua pustnicului o experiență pentru mine nu ar fi fost găsite cu Telehass.

Una dintre pietrele de temelie ale spiritualității pauline este „Ispășirea”. Ce legătură are postul cu asta?
Ispășirea nu este altceva decât o lepădare de sine a propriilor mele păcate, un sprijin pentru pocăință. Prin ispășire, pe de altă parte, înțelegem atunci când ne luăm tăgăduirea de sine nu pentru noi înșine, ci pentru alții, de exemplu, facem sacrificii pentru comunitatea noastră, chiar și pentru întreaga noastră țară, pentru poporul nostru maghiar. O formă a acestui lucru este postul, dar postul nu joacă un rol proeminent în comparație cu alte forme de tăgăduire de sine.

De ce să fie împăcat Dumnezeu? E furios?
Nu este vorba dacă este furios sau nu. Mai degrabă, „cel care te-a creat fără voia ta nu te va mântui fără voia și participarea ta”, precum mărturisește Sfântul Augustin. Deci, nu contează deloc, atitudinea noastră personală față de modul în care ne raportăm la Dumnezeu. El vrea ca noi să ajutăm să facem din această lume un loc mai bun. Deci, el ne implică în lucrarea mântuirii. Nu că nu poți binecuvânta lumea fără noi. La rândul său, în calitate de tovarăș, el ne invită să ne împărtășim viața pentru a ne asuma responsabilitatea pentru această lume. Sfântul Pavel spune: „Mă bucur pentru tine și completez în trupul meu ceea ce lipsește suferințelor lui Hristos, în folosul trupului său, al bisericii”. (Col 1:24) Dar cum poate lipsi ceva din suferința lui Hristos? Am fost invitați să participăm la viața lui Hristos. Și de aceasta aparțin nu numai slava, învierea, ci - mai presus de toate - suferința, crucea, sacrificiile făcute din dragoste. Deci spunem da întregii vieți a lui Hristos, iar ispășirea noastră constă în a-L urma în jertfele Sale, în dificultățile noastre, așa cum vrea El. Așa vom face parte din sacrificiul despre care este vorba întreaga noastră viață.