Infecții cauzate de streptococi

Infecțiile streptococice sunt cauzate de bacterii gram-pozitive numite streptococi. Diferite tulpini patogene de streptococi pot fi grupate în funcție de comportamentul, proprietățile chimice și aspectul lor. Fiecare grup dezvoltă de obicei tipuri specifice de infecții și simptome.

Unele infecții streptococice pot declanșa un răspuns autoimun în care sistemul imunitar al organismului se întoarce împotriva propriilor țesuturi. O astfel de reacție poate apărea după „gâtul streptococic”, care poate duce la febră reumatică, coree și leziuni renale (glomerulonefrita).

Streptococul poate fi în căile respiratorii, intestine, vagin sau oriunde în corp, fără a provoca probleme. La purtători, astfel de bacterii se găsesc într-o zonă inflamatorie (de exemplu, gât sau vagin), iar streptococii sunt considerați incorect agenți patogeni ai bolii.

Cel mai frecvent tip de infecție streptococică este o infecție a gâtului („gâtul streptococic”). De obicei, apare brusc un grup de simptome constând în dureri în gât, stare generală de rău (senzație de rău), frisoane, febră, cefalee, greață, vărsături și bătăi rapide ale inimii. Gâtul este roșu furios, amigdalele sunt umflate, ganglionii limfatici cervicali sunt măriți și sensibili. Convulsiile pot apărea la copii. Sub vârsta de patru ani, curgerea nasului poate fi singurul simptom. Infecțiile cu streptococi nu se caracterizează prin tuse, laringită și congestie nazală, ci mai degrabă prin alte cauze precum răcelile sau hipersensibilitatea (alergii).

Scarlatina, cauzată de toxine streptococice, este asociată cu erupții extinse roșu-roz. Erupția se observă în principal pe abdomen, pe ambele părți ale pieptului și în coturi. Alte simptome includ paloare în jurul gurii, limba roșie inflamată și dungi roșii închise în pliurile pielii. Odată ce febra a trecut, stratul exterior al pielii înroșite se desprinde adesea.

Streptococii sunt, de asemenea, responsabili de multe infecții ale pielii, dar rareori cauzează abcese. Infecțiile tind să se răspândească în straturile mai adânci de sub piele, provocând celulită și uneori leziuni ale pielii roșii cu senzație de căldură numite erizipel (sunătoare). Streptococii, singuri sau în combinație cu stafilococi, se pot răspândi în stratul superior al pielii, creând erupții cu crustă roșie numite impetigo.

Anumite tulpini de streptococ pot provoca o infecție subcutanată distructivă cu răspândire rapidă (fasciită necrozantă) H, a cărei apariție devine mai frecventă astăzi din motive necunoscute.

Dacă simptomele indică și o infecție streptococică, diagnosticul trebuie confirmat prin testare. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să cultivați proba din zona infectată. Coloniile bacteriene tipice cresc din culturi peste noapte.

Pentru diagnosticarea „gâtului streptococic”, trebuie prelevat un tampon steril pentru cultură, trasându-l prin partea din spate a gâtului. Proba este plasată într-o cutie Petri unde coloniile bacteriene pot crește peste noapte. O altă posibilitate o constituie testele rapide speciale (teste) pentru detectarea streptococilor din grupa A, care duc la un rezultat în câteva ore. Dacă rezultatul unui test rapid este pozitiv, nu este necesar un test lent de o zi. Deoarece ambele teste pot detecta streptococi la persoanele care nu necesită tratament, examinarea medicală este esențială.

Persoanele cu „gât streptococic” și scarlatină se vor îmbunătăți în decurs de două săptămâni, chiar și fără tratament, însă antibioticele pot scurta durata simptomelor la copiii mici și pot preveni o complicație gravă, cum ar fi febra reumatică. De asemenea, este posibil să se prevină răspândirea infecției către urechea medie, cavitățile frontale și faciale (sinusurile), și tetina (umflătura din spatele osului cranian din spatele urechii) și alte persoane pentru a prinde boala. Administrarea orală a antibioticului, de obicei penicilina V, trebuie începută imediat după apariția simptomelor.

Alte infecții streptococice, cum ar fi celulita, fasciita necrozantă și endocardita, sunt foarte severe și necesită administrarea concomitentă de penicilină intravenoasă și, uneori, alte antibiotice. Streptococii din grupa A sunt de obicei uciși de penicilină. Unii streptococi din grupul D, și mai ales enterococi, sunt rezistenți la penicilină și la majoritatea antibioticelor, nu există deloc antibiotice fiabile împotriva multor tulpini enterococice.

Simptome precum febră, cefalee și dureri în gât cu analgezice (analgezice) și antipiretice (antipiretice), de ex. paracetamol. Nu este nevoie de repaus la pat sau de segregare; deși membrii familiei sau prietenii care au simptome similare sau care au avut deja o complicație din cauza unei infecții streptococice pot fi expuși riscului de infecție.