Sute de unguri au fost executați de acest ucigaș în masă român - i s-a ridicat o statuie

Cel puțin 657 (adică șase sute cincizeci și șapte) de maghiari au fost executați în 1919 împreună cu complicii lor de către generalul român, a cărui statuie a fost inaugurată zilele trecute „tezaurul Cluj-Napoca” de către statul român. Aceasta este o poveste minunată, la fel ca profanarea cimitirului din Úzvölgy: ucigașul în masă Mărdărescu, aruncat în statuie, a cerut 30-50% (!) Din averea țării noastre înainte de a invada Budapesta, care fusese lăsată neprotejată, în august 1919. Mărdărescu ne-a jefuit în cele din urmă zeci de mii de vagoane de proprietate maghiară. România nu mai provoacă zilnic unguri în bazinul Carpaților, ci zilnic. Cât timp poți face acest lucru cu impunitate?

Este dificil să vorbești deloc, să scrii, să rămâi calm atunci când statul român lator, care ocupă temporar Transilvania și Partiumul, efectuează din ce în ce mai provocări provocatoare împotriva noastră săptămână de săptămână. Mâinile noastre se încleștează în pumni și ne întrebăm, cât timp pot face acest lucru nepăsător? Cât de mult tolerează Occidentul „educat” persecuția indigenilor maghiari din Transilvania, călcată în picioare de darul harului și al teritoriilor noastre, călcând în picioare micile noastre drepturi comunitare rămase, profanând memoria morților noștri, falsificând istoria noastră, șovăind istorie conduceți companii de publicitate, ne certați școlile și imobilele și îi închideți pe cei care protestează împotriva ei într-un proces conceptual? Aș putea continua cu exemplele.

Faptul că Occidentul tolerează acest lucru este de înțeles: păcatul lor nesfârșit este dezintegrarea Ungariei istorice, trasarea unor frontiere nedrepte, distrugerea maghiarității. Cea mai importantă întrebare este cât timp tolerăm provocările constante, deschizând cuțitele?

El este modelul lor

Ultima rușine: România a ridicat o statuie a generalului român Gheorghe Mărdărescu, care a mărșăluit la Budapesta pe 4 august 1919. În cele trei luni de ocupație a Ungariei, Mărdărescu și complicii săi au executat în mod static 657 dintre compatrioții noștri maghiari! Așadar, Mărdărescu este, atât din punct de vedere legal, cât și moral, un criminal în masă obișnuit, un criminal de război. O ființă extremă pentru care un stat civilizat nu poate fi văzut ca un model. Doar statele care sunt fan al ticăloșilor ucigași în masă ridică o statuie pentru o astfel de figură.

Desigur, în cazul României, lucrul nu este atât de surprinzător, deoarece Avram Iancu este numele unui erou național, școli, străzi, spații publice femei, copii, vârstnici. Erau pentru că erau neînarmați. Un model tipic, o busolă morală - cel puțin pentru actualul stat român. Vecinul nostru din est duce mai departe moștenirea lui Avram Iancu și Gheorghe Mărdărescu.

Unitatea principală în fața unui criminal în masă la inaugurarea sculpturii de miercuri. La mijloc, ministrul român al apărării în costum albastru (Foto: Facebook)

Mint, așa sunt

Inaugurarea sculpturii a avut loc miercuri la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acolo, ministrul român al Apărării, Gabriel Les, a spus că timp de trei luni și jumătate, generalul Mărdărescu a condus administrația capitalei maghiare și a oferit „hrană și servicii de bază oamenilor orașului depopulați de război și de teroarea bolșevică”. Vorbitorii au subliniat cu toții că, potrivit lor, trupele române au efectuat un act istoric prin ocuparea Budapestei în august 1919 și forțarea guvernului bolșevic condus de Béla Kun să fugă, păstrând astfel groaza comunismului departe de inima Europei. Desigur…

Ar fi fost frumos dacă astfel de nobile idei ar fi călăuzit hambarul de jafuri românești. Dar, desigur, nu au fost conduși așa. Voi cita din scrierile istoricului Krisztián Ungváry („Sacco di Budapest”, 1919 - adică: jefuirea de la Budapesta, 1919), care nu poate fi învinuit pentru bustul național supraîncălzit, acum, este clar din ceea ce au făcut românii Aici:

Trupele române au mărșăluit la Budapesta în perioada 4-5 august 1919, în ciuda interdicției conferinței de pace, deși nu aveau niciun temei juridic pentru aceasta după prăbușirea Republicii Sovietice, în calitate de ministru francez de externe Pichon, în numele Conferinței de pace, a oprit trupele românești la 2 august. a solicitat pregătirea unei ieșiri. Cu toate acestea, Mârdârescu s-a prefăcut că nu este conștient de această prevedere și a susținut că nu poate accepta decât ordine de la propriul său guvern. De fapt, el a vrut să creeze o situație gata pregătită, așa că și-a condus unitățile de la Tisa la Budapesta în două zile.

Ungváry a scris. Cu alte cuvinte, în ciuda chemării puterilor victorioase, românii au pătruns în capitala maghiară fără apărare, fără niciun temei legal. (Câte dintre contractele, jurămintele și promisiunile lor anterioare au fost încălcate în ultimii ani, la care mă voi întoarce mai târziu.)

De obicei, deși telegrama Conferinței Telecomunicațiilor era cunoscută atât în București, cât și în Budapesta, iar la Budapesta nu numai guvernul interimar Peidl, ci și colonelul italian Romanelli au încercat să ofere comandantilor români o perspectivă mai bună cu o copie a telegramei, activitățile lor nu au avut succes. Dr. Zoltán Nagyiványi, în calitate de trimis al guvernului, a vizitat trupele române în dimineața zilei de 3 august pentru a încheia un acord de încetare a focului în numele guvernului său. Seara, s-a întâlnit cu generalul Mârdârescu, care, în loc să negocieze, a predat un ultimatum care pretindea 30-50 la sută din averea țării. El a stabilit un termen de 12 ore pentru un răspuns și a spus că va ști ce să facă dacă răspunsul va fi nu.

30-50 la sută din averea țării ... Cât de cavaleresc este acest general român că avea nevoie doar de 30-50 la sută din averea noastră! Ar fi putut cere totul ...

De obicei, în timp ce generalul Rusescu, care a fost primul care a ajuns la Budapesta, a fost de acord cu trimisul său din Budapesta să-și găzduiască trupele în cazărmi în afara orașului, ulterior comandantul brigăzii Constantinidi nu a vrut să audă despre acest acord și a cerut primarului orașului, Ferenc Haller, semn: orașul este gratuit pentru armata română. Apoi a promis că vor doar să se mute la Buda, de unde vor continua. Haller nu a semnat. Desigur, s-a dovedit că nu se punea problema vreunui tranzit.

Trupele române au mărșăluit apoi în capitală netulburate chiar și în absența semnăturii, după ce au tras câteva focuri de armă la casele din Pestszentlőrinc și Kőbánya, au aruncat în aer calele ferate într-un singur loc și au împușcat niște ofițeri de poliție care nu rezistă. (…) Pe lângă ocupație, armata română a luat parte la represalii: a înființat lagăre de internare în mai multe părți ale țării pentru a izola suspecții, în multe cazuri a executat membri ai direcției și a arestat soldați roșii. Potrivit datelor maghiare, un total de 657 de persoane au fost victime ale execuțiilor românești. Majoritatea au fost uciși în timpul execuțiilor în masă sau ca ostatici sau accidental. Deci, represaliile nu au fost pentru cei care au fost de fapt vinovați. Fluctuațiile au avut loc în principal în zona Kiskunság și Nagykunság.

Astfel, potrivit istoricului, 657 de persoane au fost executate de forțele de ocupație române, Mârdârescu și complicii săi. Deși aceste victime includ membri ai direcției (adică teroriștii roșii din Béla Kun), chiar și ei ar fi meritat să fie condamnați de autoritățile maghiare în conformitate cu legislația maghiară, așa cum se obișnuiește într-un stat civilizat european. Faptul că au fost uciși de ocupanți români fără proces nu este altceva decât o crimă de război, o crimă în masă.

Între 14 și 27 octombrie, Mârdârescu a dispus și interzicerea mitingurilor în capitală. Într-un mod particular, tot ceea ce este cunoscut de istoriografia română este că „armata română a fost întâmpinată cu o bucurie eruptivă de o populație fericită eliberată în cele din urmă de teroare”. Cu toate acestea, starea de spirit reală a populației a fost determinată de execuțiile în masă, jafurile și crimele efectuate de armata română, nu de eliberarea de Teroarea Roșie. Cel mai flagrant masacru românesc a avut loc la Hódmezővásárhely, unde trupele române care au intrat din nou au luat ostatici și au ucis 100 de oameni nevinovați. După ce în octombrie au fost retrase garnizoanele transdanubiene, armata română s-a retras din Buda la 14 noiembrie.

Nu există nicio limită pentru obraznicul actualei puteri de stat române. Ei sunt capabili să învețe că oamenii din Budapesta au fost fericiți pentru românii ocupanți. Atunci cine nu numai capitala, ci întreaga țară a fost jefuită lui Győr: conform unor estimări, zeci de mii de vagoane au fost furate. Este o poveste magică că la 15 octombrie 1919 au vrut să pradă și Muzeul Național Maghiar., care a fost împiedicat de acțiunea personală a generalului Harry Hill Bandholtz, șeful misiunii militare americane. (În semn de recunoștință, o statuie a generalului Bandholtz a fost ridicată în 1936 în fața Ambasadei americane din Piața Libertății.)

Ocupat de București: generalul german August von Mackensen (Sursa: mult-kor.hu)

O serie de trădări

De altfel, seria încălcărilor și trădărilor statului român nu a început cu Trianon, nici măcar cu ocuparea Budapestei. Așa cum am rezumat în articolul meu anul trecut: „La izbucnirea primului război mondial, în 1914, statul român de 38 de ani de atunci era încă un aliat al puterilor centrale, dar nu a intrat în război, alegând armate neutralitate. Au urmărit care parte se rostogolea ca să se alăture. Prim-ministrul român Ion I. C. Brătianu a semnat un tratat secret cu puterile Antantei și s-a angajat, în schimbul unor promisiuni teritoriale nebunești (vor primi Ungaria la Tisa etc.), pentru ca România să-și atace aliatul din spate. La 27 august 1916 a fost declarat și un război pentru monarhia austro-ungară, dar armatele române, care pândeau de ceva vreme la poalele Carpaților, lansaseră deja un atac asupra trecătorilor, mai ales slab păzite, înainte de mesajul de război.

Invazia husarilor maghiari în București la 6 decembrie 1916. (Sursa: Wikipedia)

Românii flămânzi pentru teritoriile noastre [chiar] și-au stabilit scopul de a ocupa Budapesta, dar au eșuat. [Și atunci Béla Kun și teroarea roșie nu s-au văzut nicăieri, la care acum s-a referit ministrul apărării român și alți mincinoși profesioniști de la statuia Mârdârescu!] Au provocat pagube grave la Brașov), dar atacul lor sinucigaș s-a înăbușit în curând. Forțele maghiare, austriece, germane, bulgare și turcești, care se aflau în război pe două fronturi de doi ani, au lansat în curând un contraatac împotriva românilor. Din Transilvania, armatele I austro-ungare și a 9-a germane, conduse de generalul Erich von Falkenhayn, au atacat românii la începutul lunii septembrie, iar până la sfârșitul lunii octombrie au spulberat complet și au expulzat ocupanții. (…) La doar două luni de la raid, România a ajuns în pragul colapsului. Transilvania a fost eliberată de forțele germane și austro-ungare până la 25 octombrie, iar a doua zi România a fost tăiată de la mare, deschizând calea puterilor centrale către zonele joase românești și București. (…) Puterile centrale conduse de generalul Mackensen au mărșăluit la București pe 6 decembrie ”.

Pentru a continua seria încălcărilor: deși s-a încheiat o încetare a focului cu puterile centrale în decembrie 1917, cu o zi înainte de sfârșitul primului război mondial, pe 10 noiembrie 1918, a fost declarat un război pentru ca Germania să fie considerată oficial „câștigătoare” . Apoi au atacat din nou Ungaria, pe care în acel moment - datorită guvernului Károlyi în pierdere - nu o mai puteam apăra. Și apoi a venit „actul eroic” al lui Mârdârescu demn de statuia sa, ocuparea Budapestei fără apărare și executarea a 657 de maghiari.