Niveluri scăzute de calciu

Hipocalcemia (niveluri scăzute de calciu în sânge) este o concentrație de calciu în sânge sub 2,2 milimoli pe litru (mmol/l). Nivelurile de calciu din sânge pot fi scăzute din cauza mai multor boli diferite.

Simptome și diagnostic

Nivelurile de calciu din sânge pot fi anormal de scăzute fără a provoca simptome. În timp, hipocalcemia poate afecta creierul și poate provoca simptome neurologice, cum ar fi confuzie, pierderea memoriei, auto-excludere (delir), depresie (depresie) și dezamăgire senzorială (halucinații). Aceste simptome sunt reversibile dacă se restabilește nivelul de calciu. Nivelurile excesiv de scăzute de calciu (sub 1,75 mmol/dl) pot provoca dureri musculare și furnicături, adesea la nivelul buzelor, limbii, degetelor și picioarelor. În cazuri severe, pot exista crize de origine cerebrală și crampe musculare în gât (care duc la dificultăți de respirație), precum și tetanie (erecție generală și spasm al mușchilor). Modificările sistemului de conducere electric al inimii apar pe un ECG (electrocardiogramă).

Nivelurile anormale de calciu sunt de obicei detectate mai întâi prin teste de sânge de rutină. Ca urmare, hipocalcemia se dezvoltă adesea înainte ca simptomele să devină evidente. Dacă se detectează hipocalcemia, sunt necesare un istoric medical detaliat, un examen medical general complet și alte teste de laborator din sânge și urină pentru a determina cauza.

Tratamentul variază în funcție de cauza bolii. Calciul poate fi suplimentat intravenos sau oral. Cei cu hipocalcemie prelungită pot fi tratați cu suplimente de calciu pe cale orală. Odată ce au apărut simptomele, administrarea intravenoasă este în general justificată. Suplimentarea cu vitamina D poate crește, de asemenea, absorbția calciului din tractul gastro-intestinal.

Niveluri ridicate de calciu

Hipercalcemia este cauzată fie de absorbția intestinală crescută, fie de aportul crescut de calciu. Hipercalcemia se poate dezvolta la cei care consumă cantități mari de calciu, cum ar fi pacienții ulcerativi ocazional (ulcus pepticum) care beau mult lapte și iau antiacide care conțin calciu. Prea multă vitamină D poate afecta în mod similar nivelul de calciu din sânge prin creșterea considerabilă a absorbției calciului din tractul gastro-intestinal.

Cu toate acestea, cea mai frecventă cauză a hipercalcemiei este hiperfuncție paratiroidiană (hiperparatiroidism), una sau mai multe dintre cele patru glande paratiroide au secreție excesivă de hormon paratiroidian. Aproximativ 90% dintre persoanele cu hiperparatiroidism primar au o tumoră benignă necanceroasă (adenom) la una dintre aceste glande mici. În restul de 10 procente, glandele pur și simplu se măresc și produc prea mult hormon. În cazuri rare, cancerul paratiroidian cauzează hipertiroidism.

Hipertiroidismul paratiroidian este mai frecvent la femei decât la bărbați. Este mai probabil să se dezvolte la persoanele în vârstă și la cei care au primit anterior radioterapie în jurul gâtului. Hipertiroidismul ovarian apare uneori ca parte a unei boli moștenite rare numită sindrom de neoplazie endocrină multiplă (sindrom de neoplazie endocrină multiplă).

Pacienții cu cancer au adesea hipercalcemie. Cancerele de rinichi, plămâni sau ovare secretă adesea cantități mari de proteine care au un efect similar cu cel al hormonilor paratiroidieni - un fenomen numit sindrom paraneoplazic. Cancerul se poate răspândi (metastazat sau metastazat) pe oase și poate distruge celulele osoase, eliberând calciu în sânge. Acest lucru este cel mai frecvent în cancerele de prostată, sân și plămâni. Mielomul multiplu (un cancer al măduvei osoase) poate distruge, de asemenea, osul și poate duce la hipercalcemie. Alte tipuri de cancer cresc nivelul de calciu din sânge în moduri care nu sunt încă pe deplin înțelese.

Bolile în care osul este distrus sau absorbit pot provoca, de asemenea, hipercalcemie. O astfel de boală este boala Paget. Cei care nu se mișcă, cum ar fi cei cu două sau toate extremitățile inferioare paralizate (paraplegie sau tetrapllegie) sau care sunt forțați să se odihnească permanent în pat, pot dezvolta hipercalcemie din cauza resorbției osoase.

Simptome și diagnostic

Deoarece hipercalcemia de multe ori nu provoacă deloc simptome, starea este de obicei detectată mai întâi prin teste de sânge de rutină. Cauza este adesea evidentă din istoricul medical al persoanei și din informațiile recente sau prezente (cum ar fi consumul de cantități mari de lapte sau administrarea de comprimate care conțin calciu care leagă acidul pentru tratarea indigestiei), dar de obicei sunt necesare teste de laborator și raze X cauză.

Cele mai vechi simptome ale hipercalcemiei sunt de obicei constipație, pierderea poftei de mâncare, greață, vărsături și dureri abdominale. Rinichii pot produce cantități anormal de mari de urină. Pe măsură ce se formează multă urină, conținutul de apă al organismului scade și poate apărea deshidratarea. Hipercalcemia foarte severă cauzează adesea simptome ale funcției anormale a creierului: confuzie, tulburări emoționale, stare de îndoială, frustrare senzorială, slăbiciune și comă. De asemenea, pot apărea aritmii cardiace și moarte. Hipercalcemia cronică poate dezvolta pietre la rinichi care conțin calciu. Dacă hipercalcemia este severă și prelungită, în rinichi se formează cristale care conțin calciu, provocând leziuni permanente.

Tratamentul depinde de ce și de cât de ridicat a crescut nivelul de calciu din sânge. Dacă concentrația de calciu nu este mai mare de 2,9 mmol/l, tratamentul cauzei de bază este adesea suficient. Cei care au funcție renală normală și sunt predispuși la apariția hipercalcemiei sunt sfătuiți să bea multe lichide, ceea ce stimulează rinichii să elimine calciu și ajută la prevenirea deshidratării.

Dacă concentrația de calciu este foarte mare (mai mare de 3,75 mmol/l) sau dacă apar simptome ale funcției anormale a creierului, se administrează lichid intravenos, cu condiția ca rinichii să funcționeze normal. Diureticele urinare, cum ar fi furosemidul, cresc excreția renală de calciu și sunt unul dintre cele mai importante elemente ale tratamentului. Tratamentul artificial (dializa) este un tratament foarte eficient, sigur, fiabil, dar este de obicei rezervat pentru cei a căror hipercalcemie severă nu poate fi tratată prin alte metode.

Hipertiroidismul paratiroidian este de obicei tratat prin îndepărtarea chirurgicală a uneia sau mai multor glande paratiroide. Pentru un rezultat de succes, chirurgul trebuie să îndepărteze tot țesutul paratiroidian care produce excesul de hormon. Uneori, în afară de glandele paratiroide, există țesut paratiroidian suplimentar. În mâinile unui chirurg cu experiență, procedura are succes în aproape 90 la sută din cazuri.

Mai multe medicamente suplimentare pot fi utilizate pentru tratarea hipercalcemiei dacă alte metode nu funcționează. Acestea includ plicamicină, azotat de galiu, calcitonină, bifosfonați și corticosteroizi. Medicamentele funcționează în primul rând prin încetinirea fluxului de calciu din oase.

Hipercalcemia indusă de cancer este deosebit de dificil de tratat. Cu toate acestea, dacă cancerul nu poate fi afectat, hipercalcemia revine, de obicei, în ciuda celui mai bun tratament.