Niveluri scăzute de potasiu

Hipokaliemia (niveluri scăzute de potasiu în sânge) are o concentrație de potasiu sub 3,8 milimoli pe litru (mmol/l). Rinichii normali sunt foarte eficienți în conservarea potasiului. Dacă nivelul de potasiu din sânge scade prea scăzut, se întâmplă, de obicei, deoarece rinichii nu funcționează normal sau se pierde prea mult potasiu prin tractul gastro-intestinal (vărsături, diaree, utilizare laxativă prelungită sau anumite cancere de colon - o caracatiță). Deoarece multe alimente conțin potasiu, un aport prea mic cauzează rareori hipokaliemie.

Anumite medicamente, cum ar fi insulina și medicamentele pentru astm, numite albuterol, terbutalină și teofilină, cresc influxul de potasiu în celule și pot provoca hipokaliemie. Cu toate acestea, utilizarea acestor medicamente este rareori singura cauză de hipokaliemie.

O ușoară scădere a cantității de potasiu din sânge de obicei nu provoacă deloc simptome. Un deficit mai sever (niveluri sanguine sub 3,0 mmol/l) poate provoca slăbiciune musculară, zvâcniri și chiar paralizie. Diverse aritmii se pot dezvolta în inimă, în special la pacienții cu inimă. Din acest motiv, hipokaliemia este deosebit de periculoasă la cei care iau digoxină.

Potasiul este de obicei relativ ușor de înlocuit prin consumul de alimente bogate în potasiu sau prin administrarea de săruri de potasiu (clorură de potasiu) pe cale orală. Deoarece potasiul poate irita tractul gastro-intestinal, se administrează de mai multe ori pe zi, în doze mici, cu alimente, mai degrabă decât într-o singură doză mare.

Majoritatea persoanelor care iau diuretice urinare nu trebuie să ia suplimente de potasiu. În plus, medicii monitorizează în mod regulat nivelul de potasiu din sânge, astfel încât să își poată schimba medicamentele dacă este necesar.

Dacă deficitul de potasiu este semnificativ, este posibil să fie necesar administrarea de potasiu pe cale intravenoasă. Acest lucru se face cu precauție, de obicei numai în spital, pentru a evita nivelurile ridicate de potasiu din sânge.

Niveluri ridicate de potasiu

În general, nivelurile ridicate de potasiu sunt mai periculoase decât cele scăzute. Concentrațiile de potasiu peste 5,5 mmol/l afectează deja sistemul de conducere electrică a inimii. Dacă concentrația continuă să crească, pot apărea aritmii și bătăile inimii se pot opri.

Hiperpotasemia este de obicei rezultatul unei excreții insuficiente de potasiu de către rinichi. Poate că cel mai frecvent motiv este utilizarea medicamentelor care inhibă secreția de potasiu de către rinichi. Acestea includ inhibitori ai triamterenului, spironolactonei și enzimei de conversie a angiotensinei. Hiperpotasemia poate fi cauzată și de boala Addison, în care glandele suprarenale nu produc suficient hormon care stimulează rinichii să elimine potasiu. Boala Addison devine o cauză din ce în ce mai frecventă de hiperkaliemie, din ce în ce mai mulți pacienți cu SIDA dezvoltă probleme suprarenale.

Insuficiența renală parțială sau completă poate fi asociată cu hiperkaliemie semnificativă. Astfel, persoanele cu funcție renală slabă ar trebui să evite alimentele bogate în potasiu.

Hiperpotasemia poate rezulta și din eliberarea bruscă a unor cantități mari de potasiu din celule. Acest lucru se poate întâmpla atunci când sunt distruse cantități mari de țesut muscular (ca în cazul accidentelor auto), când cineva suferă arsuri severe sau supradoze de cocaină cristalină (crack). Afluxul rapid de potasiu în fluxul sanguin poate depăși capacitatea renală de excreție a potasiului și poate provoca hiperkaliemie care pune viața în pericol.

Hiperkaliemia ușoară provoacă puține simptome, dacă este deloc. Hiperpotasemia este de obicei detectată prin teste de sânge de rutină sau dacă medicul observă modificări ale ECG (electrocardiogramă). Ocazional, apar simptome precum bătăile neregulate ale inimii; pe care pacienții îl pot experimenta ca o palpitație.

Este necesară intervenția imediată dacă nivelurile de potasiu din sânge cresc peste 5 mmol/l la pacienții cu insuficiență renală sau peste 6 mmol/litru la pacienții cu funcție renală normală. Potasiul poate fi eliminat din organism prin tractul gastro-intestinal, rinichi sau prin tratament artificial (dializă). Potasiul poate fi îndepărtat prin inducerea diareei sau prin administrarea orală a unei compoziții care conține rășină care leagă potasiul. Rășina nu este absorbită din tractul gastro-intestinal, astfel încât potasiul părăsește corpul cu fecalele. În cazul funcției renale intacte, pot fi administrate diuretice urinare pentru a crește excreția de potasiu.

Dacă este nevoie de tratament și mai rapid, i se poate administra persoanei o soluție intravenoasă care conține calciu, glucoză sau insulină. Calciul ajută la protejarea inimii de efectele nivelurilor ridicate de potasiu, dar acest efect protector durează doar câteva minute. Glucoza și insulina conduc potasiul din sânge spre interior în celule, reducând nivelul de potasiu din sânge. Dacă aceste proceduri eșuează sau persoana are insuficiență renală, poate fi necesar un tratament artificial.